Se spune în lumea medicală că Dumnezeu s-a coborât pe Pământ și s-a întrupat în conducerea Agenției Naționale de Transplant (ANT). Aceasta este singura explicație pe care o găsesc coordonatorii de transplant din România, după ce pare că cineva din această instituție s-a jucat cu viața oamenilor, decizând singură ce organe să fi e prelevate de la un donator în moarte cerebrală.
Surse demne de încredere au spus jurnaliștilor EVZ o poveste ruptă dintr-un film urât, care din păcate se validează încetîncet și care ar putea dovedi că noua conducere ANT se joacă într-un mod grotesc și penal cu viețile oamenilor.
Miercuri seară, jurnaliștii EVZ au aflat că marți, 11 septembrie, medicii clujeni de la Spitalul Clinic Județean – Chirurgie 1 au prelevat de la o tânără aflată în moarte cerebrală, lovită de mașină, rinichii și inima. Nimic șocant până în acest punct. Grotescul abia acum începe: „Cineva a decis, de la sine putere, ce organe să fie prelevate. Doar inima și rinichii, deși am înțeles că se puteau lua și ficatul și existau șanse și pentru plămâni. În acel moment trebuia sunat omul care face transplant de plămâni, dr. Narcis Copcă sau pe cineva din echipa lui. Pentru inimă ar fi trebuit să fie sunați cei doi chirurgi specializați în transplant, dr. Șerban Brădișteanu de la București și dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureș. Pentru ficat, despre care se spune că era viabil, chiar dacă a fost operat, trebuia sunat și consultat dr. Irinel Popescu de la Centrul de Transplant Hepatic Fundeni. În orice caz, puținii chirurgi specializați în transplant, de la toate centrele din țară trebuiau contactați, obligatoriu!, de către cei de la ANT și stabilită compatibilitatea organului și prioritatea receptorilor. Informațiile noastre sunt că listele nu au fost consultate, iar inima ori nu s-a prelevat, ori a plecat direct în Eurotransplant pentru că nu și-a asumat-o nimeni în România”, ne-au mai spus sursele.
O poveste greu de digerat, care, dacă este reală, ar fi de o gravitate fără precedent, motiv pentru care EVZ a făcut toate demersurile pentru aflarea adevărului.
Miercuri seară, am contactat fiecare medic care a fost sau ar fi putut să fie implicat în acestă poveste, pentru a verifica informațiile.
La Târgu Mureș s-a întrebat dacă există pacient care să primească inima
Primii contactați au fost medicii de la Cluj. Coordonatorul regional de transplant nu a fost de găsit, aflându-se, se pare, în străinătate, la un congres. În schimb, colegii lui, avizați și ei în transplant, spun că știu că s-au prelevat doar rinichii, nu știau nimic despre inimă.
În ordinea traseului geografic, următorul contactat a fost dr. Horațiu Suciu, de la Târgu Mureș, care este unul dintre cei doi chirurgi specializați în transplant de inimă în România. Profesorul Suciu este plecat din țară și nu a putut fi contactat pentru declarții, dar a fost în țară la momentul prelevării și a fost întrebat dacă se găsește receptor pentru acea inimă. Din păcate, pe grupa de sânge al donatorului nu s-a găsit compatibilitate. Tot din păcate, dr. Șerban Brădinșteanu, care realizează transplant de inimă la București, la Spitalul de Urgență Floreasca, nu a fost contactat. El ar fi fost a doua și ultima opțiune pentru organul așteptat de mulți români și e foarte posibil ca pe lista lui să fi existat un bolnav compatibil.
Dr. Brădișteanu: „De când fac transplant de inimă niciodată nu mi s-a întâmplat să nu fiu întrebat sau consultat”
Dr. Brădișteanu a fost surprins de veste. „Nu am știut că a fost o prelevare de inimă. Nu am nicio informație în acest sens și nu am fost contactat”, a spus profesorul. După ce a fost înștiințat că echipa dr. Suciu a confi rmat că s-a luat în calcul prelevarea cordului, dr. Brădișteanu ne-a răspuns la întrebări cheie, deși chirurgul a menționat că el nu se amestecă în logisticăși că își vede de operații:
- EVZ: Aveți o listă pe care o pot consulta cei de la ANT și pe baza căreia să poată lua ei decizia dacă există receptor compatibil?
- Dr. Brădișteanu: Teoretic, există o listă, însă niciodată, din anii ’90 de când fac transplant nu s-a întâmplat să nu fiu întrebat sau consultat. Pacienții pot exista pe listă, însă ea nu este actualizată la minut. Poate pacientul care lor le apare compatibil a murit între timp sau poate a apărut o altă boală care impiedică transplantarea. Deci, în mod normal nu poate să decidă ANT, nu a existat niciodată cineva din agenție care să decidă.
- Dacă inima nu s-a potrivit pacienților de pe lista doctorului Suciu, e posibil ca din cauza distanței Cluj-București să nu fi fost luat în calcul transplantul în Capitală?
- Imposibil. Am și fost și am prelevat o inimă la Cluj, pe care am adus-o în București. Avem aeroport, avem elicopter...
