Când vorbim despre Camera Deputaților ne vin repede în minte imaginile cu parlamentarii care produc cele mai revoltătoare știri sau chiar figura colegului voievodului Mihai Viteazul, infinit mai celebrul domn Valeriu Zgonea.
Ei bine, astăzi vă spun că Murphy avea dreptate când spunea că indiferent cât de rea pare situația, mereu e loc de mai rău.
În toate sondajele de opinie, Parlamentul și parlamentarii sunt pe ultimele locuri în privința încrederii publicului, pe bună dreptate. Actuala legislatură, o producție eminamente USL, va rămâne probabil în istorie drept cea mai penală adunare parlamentară construită vreodată. Cei mai mulți condamnați și cercetați, cele mai grave cazuri de vot împotriva decenței și bunului-simț pentru protecția unor parlamentari importanți acuzați de corupție.
Dincolo de sondajele de opinie, când vezi comentariile cititorilor de la fiecare știre de acest fel, postate pe site sau pe rețele sociale, realizezi cât de mult urăște publicul aleșii care formează actuala legislatură. Ai spune că nu pot exista personaje mai detestabile pentru public. Zilele acestea ziariștii au descoperit că în spatele parlamentarilor pe care îi vedem la televizor, pe holurile întunecate ale Casei Poporului bântuie o faună chiar mai bizară decât aleșii pe care publicul îi detestă atât de mult.
Un astfel de personaj a fost descoperit la Secretariatul General al Camerei Deputaților. Este vorba de o doamnă pe nume Luminița Iordăchescu care ar trebui să ocupe funcția de purtător de cuvânt al secretariatului General al Camerei Deputaţilor, însă niciun ziarist nu a avut plăcerea să o cunoască, pentru că nimeni nu a văzut-o la serviciu în ultimul an, scriu jurnaliștii acreditați la Camera Deputaților.
Declarația de avere depusă anul trecut ne dezvăluie faptul că doamna Luminița Iordăchescu a ocupat în 2013 funcția de „director” în Secretariatul General, funcție din care a încasat un salariu de 6.916 lei. Frumos, nu-i așa? Denumirea exactă este „directorul Departamentului de Relaţii Externe din Camera Deputaţilor”. Fiind vorba de o funcție atribuită politic către PSD și pentru că partidul avea alt politruc de plasat în poziția asta, Luminița Iordăchescu a fost „exilată” la „relația cu presa”, unde a dispărut în neant, fără ca vreun ziarist să o vadă la față. Din această funcție, spun surse parlamentare, a încasat un salariu lunar de aproximativ 5.500 de lei, aparent fără să facă nimic. Cum este asta?
În CV-ul doamnei Iordăchescu, apare inclusiv un dosar de urmărire întocmit de fosta Securitate prin 1984. În 2008, CNSAS i-a eliberat o adeverință din care rezultă că nu a făcut poliție politică și că era urmărită pentru „relații neoficiale cu cetățeni străini”. La vremea respectivă, doamna Iordăchescu era tot director la Camera Deputaților, dar în cadrul „Serviciilor Camerei Deputaților”. Dincolo de CV-ul acestui funcționar care sălășluiește în Casa Poporului din negura istoriei, mai interesantă este declarația de avere care i-ar face să roșească de invidie pe mulți dintre parlamentarii care ne provoacă disconfort moral în buletinele de știri.
Un funcționar aparent obscur, de care nu auzea nimeni dacă venea la serviciu și mima măcar vreo activitate care să-i justifice salariul uriaș, deține două terenuri intravilane, un apartament și o casă în București de vreo 400 de metri pătrați și o casă de vacanță în Buzău. V-ați enervat rău?
Aveți răbdare, nu ați aflat totul. Doamna, plătită cu 5.500 de lei ca să nu facă nimic, deține un depozit de 800.000 de ceva, lei sau euro – nu e clar scris în declarația de avere, bani proveniți de la infamul ANRP, plată pentru niște despăgubiri acordate în baza Legii 247 din 2005. Cireașa de pe tort sunt cele două milioane de acțiuni la Fondul Proprietatea care aparțin soțului doamnei și i-ar fi fost cesionate acestuia de părinți, în 2010.
Dacă mai aveți energie să vă revoltați și mai mult vă mai spun că numai în Camera Deputaților sunt vreo 2.000 de funcționari, desigur nu toți chiar atât de fericiți financiar ca doamna Luminița Iordăchescu. Jumătate dintre ei au beneficiat recent de o majorare a salariilor. Nu știm câți dintre ei fac măcar efortul de bun-simț să vină la serviciu și câți încasează salariile fix degeaba. O faună evident mult mai costisitoare și respingătoare decât parlamentarii penali care ne strică fiecare seară cu inițiativele lor indecente. Reducerea numărului de parlamentari ar trebui să ducă și la decimarea funcționărimii care taie frunză la câini pe salarii babane.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Blog: ”Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta”
Facebook: pagina publică
Humanitas: pagina de autor
Video: pagina de Youtube
Google+: pagina personală
Citiţi mai multe:
- ROMÂNIA, aşa cum nu o vezi la TV. O japcă de un miliard de euro a Guvernului Ponta
- România, aşa cum nu o vezi la TV: aria dezbinării şi studenţii basarabeni de la metrou
- Cum ne fură mafioţii mână în mână cu politicienii
- Lacrimi de crocodil pentru infractori, vărsate din mentalitate de delincvent
- Statuia lui Mazăre și sarea de baie de la magazinul de etnobotanice
- România, aşa cum nu o vezi niciodată la TV: Balamucul prin care treci fără să-ţi dai seama
- România, așa cum nu o vezi niciodată la televizor: cele două țări de la colțul străzii
- România, așa cum nu o vezi la televizor: cum se fură la spălătorie și de ce e hoția sport național
Participă, alături de cititorii din comunitatea evz.ro, la dezbatere.
Primul SITE DE ȘTIRI din România în care TU esti PARTENER egal cu JURNALIȘTII
Jurnaliştii şi cititorii, parteneri egali
Vezi mai jos opiniile cititorilor despre acest editorial și comentariile pe tema propusă dezbaterii și SPUNE ȘI TU ce părere ai!