„Fără penali”, folosită de USR pentru a cere bani. Mii de români au primit cereri pe email

Politic, partide, USR PLUS, Dan Barna

USR cere bani de campanie, de la simpatizanți, prin intermediul unor mesaje transmise pe email, iar pentru a atrage donatori se folosește de amânarea dezbaterilor pe inițiativa legislativă „Fără Penali în funcții publice”, de la Senat.

La scurtă vreme după ce discuțiile pe marginea proiectului legislativ au fost amânate din cauza lipsei de cvorum de la Senat, mai mulți cetățeni au primit mesaje pe email, din partea USR - PLUS, prin care li se solicita să contribuie cu donații în bani la campania pentru alegerile parlamentare a Alianței conduse de Dan Barna și Dacian Cioloș. Pretextul lansării acestei campanii de strângere de fonduri a fost tocmai ceea ce s-a întâmplat în Senatul României, faptul că inițiativa „Fără Penali în funcții publice” nu a fost votată, iar mesajele au fost personalizate cu numele fiecărui destinatar.

„Astăzi, Senatul ar fi trebuit să voteze inițiativa Fără penali în funcții publice”. Era ultimul pas necesar pentru a putea organiza referendumul pentru modificarea Constituției, astfel încât persoanele cu probleme penale să nu mai poată ocupa funcții de conducere în statul român”, începe mesajul transmis.

Reprezentanții USR – PLUS acuză PSD și PNL că au blocat votul din Parlament pentru ca proiectul legislative să nu fie adoptat și, astfel, să nu se poată organiza un referendum prin care prevederile acestuia să fie înscrise în Constituție. În aceste condiții USR - PLUS consideră că schimbarea majorității parlamentare după scrutinul de alegeri din 6 decembrie rămâne singura soluție pentru a promova inițiativa Fără penali.

„Dar PSD și PNL au blocat votul încă o dată. Singura șansă pentru a putea scrie Fără penali în Constituție rămâne schimbarea majorității parlamentare la alegerile din 6 noiembrie. Ajută-ne să schimbăm majoritatea. Donează pentru ca Fără Penali în Funcții Publice să devină realitate. Contribuie și ajută-ne să învingem vechea clasă politică și să construim o Românie fără hoție”, se mai arată în mesajul transmis pe e-mail de USR – PLUS.

Simpatizanților li se indică și ce sume ar trebui să doneze pentru a acoperi costurile financiare a campaniei electorale a USR – PLUS. Aceasta ar trebui să fie de minim 100 de lei, dar poate urca și până la 20.000 de lei, suma maximă permisă de lege ca donație într-o campanie electorală.

„Orice donație este binevenită. Cu o donație de 100 de lei din partea fiecărei persoane care primește acest email reușim reușim să acoperim integral bugetul de campanie. Suma maximă pe care ne-o poți dona este de 20.000 de lei”, se arată în emailul semnat Echipa USR PLUS.