Ecourile interviului pe care generalul de informații externe, Cornel Biriș, l-a acordat Revistei Periscop, publicație a veteranilor spionajului românesc, sunt departe de a se stinge. Faptul că Evenimentul Zilei a preluat acest interviu și l-a însoțit cu explicații în măsură să clarifice chestiuni necunoscute publicului larg, nu a făcut decât să sporească interesul asupra unei zone necunoscute.
În primul rând, românii au putut afla de existența celei mai secrete formațiuni a spionajului românesc, cea supranumită „Fantome”, pe numele ei oficial Brigada „U”. De la generalul Cornel Biriș, ofițer care și-a desfășurat activitatea de peste 30 ani, doar în cadrul acestei Unități, cititorii nu au aflat doar despre specificul muncii cu „fantome”, ci și despre alte chestiuni absolut neștiute. Așa cum ar fi trădarea de către șefii din Centrală, de către însuși Statul Român, a ofițerilor-„fantomă”, deconspirarea lor în fața serviciilor de contra-spionaj din țările în care activau, despre desființarea Unității „Fantome”, precum și despre participarea unui ofițer român de informații externe la misiuni de asasinat. În privința acestuia din urmă, ne-am adresat deja parchetelor competente. Mai precis, pentru că faptele de lămurit privesc trei țări, ne-am adresat autorităților în materie din România, Germania și Elveția.
Ce l-a făcut pe generalul Cornel Biriș să vorbească? Mi-a răspuns direct, lipsit de orice echivoc: „Două chestiuni m-au hotărât să fac acest pas, unul uriaș pentru un ofițer de informații învățat să tacă, orice i-ar face chiar și „ai lui”. Unu, trădarea prin predarea listelor cu „potențialul informativ” al SIE către unii parteneri externi ai României de către Ion Talpeș, consilierul lui Ion Iliescu și șef al SIE: „Am văzut că nu a existat nicio consecință juridică a acestui act și am dorit ca măcar consecințe istorice să fie, să se știe, măcar atât”. Doi, apariția cărții lui Cornel Nemeți, cu un conținut în care se fac „publice nu numai informații, dar și documente cu grad înalt de secretizare, plus mărturisirea privind activități criminale, imprescriptibile”, gest rămas, la fel, fără consecințe juridice cuvenite.
Este logică o legătură cauzală între cele două acte, cel de trădare a „fantomelor” și apariția volumul de memorii „Ultimul curier ilegal - Memoriile unui spion român”, scrisă de Cornel Nemeți, fost ofițer în cadrul Unității „Fantome”, în sensul în care cartea se căznește pe tot parcursul ei să justifice desființarea Unității, precum și a liniei de muncă.
Cum era de așteptat, dezvăluirile generalului Cornel Biriș au fost urmate de replica lui Ioan Talpeș. Colegul meu, Dan Andronic, a realizat cu acesta un interviu publicat în patru parți, în care au fost atinse toate acuzațiile care i-au fost aduse. Fostul șef al SIE s-a apărat, în principal arătând că a acționat din patriotism și că, dacă nu ar fi procedat astfel, România nu ar fi fost admisă în NATO și UE. Totodată, Ioan Talpeș a făcut și o serie de dezvăluiri notabile în acest interviu.
În continuare, subiectul „fantome” va fi scos din zona polemică și îl vom trata doar în măsura în care vor apărea noi elemente. Această categorie ultra-secretă a ofițerilor de informații externe este încă una departe de a fi înțeleasă în toată profunzimea unicității ei. De aceea, astăzi voi încerca, atât din surse publice, deschise, cât și din sursele închise la care am acces, să arăt cum pot mai clar extraordinara prețiozitate caracteristică acestei categorii de spioni, a acestor oameni care renunță la sine pentru a-și sluji în grea solitudine și pe viață țara, poporul căruia îi aparțin și modul în care serviciile din care fac parte și propriile lor state îi tratează peste tot, mai puțin în România, țară care i-a vărsat la kilogram. Voi arăta care este modul în care aceștia sunt văzuți, apreciați și protejați în SUA și Federația Rusia.
