Biserica Catolică se confruntă cu o avalanşă de solicitări de exorcizare, din partea unor oameni care experimentează satanismul sau alte practici oculte.
Este vorba de o adevărată „stare de urgenţă”, se plânge Valter Cascioli, psiholog şi consilier al Asociaţiei Internaţionale a Exorciştilor, sprijinită de Vatican. Acesta a afirmat pentru La Stampa că, din cauza amplorii luate de satanism, numărul de preoţi exorcişti necesari este insuficient:
„Penuria de exorcişti a creat o adevărată stare de urgenţă. Există o urgenţă pastorală, ca urmare a creşterii considerabile a numărului de posedări diavoleşti cu care se confruntă preoţii exorcişti.”
Şi Cascioli a detaliat pericolul reprezentat astăzi de satanism:
„Numărul de exorcişti a crescut în ultimii ani, însă tot nu este suficient pentru a face faţă situaţie dramatice care afectează mai ales tinerii care folosesc prea mult internetul.”
Expertul italian a afirmat că este nevoie de înfiinţarea de către Biserica Catolică a unui colegiu sau a unei universităţi anti-satanism pentru pregătirea preoţilor exorcişti.
„Acum nu există o instuţie de pregătire la nivel universitar. Avem nevoie de o abordare interdisciplinară, în care ştiinţa să colaboreze cu religia, iar psihiatrii să lucreze împreună cu demonologii şi exorciştii.”
Şi Biserica Catolică din Marea Britanie a anunţat o sporire considerabilă a exorcismelor, având drept principale cauze fenomenul Harry Potter, alcoolismul şi pornografia.
Doi exorcişti britanici au declarat pentry The Times că tot mai mulţi oameni care cer să le fie purificate trupurile de demoni. Ei susţin că reducerea dramatică a numărului de creştini practicanţi a făcut să se înregistreze o adevărată obsesie naţională pentru fenomenele supranatuale.
Unul dintre exorciştii cu care a discutat prestigiosul ziar britanic a aformat că sporirea interesului pentru practicile neo-păgâne combinat cu pornografia şi consumul de alcool a dus la o adevărată explozie de demonizaţi, care solicită exorcizări.
El a explicat:
„Este firesc ca oamenii care manifestă o fascinaţie morbidă faţă de lupta dintre bine şi rău, să-şi imagineze o caricatură cu exorcistul venind de urgenţă, asemenea unui vrăjitor, pentru a ajuta.”
Preotul a adăugat că „denunţul” public făcut de Papa Francisc la adresa Diavolului a contribuit la restabilirea credinţei în existenţa lui Satan. Exorcistul a mărturisit că mulţi oameni vin la el pretinzând că „o prezenţă demonică a preluat controlul total” asupra trupurilor lor.