- E posibil ca inima să fi plecat direct în programul Eurotransplant?
- ... Poate era un român. Nu e ceva rău că se duce la Eurotransplant, dacă există compatibilitate... Nu am informații, nefiind anunțat de ANT nici nu știu dacă această inimă a existat. Vestea am primit-o de la dumneavoastră.
Dr. Narcis Copcă: „Dacă erau plămâni viabili, mă sunau”
Sursele de la care a pornit toată ancheta au menționat și că plămânii au fost puși în discuție pentru recoltare. EVZ l-a contactat pe dr. Narcis Copcă, inițiatorul și coordonatorul programului de transplant pulmonar din România.
„Nu am fost informat. Dacă erau plămâni viabili, mă sunau, dar nu am fost contactat de nimeni”, ne-a declarat dr. Copcă, managerul de la Spitalul Sfânta Maria din Capitală.
Fundeniul sau prof. Irinel Popescu nu au auzit de prelevarea vreunui ficat
Despre ficat, despre care oamenii bine informați neau spus că era viabil, chiar dacă fusese „reparat chirurgical”, nu a auzit nimeni de la Spitalul Clinic Fundeni. Echipa profesorului Irinel Popescu a confirmat că nu au fost contactați de ANT.
Și mai ciudat este că echipa medicală care a prelevat rinichii tinerei susțin, în cercurile restrânse în care au comentat subiectul, că nu au știut că și inima a fost pusă în discuție pentru prelevare, fapt nemaiîntâlnit.
Totuși, despre transplantul inimii au fost întrebați medicii de la Tîrgu Mureș. Ori dacă inima nu era prelevabilă, nu exista nicio întrebare.
În concluzie, dacă această versiune se adeverește, faptele conducerii ANT, în frunte cu noul director Alexandra Anca Mureșan (pe site-ul ANT este prezentată A. A. Băculea, deoarece între 4 iulie – când a fost anunțată de Ministrul Sănătății, Sorina Pintea și 31 iulie- când a semnat declarația de avere publicată pe siteul ANT unde apare cu numele de fată, aceasta a divorțat), sunt de o gravitate incomensurabilă. Dacă acele organe au fost viabile (ficat, plămâni etc), dar s-a decis în mod neautorizat sau nefavorabil pacienților de pe lista de așteptare neprelevarea lor, ori dacă inima ar fi avut o compatibilitate și în rândul românilor din țară, dar ea a fost trimisă direct în străinătate prin ONG-ul Eurotransplant, nu putem decât să ne exprimăm consternarea.
Spitalul Județean Cluj: Medicul legist a decis ce organe să se ia
Într-un final, ieri, varianta oficială a Spitalului Județean Cluj a fost că inima nu a fost prelevată, medicul legist asumându-și că în afară de rinichi, restul organelor fac parte de procesul de constatare a circumstanțelor decesului. O explicație cutremurătoare pentru chirurgii de transplant care spun că „în acest fel, niciun organ nu ar mai putea fi prelevat”.
Tânăra de la care s-au prelevat organele a ajuns la UPU Cluj în comă profundă, în stare critică și instabilă, după ce a fost lovită de o mașină. Femeia a intrat în moarte cerebrală marți dimineață. Circumstanțele și cauzele decesului erau clare, însă ni s-a explicat sub rezerva anonimatului, că medicul legist a considerat că organele care ar fi putut salva vieți trebuie analizate la autopsie.
Totodată, rămâne întrebarea legată de cord: cine a decis ca inima să nu fie prelevată și cine a decis să nu fie contactat medicul Şerban Brădişteanu, de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, primul medic român care a făcut, împreună cu dr. Radu Deac (fostul șef al ANT până acum două luni când a fost inaugurată șefia dr. Mureșan), transplant cardiac?
Practic, nimeni din ANT nu avea dreptul să ia o astfel de decizie, deoarece nu doar că nu există un coordonator național numit de când a fost înlocuit dr. Victor Zota, ci directoarea Alexandra Anca Mureșan nu are pregătirea necesară în transplant. Mai mult, în momentul în care decide începerea procedurilor de prelevare, în cazul în care există necesitatea transportului aerian, Agenția trebuie să contacteze oamenii cheie din SRI, delegați pentru aceste situații speciale și să urmeze un protocol complex și bine definit.
Șefa ANT refuză dialogul cu presa
Noul director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, dr. Alexandra Anca Baculea (fostă Mureșan), este medic primar chirurgie generală din anul 2013. Până în prezent şi-a desfăşurat activitatea la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „prof. dr. Octavian Fodor” din Cluj-Napoca.
Jurnaliștii EVZ aveau programată o întâlnire cu dr. Baculea, astăzi, 14 septembrie, intreviu stabilit cu o săptămână în urmă. Șefa ANT s-a supărat pe ziarul nostru în urma articolului „Cine face legea în Legea Transplantului”, apărut miercuri, 12 septembrie, „pentru că am publicat informații fanteziste”.
