Președintele organizației județene a PSD Constanța, Felix Stroe, îl stimează ”absolut sincer” pe ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, pe care îl consideră ”extraordinar de competent”. Aceeași admirație o are însă și pentru Marcel Ciolacu pe care îl sprijină ”necondiționat” pentru șefia PSD la viitorul congres al partidului.
Felix Stroe și-a arătat admirația, public, pentru ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș. ”O spun obiectiv. România are un ministrul al Fondurilor Europene extraordinar de competent, de sufletist și de implicat în atragerea de fonduri europene”, a declarat Felix Stroe, făcând referire la faptul că ministrul liberal sprijină consiliile județene din țară, indiferent de culoarea politică, la proiectele din Programul Operațional Infrastructura Mare și nu numai.
”Cu sprijinul Ministerului Fondurilor Europene, condus astăzi de domnul ministru Boloș, pe care îl stimez absolut sincer și la modul superlativ, avem verde să dezvoltăm și alte proiecte în cadrul acestui POIM și să rezolvăm toate problemele pe care trebuie să le finalizăm”, a declarat liderul PSD Constanța, Felix Stroe, care conduce RAJA Constanța, cel mai mare operator regional în domeniul alimentării cu apă a populației din România, cu acționar majoritar Consiliul Județean Constanța.
La polul opus se află Lucian Bode, cel care ocupă ministerul pe care și Felix Stroe l-a deținut în guvernarea PSD. ”Abordările noastre sunt diferite. Nu pot să le combat pentru că domnul Bode are o experiență ca și președinte al Comisiei de Transporturi în Camera Deputaților. Eu spun că aș fi avut o altă abordare. Eram criticat la momentul respectiv de senatorul Eugen Teodorovici că sunt ”caporal” și cu asemenea metode nu poți să faci activitate ministerială. Viața va confirma care abordare e corectă. Dați-mi voie să nu îi dau notă domnului Bode”, a declarat Stroe, pentru EVZ.
În altă ordine de idei, PSD Constanța se pregătește de congresul partidului, unde ”organizația județeană Constanța susține necondiționat această echipă de conducere interimară, cu liderii ei, domnul Marcel Ciolacu și domnul Paul Stănescu”. Numele lui Eugen Teodorovici nu poate fi pus în discuție, având în vedere istoricul nu tocmai amical dintre cei doi, cu acuze reciproce de tipul ”securistule” contra ”discotecarule”. Așa că PSD Constanța merge pe mâna lui Marcel Ciolacu pentru președinte.
Marcel Ciolacu a fost, de altfel, la Constanța, într-o întâlnire secretă cu liderii organizațiilor județene PSD din sud estul țării pentru a obține sprijinul acestora la congres. Dar Felix Stroe susține că nici vorbă de așa ceva. Ar fi discutat despre campania electorală și despre situația grea prin care trec primăriile care au cheltuit mulți bani pentru prevenirea și combaterea epidemiei. ” A afectat substanțial orice localitate care s-a confruntat cu asemenea probleme. Nu s-a mai făcut infrastructură, e situație foarte grea în domeniul asistenței sociale. Situații care sunt cunoscute la Guvern și există un consens politic să fie rezolvate”.
Discuțiile liderilor PSD cu Marcel Ciolacu au vizat și turismul, mulți operatori din domeniu fiind nemulțumiți că Guvernul menține restricția privind deschiderea restaurantelor. ”Consider că opiniile dumnealor sunt absolut întemeiate. Îi dau dreptate totală președintelui FPTR Mohammad Murad. Sunt afectați foarte mulți salariați din zona de litoral și din turism. Acesta a fost unul dintre punctele pe care eu le-am ridicat la întâlnirea cu conducerea partidului, să fim sprijiniți în a se da drumul turismului pe litoral. Cu amărăciune am văzut că nu se dă. Dar sper că până luni, când va fi publicată soluția finală în Monitorul Oficial, Guvernul să completeze pachetul de măsuri, cel puțin cu aceasta dedicată turismului de litoral”, a precizat Felix Stroe.
Iar pentru alegerile locale PSD Constanța merge cu actualul primar, Decebal Făgădău, la Consiliul Județean susținându-l pe președintele în funcție, Horia Țuțuianu. ”Sunt oameni care și-au făcut datoria, sunt oameni cu experiență, cu care mergem în această bătălie electorală iar cetățenii își vor spune cuvântul”, a declarat, pentru EVZ, Felix Stroe. Cei mai cunoscuți contracandidați pentru primăria Constanța sunt senatorul PNL Vergil Chițac și deputatul USR, Stelian Ion. ”Sunt doi candidați puternici. Îi cunosc bine pe amândoi și, pentru calitățile lor, îi respect. Cu siguranță, lupta va fi foarte dificilă. E greu. Nu cred că cineva are curajul să dea un câștigător, dar noi ne ducem să câștigăm”, a punctat liderul PSD Constanța, Felix Stroe.