Istoria modernă ne învaţă că în orice ţară civilizată, cursul vieţii locuitorilor trebuie să fie, finalmente, determinat de politici de stat clare, ca rezultat al unor scrutine electorale periodice, câştigate de o formaţiune politică ori alta.
Presiunea străzii, atunci când are loc, acţionează asemenea unui uriaş barometru, un sprijin moral, dând valoare forţei numerice a electoratului unui anumit partid sau alianţă inter-partinică nemulţumită de rezultate.
În alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, lehamitea şi indolenţa au făcut ca majoritatea electoratului român de dreapta, în special a celui tânar, să rămână impasibilă, ignorând din inconştienţă un drept democratic, câştigat cu sânge în 1989-1990: votul liber. Lehamitea a fost - şi este încă - generată de faptul că Opoziţia era (ca şi acum) anemică şi, astfel, câştiga la sigur adversarul ei politic, alianţa forţelor de stânga. Şi chiar aşa s-a şi petrecut, urmarea perfidiei câştigătorilor având efectul unui duş rece asupra sutelor de mii de opozanţi (şi nu numai) ieşiţi în stradă la Bucureşti şi în principalele oraşe ale României! În contrapondere, în momentul editării acestui articol, victorioşii alegerilor abia au reuşit mobilizarea în faţa Palatului Cotroceni a câtorva mii de cetăţeni nemulţumiţi în prezent de nivelul derizoriu al pensiilor lor, al ajutoarelor sociale sau salariilor de mărunţi bugetari naivi, cu totul încrezători în promisiunile pre-electorale învăluitoare ale stângii.
În aceste zile, apar ca inadmisibile unele comentarii publice, exprimate vocal în stradă, la tv sau postate de diverşi pe reţelele de socializare online, care aruncă injurios - aparent sub formă umoristică - întreaga responsabilitate a rezultatului alegerilor doar pe seama votului acordat de pensionarii săraci şi de asistaţii social, solicitându-se chiar interdicţia tuturor acestora de a mai avea drept de vot, pentru a nu hotărî ei felul în care să-şi trăiască viaţa cei tineri, care muncesc şi au tot viitorul în faţă. Ca şi cum nu ar exista şi o mulţime de pensionari rămaşi lucizi, în deplină capacitate intelectuală de a evalua corect situaţia politico-economică existentă, fără a se lăsa hipnotizaţi de cântecele ieftine ale sirenelor electorale, fiind capabili de a vota exact doar ceea ce cred că ar avantaja întreaga societate şi nu doar segmente discutabile ale ei!
Din păcate, o bună parte a tineretului care a văzut lumina zilei la sfârşitul lui ’89 și după 1990, nu are capacitatea să înţeleagă că mulţi dintre pensionarii în etate azi, fac parte din generaţiile născute şi trăite cu căluşul în gură, cu frica şi interdicţia de a spune ceea ce gândeau, într- o perioadă istorică (sa sperăm) apusă. Dimpotrivă, aceştia sunt - de multe ori - acuzaţi pe nedrept, că au capitulat, incapabili să lupte pentru libertatea lor. Cum să priceapa azi un tânăr, ce era teama de a ajunge la Canal sau într-un azil de boli psihiatrice, dacă aveai gura slobodă?!