EXTREME METEOROLOGICE în România! Ultimele informații de la specialiști

România se confruntă cu extreme meteo, când avem caniculă, când furtuni. Vremea ne va ține în șah și săptămâna viitoare, când jumătate din țară se va confrunta cu vijelii, ploi și grindină, jumătate cu arșiță toropitoare.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru regiunile vestice, nordice, centrale, nord-estice şi zonele de munte, valabilă în perioada 6-8 august, precum şi două avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de caniculă pentru Oltenia, Muntenia şi Dobrogea pentru data de 7 august.

 

Potrivit meteorologilor, în intervalul 6 august, ora 18:00 - 8 august, ora 6:00, în regiunile vestice, nordice, centrale, nord-estice şi în zonele de munte, temporar, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri/metrul pătrat şi, izolat, 40 - 50 de litri/metrul pătrat, relatează Agerpres.

 

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente din seara zilei de duminică (6 august) şi până în dimineaţa zilei de luni (7 august), la munte, în Crişana, Maramureş, Transilvania, Banat şi în cea mai mare parte a Moldovei.

 

Pe parcursul zilei de luni (7 august) şi în cursul nopţii de luni spre marţi (7/8 august), manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi cu precădere în zonele deluroase şi montane, precum şi în Transilvania, Moldova şi Maramureş.

 

"În regiunile nord-vestice, nordice şi la munte manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în după-amiaza zilei de duminică (6 august), iar în sudul şi sud-estul ţării vor fi mai ales în seara zilei de luni (7 august) şi în noaptea de luni spre marţi (7/8 august)", notează ANM.

 

Pe de altă parte, Codul portocaliu va cuprinde luni nouă judeţe din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, plus Capitala.

 

Astfel, luni (7 august), valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, unde disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat. Temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade.

 

În judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa şi, îndeosebi în zona joasă a judeţului Mehedinţi, precum şi în municipiul Bucureşti, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 36 şi 39 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va fi de 82 - 84 de unităţi.

 

De asemenea, în nordul Olteniei, Munteniei şi al Dobrogei, unde va fi instituit Cod galben de caniculă, temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 şi 36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi.

 

"În regiunile sudice, în după-amiaza zilei de marţi (8 august), local disconfortul termic va fi ridicat şi, îndeosebi în Lunca Dunării, maximele termice vor mai atinge 35 - 37 de grade. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj", spun meteorologii.