Am citit că în Japonia se face deja publicitate pe coaja de ou.
Este evident că americanii au inventat asta, dar ouăle practic nu cunosc frontiere. E cel mai simplu mod de a spune: n-ai bani de carne? Cumpără ouă. Eşti nefericit? Fă o omletă cu Xanax. Ideea a născut, ca orice idee complet cretină, foarte mult entuziasm. Multe companii se simt deja irezistibil atrase de această formulă proaspătă de comunicare cu publicul. Sigur că mai e de lucru la reducerea costurilor de producţie, dar sunt convins că nişte specialişti lucrează chiar acum la îmbunătăţirea găinilor prin încrucişarea lor cu o tipografie. Cu timpul, poate chiar şi organele acestor găini vor ajunge să poarte mesaje publicitare, şi nu orice fel de mesaje, ci chiar unele obţinute pe cale organică. Asta însă reprezintă deja viitorul, acel viitor luminos în care fiinţele vii se vor convinge singure că e mai bine să se automodifice genetic pe cale naturală, pentru a produce cât mai firesc mesaje publicitare. Că dacă nu, dracii le găseşte. Şi sunt sigur că ouăle sunt abia începutul, sunt atâtea obiecte şi fiinţe lăsate de capul lor, neimprimate. Dincolo de ironie, ideea este perfectă pentru acel public plecat la psihoterapie prin shopping. Există însă un uşor risc să-i buşească plânsul pe cumpărători atunci când sparg ouăle. Dar dacă se produc nişte serii cu imprimeuri speciale pentru depresivi, gay, biciclişti fără piste, grase cu (tractor) Lamborghini şi alţi discriminaţi, problemele grave de moral scăzut pot fi evitate. Distractiv este să observi cât de rapid sunt absorbite şi preluate ideile cretine de către un public la fel de însetat ca un burete uitat în Sahara. Ideile mai sunt cum mai sunt, partea interesantă apare când se transformă în gesturi. Nu ştiu dacă aţi remarcat modul de a gesticula şi colecţia de mimică explicativă de provenienţă americană. Faţa trebuie să traducă aproape tot ce spun cuvintele. Acolo unde faţa cade, intervin mâinile, dacă mâinile nu fac faţă, dacă nu se pot strâmba şi schimonosi suficient, intră în acţiune corpul, că de-aia are un limbaj al lui.
Privindu-i pe actorii americani şi apoi pe americanii obişnuiţi mă tot întrebam, firesc, zic eu, cine a început. Primul, că aşa e frumos să te exprimi. Cine pe cine a învăţat să-şi dea palmele peste cap vorbind despre relaxare? Cine a început să dea din cap în toate direcţiile şi a ascuns telecomanda cu funcţia - mai opreşte-te naibii din bâţîit. Şi adaug un sincer !/%¤#!!!!!! pentru inteligenţii care s-au gândit că ar fi bine să avem doar două litere pentru acelaşi sunet - î. Îîîâââh! Partea grozavă e că şi lucrătorii autohtoni din mediul corporatist multinaţional sunt perfect adaptaţi la acest Parkinson corect din punct de vedere politic. E ca în poveştile despre maeştrii asiatici de arte marţiale, iniţiaţi în tehnica mâinii care vibrează. Zice că doar te bate unul pe umăr să te întrebe unde este complexul comercial Europa şi a şi început ficatul să zbârnâie în tine. Adaug pentru amatorii de senzaţional că aşa se pare că a fost doborât Bruce Lee de nişte oameni geloşi, invidioşi pe succesele altora.
Prin comparaţie, urmăream pe mute postul Al Jazeera în restaurantul minunat al unui prieten libanez şi mă miram că tot văd oameni care arată bine şi nu se bâţîie. Din nou :(/&%¤!!! O fi şi de la mâncare, mă gândesc, că nu dau semne de degenerescenţă cretinoidă pe fond de cartofi prăjiţi inscripţionaţi cu hamburgeri. Ideile proaste, greşelile de gândire sunt contagioase şi chiar entuziasmante. Şi cum ritmul e mult mai iute decât pe vremea lui Socrate, nu se mai gândeşte nimeni să-i linşeze pe cei care au avut ideea să ucidă tot ce este prea viu. O să spuneţi că e normal să fie aşa, din moment ce trăim într-o lume în care. De obicei când eşti profund şi vrei să atragi atenţia asupra unei chestii naşpa, e bine să începi cu expresia – într-o lume în care. În care un orb a fost prins acum ceva timp de poliţia germană conducând cu 150 şi ceva la oră pe autostradă.
E posibil ca atunci când reclama pe cochilia de melc va fi ceva banal, un tip de succes se va orienta în scopuri publicitare şi nu cinice către ochelarii negri ai orbilor. Ouau, ce cool. Hai să renunţăm la orice prejudecăţi umaniste. Ochelarii, ca şi tot restul universului, nu se exploatează la maximă capacitate. Oul e măsura tuturor găinilor cu patru picioare.