În primăvara anului trecut Brian Bulatao, directorul general de operațiuni (Clandestine Service) al CIA, le-a făcut foștilor ofițeri ai Agenției, la reuniunea lor trimestrială organizată de The Central Intelligence Retiree Association (CIRA), o sumară prezentare a unor noi viziuni strategice ale Agenției. Astfel, cei peste 150 de foști ofițeri CIA prezenți la eveniment, au putut afla despre efectele benefice ale coborârii deciziilor la nivelele de jos, cele de execuție.
Cele cinci puncte cardinale ale CIA
Fapt, extraordinar de important, o premieră absolută, Brian Bulatao le-a prezentat public veteranilor - presa a avut acces - prioritățile de top ale tandemului aflat la conducerea CIA la acea vreme, Mike Pompeo - Brian Bulatao, împachetate sub numele de „High Five”. Primele patru au fost eficientizarea procesului de angajare, analiza sistematică a alinierii strategiei, personalului, finanțării și altor resurse, eficientizarea procesului de contractare al CIA și, a patra, asigurarea politicii de investiții în tehnologii de ultima generație. Pe a cincea am lăsat-o la urmă, pentru a o trata în mod special, fiind de o importanță extraordinară: găsirea modalităților inovatoare de a proteja identitatea și operațiunile ofițerilor CIA în era digitală.
Spion la normă, pe bază de contract
Când s-a referit la „protejarea identității și a operațiunilor ofițerilor CIA”, Brian Bulatao a avut în vedere inclusiv „fantomele” CIA. Sistemul american de lucru cu „fantome” este unul absolut special. Ofițerii CIA aflați în misiune coordonează în calitate de „șefi de rețea”, așa numiți „agenți sub acoperire pe bază de contract”. Aceștia sunt selecționați, recrutați, pregătiți și trimiși în misiune nu ca ofițeri care au depus un jurământ, ci pe bani. Ei sunt plătiți pe perioada cât activează ca „fantome” aflate în misiune potrivit unui contract, iar în caz de „cădere”, de regulă, așa cum am văzut și în filme, sunt pe cont propriu.
Programul de selecționare și pregătire este unul extraordinar de dur, pentru că această categorie este folosită frecvent în operațiuni clandestine în zone și în situații de mare risc: de la războaie, lovituri de stat, invazii și răpiri, la eliberări de ostatici, operațiuni anti-teroriste, infiltrări în organizații teroriste și acțiuni de dezinformare de mare anvergură. Specialiștii spun că acest sistem de lucru cu „agenți pe bază de contract” este superior celui cu ofițeri aflați sub jurământ.
Cu alte cuvinte, la americani protejarea identității ofițerilor CIA este una vitală, iar pentru Agenție, ea este de „Top Five”, la fel de importantă ca însăși existența instituției. Pe cale de consecință, în niciun caz identitatea acestor ofițeri americani nu poate face obiectul vreunei negocieri parteneriale. Asta, la americani. Să vedem, însă și la ruși!
La vârsta de 95 de ani
Și mai clar decât atât, și mai direct decât la americani, la Moscova, președintele Vladimir Putin, fost ofițer de spionaj, i-a elogiat pe ofițerii- „fantomă” ruși la modul superlativ cu ocazia aniversării a 95 de ani de la înființarea Directoratului S - Ilegali („Fantome”) al Slujba Vneșnei Razvedki(SVR, fostul KGB), arătând limpede importanța acestora:
„Acești agenți ilegali sunt persoane care posedă calități speciale, care au convingeri speciale și care sunt dotate cu un caracter special. Cei mai mulți oameni nu-și pot lăsa viața în urmă, nu pot renunța la cei dragi, la familiile lor, pentru mulți ani, nu toată lumea poate să-și dedice viața servirii patriei. Numai cei mai buni sunt capabili de așa ceva. Pot să spun fără exagerare, agenții ilegali trăiesc cu o astfel de concepție despre cauză, țară și popor. Aceștia sunt unici în felul lor. Le doresc fericire și prosperitate! Sunt sigur că vor auzi cuvintele mele!”
Putin ofițer-„fantomă”?
