Că în Federația Rusă drepturile omului sunt încălcate cu ostentație, e un fapt consemnat de rapoartele tuturor instituțiilor de monitorizare
Că în Federația Rusă drepturile omului sunt încălcate cu ostentație, e un fapt consemnat de rapoartele tuturor instituțiilor de monitorizare, de la nivelul statelor la organizațiile neguvernamentale internaționale, că e vorba despre justiție, drepturi electorale, competiție corectă, libertatea de exprimare, libertatea întrunirilor sau libertatea presei. Dar acest proces de amplificarea a represiunilor pe bază de discriminare privind etnia, naționalitatea, dar mai ales interesul politic al Rusiei lui Putin, crește dramatic.
Numai în ultimii 4 ani, numărul deținuților politici în Rusia a crescut de 6 ori. Două sunt sursele acestor date, una este Open Russia, coordonată de Vladimir Kara-Murza, care a făcut afirmația cu date și probe în fața Consiliului ONU al Drepturilor Omului, a doua asociația Memorial, a regretatei luptătoare ruse pentru drepturile omului Anna Politkovskaia. Potrivit Memorial, la această oră sunt 297 prizonieri politici în Rusia față de 50 acum 4 ani, dintre care 77 sunt cazurile în care mass media internațională a fost sesizată și au devenit de notorietate.
Motivele acestei creșteri ar fi foarte multe, dar de reținut că între deținuți se află și două adolescente acuzate de extremism, dar și numeroși cetățeni ai altor state, răpiți pe teritoriul altor state și aduși ilegal în Federația Rusă, spre a fi încarcerați. Majoritatea sunt ucraineni și tătari. Și nu e de ignorat nici faptul că anexarea Crimeii și primii doi ani de ocupație au adus carne proaspătă în închisorile politice ruse, sub controlul FSB-ului, fostul KGB societic redenumit, care poate să facă cercetări, arestări proprii și să ancheteze fără nici un respect al regulilor unei justiții corecte, imparțiale și față de drepturile acuzatului.
Cel mai cunoscut deținut politic este regizorul ucrainean Oleg Sentsov, dar lui i se alătură și cei 24 de marinari ucraineni care treceau prin strâmtoarea Kerci, în apele internaționale, și a căror vase le-au fost abordate de către nave rusești, s-a tras în ele, au fost luați oamenii și închiși la Moscova pentru că duceau vase militare dintr-un port ucrainean, Odessa, în altul, Mariupol, prin ape internaționale și ucrainene. O probează și datele de GPS, atacul s-a derulat în apele internaționale din Marea Neagră, nici măcar în strâmtori sau în Marea Azov. Dar și numeroși tătari crâmleni li se adaugă.
Toată rezistența ucraineană și tătară din Crimeea a umplut închisorile ruse. Și nu întâmplător, discriminarea e prezentă, consemnată și de procesele care ajung la CEDO și unde practicile ruse sunt sancționate de judecătorii europeni specializați în drepturile omului. Cel mai recent caz strigător la cer e cel al celui de-al doilea conductor de tren ucrainean căruia i s-a înscenat pe față traficul de arme de foc. După un prim caz al lui Serhiy Buhaichuk, acum Oleh Chaban ajunge condamnat definitiv, dar cu cazul la CEDO, fără nici o probă, pe simplul motiv că e ucrainean. Și această repetare a cazurilor e simptomatică, pentru oameni de rând, fără profil public.
Cazul arată astfel: un șef de tren, conductor ucrainean, e sunat cu 3 ore înaintea unei curse să conducă trenul de la Vinitsa la Moscova. Trenul a trecut prin două vămi, ucraineană și rusă, și nu a prezentat nici o problemă. La Briansk, în Rusia, trenul e oprit, intervine o a treia căutare inopinată, declanșată de autoritățile ruse, care găsesc arme și muniție la un cetățean rus, în geanta sa. Călătorul Roman Serebrob instantaneu confesează că nu sunt armele lui, ci le are de la conductor.
Cazul este atât de aberant încât e strigător la cer, odată ce nicio amprentă sau element verificat cu ADN-ul nu a probat că armele ar aparține conductorului sau le-a atins vreodată. Conductorul nu răspundea și nu introducea bagaje în tren, nici nu-l cunoștea pe cel în cauză – la o recunoaștere “martorul” a mers la alt om - iar acuzatorul rus a fost eliberat și a devenit martor al procurorului și nu suspect împotriva ucraineanului care habar nu avea despre ce e vorba. Cum cazul era subține și, în ciuda presiunilor, conductorul nu a recunoscut nimic din cele imputate, pe care oricum nu le făcuse, justiția rusă a mai inventat un al doilea martor acoperit, pe care nu l-a văzut nimeni, care a mărturisit sub protecția FSB că era în închisoare, în aceeași celulă cu conductorul, și că acesta i s-ar fi confesat recunoscând fapta.
Și aici lucrurile s-au complicat, pentru că singurii doi martori din proces au declarații contradictorii și și le schimbă la fiecare audiere, în timp ce omul a putut proba în apel, pe 168 de pagini de probatoriu al avocaților, după ce a fost condamnat la 3 ani și 8 luni închisoare în primă instanță că nu are nimic de a face cu armele. În plus, nici o legătură telefonică nu a existat între acesta și Rusia înainte de drum, pentru a pregăti pretinsul trafic de arme, și totul s-a dovedit o mare făcătură. Totuși condamnarea a fost definitivă.
Cazurile de această factură sunt obișnuite, și vizează eliminarea unor personaje incomode sau înfricoșarea altora, în speranța, de exemplu, de a înlocui toți conductorii de tren pe relația RusiaUcraina cu etnici ruși, cetățeni ruși. În cazurile mai importante, oamenii nu mai ajung niciodată nici măcar să fie judecați, de obicei sunt eliminați dinainte. Să mai vorbim despre dreptul la viață sau dreptul la un proces echitabil? Nimeni nu se bagă peste dosarele făcute de către FSB. Și te mai gândești că sunt oameni în lume, în țările democratice, în Europa, peste Ocean sau în România, care consideră Rusia un stat democratic sau bălăcăresc sistemul democratic funcțional în Occident