Făcătura Nicoleta Luciu

Câteva lucruri mă pun pe gâduri în tot acest scandal. In primul rând nimeni nu s-a gândit că începe "Dansez pentru tine" unde evoluează şi Nicoleta Luciu.

Emisiunea este cam veche, au apărut atâtea altele, ar fi bine să fie promovată. Fraierii ar putea spune că acest scandal a picat la ţanc. Aşa este, doar că l-au provocat chiar paparazzi Trustului, într- o emisiune a Trustului Pro, Cancan Tv. Adrian Sârbu este renumit pentru igiena farmaceutică în care îşi ţine angajaţii. In timp a fost suficientă o suspiciune de şpagă şi Andrei  Zaharescu, actualul purtător de cuvânt al lui Ponta, a zburat. A fost suficientă o simplă suspiciune de pedofilie în legatură cu Cristian Tabără( care s-a dovedit ulterior şi neîntemeiată) şi acesta a zburat. Exemple sunt multe, dar nu îşi au locul aici. Este evident că Bosul Protv este foarte atent cu angajaţii săi. In aceste condiţii este greu de imaginat că el aprobă difuzarea unor imagini ce ar putea strica o căsnicie a unei angajate. Şi o puteau distruge psihic şi pe ea înaintea celebrei emisiuni "Dansez pentru tine". Iar dacă paparazzi  de la celebra emisiune ar fi prin contract absolul independenţi este greu de crezut că nu s-ar fi găsit o soluţie pentru evitarea scandalului. Căsnicia Nicoletei Luciu, aşa cum a fost prezentată ea în presă m-a pus întotdeauna pe gânduri. Ea la Bucureşti soţul ei la Miercurea Ciuc, acum cu patru copii şi amândoi oameni foarte tineri. Asemenea situaţii sunt multe în viaţă şi în cărţi, dar când oamenii sunt săraci şi bârbatul nu a putut să-şi găseasca de lucru decât departe de casă. Şi povestea cu amanta m-a pus pe gânduri. Cei doi sunt prieteni din copilărie, ea este şi mai în vârstă,  au trăit şi trăiesc în acelaşi oraş, ea a făcut lecţii şi cu Nicoleta. Se presupune că ar fi fost sau este o apropiată a familiei. Nicidecum o pipiţă cu care un soţ nesatisfăcut, avid de aventuri şi prigonit în căminul său fuge şi se ascunde printr-un port oarecare din Marea Adriatică. Unde îl pândeau paparazzi. Colac peste pupăză intervine şi Peter Imre, naşul Nicoletei şi îl atacă violent pe Adrian Sârbu. Imre -Naşul are multe probleme la locul său de muncă, ziarul Adevărul. De când a intrat în media el nu a atacat pe nimeni. Este prieten cu toţi sau dă această impresie la tot pasul. Cuvintele, altfel lipsite de sens, pe care le-a rostit la adresa lui Sârbu parcă nu sunt spuse de gura lui. Parcă văd că, după ce a umplut media de insulte, a sunat la Bosul Protv şi i-a spus: " Ai văzut, te-am ajutat şi eu Adriane!"