EVZ: V-am sunat să confirm pentru mâine, că vin la ora 10 să realizăm acel interviu.
Dr. Baculea: Nu o să mai dau interviu și ar fi fost bine să mă consultați și cu privire la distribuirea unor informații totalmente fanteziste. Dacă asta este atitudinea dumneavoastră noi nu o să mai colaborăm.
- Ok, refuzați interviul, dar nu puteți să nu colaborați cu noi, cu presa. Fiind într-o funcție de conducere a unei instituții publice sunteți obligată prin lege să dați dovadă de transparență.
- Este alegerea mea! Atâta timp cât aveți această atitudine...
- Nu este vorba de atitudine. Articolul a fost clădit pe declarații și informații. Oamenii și-au asumat ce au spus. Ce vi s-a părut că a fost neinformat?
- Nu o să discut aceste aspecte la telefon cu dumneavoastră!
- Păi ne-ați refuzat interviul...
A închis.
Ziarul nostru a făcut multiple solicitări către ANT pentru a primi răspunsuri vizavi de situația de la Cluj însă până la închiderea ediției nu ne-au parvenit.
Medicii de la Cluj explică de ce a decis medicul-legist într-un caz de transplant
Cu greu autoritățile medicale din Cluj au acceptat să spună ce s-a întâmplat în cazul prelevării de organe, de la un donator afl at în stare de moarte cerebrală, după ce a fost victima unui accident de circulație. (Mihai Șoica)
În prima fază, nicio autoritate medicală nu a vrut să comenteze cazul. În momentul în care cei implicați auzeau despre ce este vorba, preferau să nu comenteze sau să spună că nu vor să discute decât față în față. Misterul prelevării de organe a început să fie deslușit abia ieri, la mai bine de 24 de ore de la prelevare. În prima fază, cu greu, unul dintre medicii de la Institutul de Urologie din Cluj a acceptat să spună că au fost prelevați doar rinichii și asta pentru că familia nu și-a dat acordul decât pentru aceste organe (n.r. - Medicii prezintă un formular familiei cu organele care pot fi prelevate. În acest caz, se spune că familia a fost înștiințată doar despre rinichi). Întrebat de ce inima și ficatul nu au fost prelevate, chirurgul a ridicat din umeri. „Inima, am înțeles că s-a opus medicul legist. Apoi am auzit că nu există primitor în timp real. Exista un cord, dar nu exista un pacient. Pacienții care au primit rinichii sunt bine”, spune un medic, care a preferat să discute sub protecția anonimatului.
Rinichii fetei au salvat două vieți
Ulterior, chestionat despre caz, medicul Gheorghiță Iacob de la ICUTR a explicat cum stă situația, în cazul prelevării de organe de la o femeie de 26 de ani. „Transplantul celor două organe, mă refer aici la rinichi, a decurs foarte bine, cei doi rinichi au început să funcționeze la scurt timp de la operație. Este un fapt foarte important că la Cluj se fac din nou operații de tranplant”, a spus doctorul Gheorghiță Iacob.
Întrebat de ce nu au fost prelevate și alte organe, dr. Gheorghiță Iacob a explicat faptul că, în cazul de față, este vorba despre un caz medicolegal, fiind vorba despre decesul unei persoane, ca urmare a comiterii de infracțiuni de o altă persoană. „Sunt situații medico legale, accidente rutiere, crime etc. unde victima moare, iar autopsia trebuie să fie una medico legală, pentru că e vorba despre un caz penal. În aceste situații, medicul legist apreciază care dintre organe pot fi prelevate fără a fi afectat rezultatul medico legal. Legistul face, în acest sens completări în foaia de observație a pacientului”, a spus Gheorghiță Iacob.
Coordonatorul nu știe de ce legistul nu și-a dat acordul și pentru alte organe
Nici șeful echipei de prelevare de organe din Cluj, doctorul Florin Elek nu a putut fi mai darnic în amănunte, spunând că nu știe de ce medicul legist nu a vrut să își dea acordul pentru recoltarea inimii și a ficatului. „Noi am avut acord pentru rinichi și am prelevat rinichii. Dacă mă întrebați de inimă și ficat, nu știu dacă erau în stare bună”, ne-a spus doctorul Elek.
Șeful IML Cluj: „Dacă cele două organe ar fi fost prelevate, rezultatul autopsiei medico-legale ar fi fost alterat”
Directorul Institutului de Medicină Legală din Cluj Napoca, medicul legist Costel Siserman, a declarat pentru EVZ că este la curent cu situația. Reticent la început, Costel Siserman care este un medic legist cunoscut, a spus că, potrivit legii, medicul legist avizează care anume dintre organele unui donator aflat în stare cerebrală pot să fie prelevate, asta doar atunci când vorbim de un caz medicolegal. „Evident au fost leziuni traumatice și în condițiile respective, aceste organe nu pot fi utile pentru tranplant. În plus, dacă cele două organe ar fi fost prelevate, rezultatul autopsiei medicolegale, fiind vorba despre comiterea unor infracțiuni, ar fi fost alterat”, a spus dr. Costel Siserman.