Printre alte inițiative interesante ale Radio România Actualități se numără și emisiunea intitulată Serviciu de noapte. Începută după miezul nopții, emisiunea, care nu e numai pentru cei ce suferă de insomnie, dar și pentru cei care-și sacrifică somnul ca să afle ceva interesant, se bazează pe interactivitate.
Radioascultătorii interesați de subiect intervin în direct și pun întrebări celor din studio, intră în dialog cu aceștia, într-o încercare de a reface Fierăria lui Iocan din Moromeții la nivel de țară. Inițiativa e interesantă și pentru că, deși evenimentele nu merg în mod obișnuit la culcare, după miezul nopții, instituțiile de presă, de la site-uri pînă la televiziuni de știri, își încetează activitatea, cele mai multe trecînd pe pilot automat. O emisiune în direct asigură starea de veghe a postului public de radio, astfel încît prin intermediul celui care moderează emisiunea se poate în orice moment rezolva un Breaking news.
Luni spre marți noaptea, Maria Țoghină, revenită din funcția de Șef în cea de pălmaș pe ogorul presei, ceea ce orice jurnalist adevărat își dorește, a inițiat la Serviciul de noapte o dezbatere despre Fenomenul Fake news. Presupunînd că, la vîrsta mea, după miezul nopții dorm, Maria Țoghină nu m-a invitat în studio, în direct, pentru a-mi spune punctul de vedere, ci mi-a luat un interviu înregistrat în prealabil, pe care l-a difuzat în cadrul emisiunii ca pe o intervenție a mea în chestiunea discutată, dar și, în general, despre starea presei românești. Despre starea presei, despre fenomenul numit Fake News, preocupare la nivel de cancelarii europene, despre presa de pe rețelele sociale, ba chiar și despre presa pe internet, se discută puțin în România, semn că jurnaliștii profesioniști nu sînt înclinați să mediteze asupra meseriei pe care o practică.
Am considerat și consider că presa întruchipează o realitate care trebuie, asemenea oricărei realități, supuse cercetării, meditației, dezbaterii de idei, fie și pentru că e vorba de o realitate aparte a lumii de azi. Sub acest semn nu pot decît să salut inițiativa Radio România Actualități de a organiza o dezbatere despre Fake news și despre starea presei în general. Sper că inițiativa va fi urmată și de alte instituții de presă. Se impune asta cu atît mai mult cu cît cele cîteva site-uri dedicate presei sînt de mult încazarmate ca unități militare ale Diviziei Presă a Binomului SRI- DNA. A fost și este asta unul dintre instrumentele de control al presei independente de către sergenții majori mesianici.
Deoarece starea presei și mai ales starea presei de pe Internet mă preocupă, îmi permit să reiau înscris, în acest comentariu, cîteva din considerațiile făcute de mine ca răspunsuri la întrebările interesante puse de Maria Țoghină. Moderatoarea a abordat printre altele faptul că, grație rețelelor sociale, grație Internetului, orice cetățean se poate exprima ca jurnalist, postînd comentarii, fotografii, filmulețe, ba chiar și știri. Orice cetățean poate avea cont pe Facebook, poate avea blog, ba chiar și, dacă e nițel pricopsit sau dacă e finanțat de un cîrnățar, ditamai site-ul. Despre acest fenomen mi-am exprimat părerea că e una dintre cauzele crizei pe care o traversează Presa nu numai la noi, dar și în lume. Acest fenomen a fost dezbătut într-un celebru serial american Newsroom, difuzat între 2012-2014, cu cinci ani așadar înainte ca Fake news să devină preocupare pînă și din partea NATO.
La un moment dat, între jurnaliștii profesioniști din cadrul televiziunii, jurnaliști care se angajaseră într-o campanie de readucere a calității în gazetărie, și patronul televiziunii, sau mai precis noul patron al televiziunii, se ivește un conflict din fantezia patronului de a promova cetățeanul jurnalist, cetățeanul care face presă ca hobby, pe post de colecționar de timbre sau strîngător de potcoave de cai morți. Sînt, asemenea jurnaliștilor din serial, un adversar al promovării cu orice preț a cetățeanului jurnalist, a cetățeanului amator în gazetărie, din simplul motiv că el pune la îndoială profesia de jurnalist. Sunt convins că așa cum nu toată lumea poate conduce avioane, fiind nevoie pentru asta de un brevet de pilot, nu toată lumea poate să facă presă. Se cere pentru asta mai întîi talent. Se cere apoi o bună pregătire profesională, incluzînd și o solidă cultură. Desigur amatorismul e valabil nu numai în presă, dar și în alte domenii, cum ar fi de exemplu literatura și arta. El, amatorismul, s-a exprimat dintotdeauna în istorie. Însă în istorie, cel puțin până acum, s-a formulat o delimitare categorică între amatorism și profesionist. Nimeni nu neagă dreptul oricărui cetățean de a face gazetărie, așa cum nimeni nu neagă dreptul oricărei june îndrăgostite să scrie versuri pe furiș. Problema e ca amatorul în gazetărie să nu fie confundat cu Pamfil Șeicaru, așa cum juna nu trebuie confundată cu Mihai Eminescu. Fenomenul Fake news își are principala cauză în promovarea amatorismului de pe Internet. Asta deoarece Fake news, care nu înseamnă știre falsă în sens tradițional, în sensul celor născocite de Caracudi în Cișmigiu, ci știre falsă dinadins plasată și răspîndită pe Internet, exploatează tocmai lipsa de verificare profesionistă, lipsă tipică amatorului de pe rețelele sociale. Jurnalistul profesionist are în sînge nevoia verificării. Dacă e comentator, are în sînge nevoia documentării.
La fel ca în toate profesiile, există în gazetărie ceea ce se numește responsabilitatea pentru ceea ce faci ca meseriaș. Un chirurg nu se aventurează într-o operație făcută la întîmplare, fără o minimă pregătire. Aceasta deoarece chirurgul are conștiința responsabilității pentru operația pe care urmează s-o facă. El știe că improvizația poate costa viața pacientului. Deși, între noi fie vorba, o știre falsă, un comentariu aiuritor, o fotografie trucată, nu duc teoretic la moartea nici unui pacient, totuși jurnalistul profesionist are conștiința imensei responsabilități a activității sale ca gazetar. Asta explică și faptul că fenomenul Fake news s-a ivit și s-a dezvoltat odată cu ivirea și dezvoltarea amatorismului de pe Internet. Presa profesionistă e mai puțin atinsă de fenomenul știrilor false. În presa profesionistă lucrează profesioniști și aceștia nu- și îngăduie, precum amatorii, să facă rabat de la exigențele profesiei.
E mai mult decît amuzant că pe vremea lui Nicolae Ceaușescu am făcut mare haz de Cîntarea României, operațiune considerată de mulți ca un mijloc ceaușist de a-i pune la colț pe profesioniști, de regulă, clonțoși. E la fel de interesant că stalinismul a debutat în România și prin cultivarea talentelor din popor, talente căutate și cultivate cu orice preț, inclusiv în presă, pentru că se vedea în ele forța în stare să contracareze talentele profesioniste. Să ne reamintim de fenomenul corespondenților voluntari. La vremea respectivă, amatorismul era promovat în presa scrisă. Acum, deși se pretinde că trăim în democrație, în materie de presă ne confruntăm cu o veritabilă Cîntare a României.
O Cîntare a României pe care nu ne-o mai impune Nicolae Ceaușescu. Ne-o impunem chiar noi!