Cu aceeași ocazie, Vladimir Putin a făcut și o mărturisire derutantă la prima vedere, care de sub ineditul ei senzațional naște o mare nedumerire. El a spus așa: „Toată activitatea mea în organele de securitate externă ale URSS era legată nu pur și simplu de Serviciul de Informații, ci tocmai de spionajul ilegal”. Dacă este să ne luăm după această declarație, înțelegem că Putin ar fi activat în Germania Democrată ca ofițer ilegal, ca „fantomă”. Opaaa! Putin, „fantomă”!? Nu avea cum, mi-am zis, pentru că la post a fost sub identitatea sa reală, cu documente reale, împreună cu soția sa reală din acea vreme, Liudmila, în calitate de trimis oficial al statului sovietic. Mai pe scurt, totul absolut real, mai puțin profesia, aceea de ofițer de informații externe. Asta nu înseamnă că Putin a fost trimis la post, în Germania de Est, la Dresda, în calitate de ofițer de informații externe sub acoperire, nicidecum ca ofițer ilegal? Ceea ce se știa până acum este că acolo, la Dresda, a activat cu acoperire de funcționar consular și președinte al Asociației de prietenie URSS-RDG. Șef pe linia muncii de informații i-a fost colonelul KGB, Lazar Matveev, printre altele șeful rețelei de legătură KGB-STASI, care l-a acceptat în rezidența sa pentru studiile universitare serioase pe care le avea absolvite la Facultatea de Drept a Universității din Sankt Petersburg. Ca o paranteză, în această combinație de spionaj, Putin i-a avut camarazi, în calitate de ofițeri KGB, pe Serghei Șemezov și pe Nikolai Tokarev. Ambii i-au rămas alături până în ziua de astăzi, în calitate de „Oligarhi ai Țarului Vladimir”.
Țarul Vladimir nu a mințit!
Revenind, este exclus ca Vladimir Putin să fi mințit în declarația cu privire la faptul că „întreaga sa activitate în organele de securitate externă ale URSS de spionajul ilegal”, adică de „fantome”. Nu ar fi avut de ce să riște să se facă de râs exact în ochii breslei spionilor, a celor pe care îi apreciază la superlativ și care pot afla foarte ușor cu ce s-a ocupat cu adevărat în perioada cât a activat în Germania de Est. Am căutat explicația acestei aparente contradicții și am găsit-o cu ajutorul unui fost ofițer de contraspionaj care a lucrat în UM 0110, pe linia Germania de Est. Fostul ofițer, după ce mi-a explicat natura specială a colaborării STASI-KGB, mi-a spus că nu se îndoiește de veridicitatea declarației lui Putin:
„Există o singură explicație! Aceea că echipa colonelului KGB Nikolai Tokarev s-a ocupat, așa cum Vladimir Putin a declarat, cu „spionajul ilegal”. Asta însemnă că acel grup acoperit s-a ocupat cu selecționarea, recrutarea, pregătirea și trimiterea în misiune a unor ofițeri-„fantomă” de origine germană, care erau apoi plasați atât în Germania de Vest, cât și în orice alt stat occidental. Germania de Est a fost o mină de aur pentru Directoratul „S”- Ilegali, al KGB. Gândiți-vă că rușii aveau aproape o jumătate de Germanie la dispoziție. Să tot faci „fantome” în asemenea condiții, să le tot trimiți prin toată lumea!”
În afară de acest aspect important, de reținut este și modul în care Vladimir Putin a descris „fantomele”. Cu atât mai mult cu cât perspectiva sa este edificată pe două temelii: aceea de ofițer KGB, în perioada 1975-1991 în care, vedem mai sus, s-a ocupat de „fantome”, și aceea de șef al FSB, în perioada 1998-1999.
Generalul Semiceastnîi, cu gândul la siguranța „ilegalilor”
Cea mai edificatoare descriere a modului în care Directoratul „S” - Ilegali al KGB selecționa, recruta, pregătea și plasa în exterior „fantome”, am găsit-o în volumul „Беспокойное сердце” (Inima neliniștită), Editura Vagrius, Moscova – 2002, care cuprinde memoriile lui Vladimir Efimovici Semiceastnîi (1924-2001), fost președinte al KGB între anii1961 și 1967, parțial scrise și parțial dictate înainte de a muri. Reproducem mai jos un fragment semnificativ din capitolul pe care fostul șef al KGB l-a dedicat „fantomelor”, cu privire la importanța crucială a protecției acestora.
„Munca noastră de informații (n.m. a rușilor) se distinge printr-o particularitate întâlnită extrem de rar în practicile altor servicii secrete. Este vorba despre formarea și utilizarea așa-numiților „ofițeri ilegali” - adică cetățeni sovietici stabiliți în alte țări sub identități false, fabricate, permițând astfel crearea unor rețele ideale de agenți.
