Drepturile românilor din diaspora ar trebui restabilite, spune primvicepreședintele PNL, Rareș Bogdan. El susține că românii din străinătate ar trebui să fie încurajați să se întoarcă în țară, inclusiv, prin măsuri fiscale. O astfel de măsură care i-ar ajuta pe românii din diaspora, care ar dori să investească în statul nostru, ar fi scutirea de la impozit pentru o perioadă de trei ani.
Facilități fiscale pentru românii din străinătate. Rareș Bogdan: „Avem nevoie de ei în țara asa”
Întrucât mulți dintre români au ales să-și construiască o viață în alte state din Europa, forța de muncă din statul nostru a înregistrat un deficit major. Astfel, în unele situații, România apelează la angajați din Asia. PNL ar intenționa ca românii din diaspora să aibă mai multe facilități fiscale: de la credite cu dobânzi scăzute, până la scutiri de la impozite, pe perioade determinate.
„Avem nevoie de experiența dânșilor și de dânșii în țara asta. Dacă nu vrem ca peste doi ani de zile sau peste trei ani de zile să avem două milioane de srilankezi, de thailandezi, din Bangladesh și din Nepal pe străzile din București, Cluj și Constanța. Sigur, și asta e o opțiune, având în vedere multiculturalitatea specifică poporului român din Dobrogea și din Ardeal. Nu e o problemă să trăim cu oricine, dar cred că ar fi mai bine să se întoarcă fraţii noştri", a menționatRareş Bogdan, la Antena 3 CNN.
Diveristate etnică, dar forța de muncă din România
Primvicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, spune că diveristatea etnică este binevenită, însă, proiectele de lege ar trebui îndreptate spre investițiile românilor care se întorc în țară. Liberalul spune că este mai eficient să îi convingem pe românii din străinătate să se întoarcă în țară, să se ofere anumite beneficii celor care au emigrat din motive economice, decât fie „atrași” prin promisiuni generale.
„Eu îi iubesc pe toți oamenii, indiferent de rasă, indiferent de etnie, indiferent de orientare sexuală. Pe toți îi iubesc, îi ador. Numai că decât să mă trezesc în România cu trei milioane din afara spațiului comunitar, prefer să găsesc facilități să-mi întorc acasă trei milioane de români”, a subliniat Rareş Bogdan, conform sursei citate.