Mântuirea Omului a atârnat de un singur cuvânt. Dacă la Buna Vestire Fecioara Maria nu ar fi rostit acel smerit „Fie mie după cuvântul tău”, întruparea lui Dumnezeu nu ar fi fost posibilă, iar Mântuirea amânată sau, cine știe, definitiv pierdută.
Pentru că lui Dumnezeu îi este imposibil un singur lucru: să încalce voința Omului. Dacă Omul nu dorește, Dumnezeu nu-i poate face bine cu forța. Omul nu a fost creat să fie Robot sau Slugă. ci, după cum se vede în mai multe locuri din Scripturi, „Prieten al lui Dumnezeu”.
Despre acest „Fiat” al Maicii Domnului s-au scris volume. O teologie întreagă. Este cuvântul care a călăuzit toată viața Celei de-a Doua Eve. Cu aceeași smerenie cu care a primit Buna Vestire sau Patimile și Moartea Fiului, a primit și vestea propriei morți, aduse de același arhanghel Gavriil.
„Acestea zice Fiul Tău: Nu te teme de aceasta ci primește cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viața nemuritoare.” Iar Maica Domnului îmbrățișează pentru ultima oară în viața ei pământească acel cutremurător „Fiat”. Se duce să se roage la Muntele Măslinilor, apoi merge acasă, deretică, aprinde lumânări, își pregătește patul de moarte, își înștiințează rudele și vecinii.
Prin minune, din toate colțurile lumii, apostolii vin aduși de nori, pentru a se închina Maicii, iar aceasta le cere să fie veseli: „Nu faceți bucuria mea plângere!”.
Când își dă duhul, se aud îngerii cântând, iar bolnavii din preajmă se vindecă. La trei zile după ce apostolii așază trupul în mormânt, pronia divină face să ajungă și Sfântul Toma, care cere să o vadă pentru ultima dată pe Maică. Astfel, mormântul e descoperit gol, întocmai ca al Fiului, doar giulgiul rămânând mângâiere apostolilor. Maica Domnului fusese ridicată la Ceruri cu trupul.
Icoanele îl arată pe Iisus, lângă patul unde este întinsă Maria, înconjurat de îngeri și purtând un prunc în brațe: este sufletul Maicii Domnului.