În vreme ce Grupul Bilderberg discută despre comunicare în epoca „post-adevăr”, establishmentul european începe războiul cu mass-media de pe internet. Marea Britanie l-a aruncat în închisoare pe activistul de dreapta Tommy Robinson, iar în Franța, președintele Macron pregătește o lege care să interzică celebrele „fake news”. Precedentul francez, pentru că legea va fi adoptată în ciuda criticilor vehemente, are implicații pentru toată Uniunea Europeană. Asta pentru că, încă de la începutul mandatului său, președintele francez a dovedit că este port-drapelul ideilor promovate de elitele globaliste.
Uniunea Europeană trece printr-o criză majoră. După Brexit, Italia pare și ea puțin dispusă să mai accepte lecții de la Bruxelles. Mai mult, Grupul de la Visegrad se opune pe față politicilor privind migrația și multiculturalismul, iar dreapta naționalistă e în plin avânt în majoritatea țărilor membre. E clar că, așa cum anunța de altfel George Soros, trebuie luate măsuri rapide înainte ca întreaga construcție europeană să se prăbușească. Mai precis, alături de o ofensivă coordonată împotriva forțelor care se opun mondializării, trebuie găsită și o soluție care să amuțească media independentă, din ce în ce mai urmărită pe rețelele de socializare și platformele multi-media.
Știri false au fost aruncate întotdeauna în dezbaterea public, de la minciunile politicienilor, la adevărul parțial și dubla măsură a mass-media main-stream. De aceea, mulți cred că această cruciadă ascunde un cu totul alt scop- de a reduce la tăcere vocile rebele. Și nu minciunile sunt vizate, ci opiniile. Dar să vedem, mai întâi, ce își dorește Macron de la această lege. Interdicția ar urma să se aplice cu trei luni înainte de alegeri. Deși Franța are deja o lege împotriva răspândirii de informații false, Macron susține că aceasta nu e suficient de promptă pentru a bloca conținutul denigrator care se răspândește online. Tema a fost abordată și la întâlnirea liderului francez cu șeful Facebook. „ Am limitat câștigurile financiare ale autorilor acestor știri false, am blocat conturile false care ajută la răspândirea știrilor false si lucram cu experți independenți pentru a identifica aceste conturi”, i-a spus Zuckenberg liderului francez.
Macron nu a fost insa foarte convins că Facebook poate rezolva problema, așa că a mers mai departe cu legea. Companiile social-media ar urma să permită utilizatorilor să semnalizeze știrile care li se par false. Apoi să semnalizeze autorităților și publicului ce măsuri au luat. Candidații care observă aceste știri vor putea să se adreseze instanței, care în termen de 48 de ore decide dacă știrea respectivă trebuie eliminată. Mai mult, forul care controlează producțiile audio-video va avea dreptul să blocheze producțiile străine, dacă acestea prezintă știri false.
Reacțiile la legea lui Macron au fost vehemente, opoziția a denunțat ideea acestei legi, iar presa a protestat față de această reglementare. „Statul nu ar trebui să se transforme într-un Minister al Adevărului.