Nu aș începe o conversație în detaliu pe un astfel de subiect (n.m. al „fantomelor”), pentru că nu împărtășesc opinia că, odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, s-a ajuns la dispariția concurenței între anumite servicii de informații. Secretul ofițerilor noștri ilegali a fost în trecut una dintre comorile cele mai scrupulos păzite. Cu toate acestea, în ultimul timp, câțiva foști cekiști(n.m. CK, denumirea inițială a KGB) au vorbit în presa, pe bani, dezvăluind tehnologia de formare a ofițerilor noștri ilegali. Nu cred că astăzi mai trebuie să se păstreze totul într-un secret total, dar trebuie să avem în minte tot timpul siguranța ilegalilor, a colegilor noștri care lucrează, sau pur și simplu trăiesc în Occident, și să avem în vedere permanent că dezvăluirea secretelor din spionaj sunt invariabil în detrimentul serviciilor care se ocupă cu așa ceva.”
Cea mai sigură și eficientă metodă de spionaj
Am arătat pe scurt, chiar din primul episod prilejuit de prezentarea comentată a interviului generalului Cornel Biriș ce este aceea o „fantomă”. Spuneam atunci că este cel mai prețios capital al unui serviciu de spionaj. Este acel ofițer de informații externe trimis, de cele mai multe ori, sub o identitate falsă, într-o țară străină, în vederea desfășurării de operațiuni de spionaj în medii imposibil de penetrat prin modalități clasice.
Contra-spionajul de rutină
Este o chestiune știută, serviciile de contra-spionaj din întreaga lume sunt cu ochii pe tot ceea ce înseamnă reprezentanță de orice fel a unui stat străin de pe teritoriul țărilor lor. Ambasade, reprezentanțe de orice fel, misiuni și birouri economice, culturale sau de presă, instituții internaționale, orice loc în care un cetățean străin desfășoară o activitate este sub lupa atentă a serviciilor locale de contraspionaj. Aceasta, pentru că oricare dintre persoanele străine prezente în aceste instituții poate avea dublă calitate, una la vedere, cea de acoperire, declarată oficial, cealaltă, cea acoperită și totodată cea principală, de culegere de informații, de spionaj. Aceștia sunt luați în lucru de când pun piciorul pe teritoriul statului străin, supravegherea lor contra-informativă fiind o chestiune de rutină. Din această cauză, rareori rezultatele muncii acestor spioni cvasi-oficiali sunt spectaculoase în țările cu regim contra-informativ sever. Chestiunea devine foarte ușor de înțeles, dacă ne imaginăm posibilele performanțe ale unui ofițer de informații externe cu acoperire diplomatică, aflat la post în China sau Coreea de Nord. Vă umflă râsul, știu!
Integrare perfectă
Cu totul altfel stau lucrurile cu „fantomele”. Am mai spus, ca să nu stârnească suspiciuni din partea serviciilor de contra-spionaj din țările în care erau plasați, procesul de instruire al ofițerilor-„fantomă” era unul extrem de laborios, în care nici cea mai mică greșeală de instruire nu era permisă, pentru că orice greșeală putea fi fatală. Practic, cel care pornea pe acest drum își încheia prima sa existență. De aici și denumirea de „fantomă”, dată acestei categorii profesionale absolut speciale.
„Mort” în prima sa viață, ofițerul pășea în cea de-a doua. Renașterea sa însemna că trebuia să învețe tot ceea ce ar fi știut, dacă ar fi fost realmente cetățeanul care urma să pretindă că este. De la limba pe care urma să o stăpânească la perfecție, precum un nativ, până la cunoașterea topografiilor și toponimiilor, a legislației și a obiceiurilor locului, de la însușirea tuturor cunoștințelor despre țara și poporul în mijlocul căruia urma să trăiască, până la memorarea tuturor informațiilor pe care orice nativ le-ar fi știut despre țara și meleagurile sale, ofițerul-„fantomă” trebuia să se integreze la perfecție în mediul în care urma să fie implantat, să nu se deosebească cu nimic de restul cetățenilor de acolo. Orice neconcordanță, orice stridență, orice suspiciune stârnită îi putea compromite misiunea și îl putea arunca pentru zeci de ani în închisoare. Asta în cel mai bun caz!