La Curtea de Apel București a avut loc, joi, un nou termen din dosarul în care fostul primar din Piatra Neamț și lider PDL, Gheorghe Ștefan, zis și Pinalti, este judecat în apel, în dosarul privind frauda de la Poșta Română.
Ștefan a fost condamnat la instanța de fond de la Tribunalul București, la 8 ani de închisoare, însă în apel, Curtea de Apel București a retrimis dosarul la TMB pentru rejudecare. După rejudecare, Tribunalul București l-a condamnat pe Gheorghe Ștefan la 4 ani și 9 luni de închisoare, iar acum, dosarul se află la instanța de apel de la CAB. Completul de judecată este format din judecătoarele Corina Cornelia Mîndrilă, președinte și Luminița Criștiu-Ninu.
În dosar mai sunt judecați, fostul director al Poștei Române, Dan Mihai Toader, care a fost achitat pe fond, așa cum au fost achitați și oameni de afaceri Emmanouil Sorilllos și Marian Constantiof.
Condamnări au mai primit în acest dosar, fostul director general adjunct al Poștei Române, Florin Aurelian Ciobotaru, 5 ani și 6 luni de închisoare și Cosmin Dragoș Mihăilescu, consilier juridic, care a primit 4 ani și 6 luni de închisoare.
Pinalti și-a pus om la Poștă, care să susțină firmele căpușă
Un scurt istoric al dosarului ar arăta cam așa. Gheorghe Ștefan a fost trimis în judecată în 2015 pentru că a intervenit la conducerea Poștei Române, în 2009, pentru a își instala un apropiat al său, pe Florin Aurelian Ciobotaru, în funcția de director general al Poștei Române, iar prin intermediul lui să controleze și să intermedieze relația dintre Poșta Română și compania Payzone SA, privind încasarea de facturi prin POS, în sediile poștelor.
Payzone ar fi putut încheia direct contractul cu Poșta Română, fiind deținătorul platformei și a terminalelor de încasare a facturilor, însă artificial, prin intervenția lui Pinalti, au mai fost intercalate niște firme, care câștigau procente din tranzacții, sub formă de comision, fără să efectueze vreun serviciu sau să aibă vreo activitate în procesul de încasare a facturilor la utilități.
Gheorghe Ștefan a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de trafic de influență, spălare de bani și abuz în serviciu.
Gheorghe Ștefan a venit în costum și în adidași și a mâncat napolitane cu lămâie
Cu puțin înainte de ora 14.00, când era anunțată începerea ședinței de judecată în dosarul 42057/3/2015* (steluța indică faptul că este un dosar care se rejudecă), l-am zărit pe Gheorghe Ștefan pe o bancă din Sala Pașilor Pierduți. Era vesel și se întreținea cu ceilalți inculpați din dosar care au venit la termenul de judecată. Mai puțin Dan Mihai Toader, fostul șef al Poștei Române, care nu a venit nici la acest termen. L-a reprezentat avocatul Adria Georgescu, cel care îl reprezintă și pe Pinalti.
Gheorghe Ștefan, în ciuda vârstei, a venit îmbrăcat șic. La costumul bleu petrol, cu cămașă albă și cravată de mătase, a asortat o încălțăminte sport, albă, cu două dungi colorate, semn de mare brand de fashion, pentru cunoscători. În mână avea un pachet de napolitane cu lămâie din care mâncase deja jumătate. Mi-a oferit și mie o napolitană însă l-am refuzat.
I-am spus că tocmai am luat o pastilă pentru gât și nu pot să mănânc pentru moment. Mi-a spus că și pe el îl doare gâtul, că băuse ceva rece cu o seară înainte, așa că i-am dat o pastilă de supt, cu miere și propolis. Și-a abandonat pachetul de napolitane, pe jumătate consumat, pe o bancă de pe hol, înainte de a intra în sală. Le-a așezat tacticos, ca și cum ar fi vrut să nu le ia cineva și le-a mai privit o dată, cu jind, înainte de a intra în sala de judecată. Nu am înțeles de ce nu le-a luat cu el în sală, mai ales că mulți avocați au pe mese pungi cu covrigi, pufuleți sau caserole de fastfood.
Avocații au cerut amânarea, procurorul a cerut suspendarea procesului
Ședința de judecată a durat aproximativ un sfert de oră și a avut ca temă principală decizia Curții Constituționale, cea legată de prescripție.
Președinta completului de judecată, judecătoarea Corina Cornelia Mîndrilă, a pus în discuție amânarea procesului până la dezlegarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor chestiuni de drept privind aplicarea deciziei CCR.
Procurorul de ședință de la DNA s-a opus și a cerut ca cercetarea judecătorească să meargă mai departe, cu audierea martorilor. El a susținut că indiferent cum va interpreta ÎCCJ decizia CCR, iar abia după ce va veni decizia judecătorilor de la Înalta Curte, inculpații, fiecare în parte, vor putea solicita încetarea procesului sau nu, pe motiv de prescripție. Avocații apărării s-au opus, iar discuția s-a aprins pe argumente. Între timp, Gheorghe Ștefan a tras un pui de somn în bancă, probabil cu gândul la napolitanele lăsate pe hol. S-a trezit când i-a venit rândul să-și exprime poziția. Desigur, a fost de acord cu cele susținute de apărătorul său.
În final, procurorul DNA a spus că este de acord cu amânarea, dacă vor fi citați martorii sau a cerut suspendarea procesului, conform Codului de Procedură Penală, pentru a fi întrerupt termenul de prescripție.
Sechestrele au rămas prin sentința Tribunalului, chiar dacă prejudiciile au fost acoperite
Problema a rămas ca în gară, așa că președinta instanței a trecut la verificarea măsurilor preventive decise, la fond, de judecătorul de la Tribunalul București. Și aici au existat controverse, deoarece procurorul de ședință a cerut menținerea sechestrelor, în timp ce avocații au invocat diverse motive pentru ridicarea măsurilor. De exemplu, avocatul lui Pinalti a explicat că acesta a achitat prejudiciul cu mult timp în urmă și nu înțelege de ce clientul său încă mai are sechestru pe conturi. De asemenea, un alt inculpat a susținut că a achitat prejudiciul, că i-au fost executate sumele din cont, însă i se menține sechestrul pe o casă care aparțin tatălui său.
A mai explicat că pe el îl Cheamă Marian iar pe tatăl său Marin, iar procurorii au făcut o greșeală atunci când au pus sechestru pe casa tatălui. Președinta completului, judecătoarea Mîndrilă le-a spus că nu îi poate crede pe cuvânt și că instanța de apel trebuie să analizeze sentința de la Tribunalul București, iar în sentință sunt menținute sechestrele așa cum sunt menționate în Ordonanța DNA. Dar i-a asigurat pe toți că va analiza cu mare atenție situația și se va pronunța doar după studierea probelor invocate de inculpați.
Gheorghe Ștefan a zbughit-o din Curtea de Apel
În final, instanța a acordat termen la data de 3 Noiembrie, ora 12.00. Toată lumea a plecat mulțumită, mai puțin, probabil, procurorul DNA, care a rămas în sală singur, minute bune, în timp ce își aranja hârtiile din dosar. Nu l-am văzut pe Pinalti dacă și-a recuperat napolitanele, dar l-am văzut cum a sprintat spre ieșire, tăind pe diagonală Sala Pașilor Pierduți. Probabil că a vrut să scape de sesiunea de fotografii, dar mai ales de hărmălaia pe care i-o pregătise protestatarul Marian “Ceaușescu”. Acesta din urmă era prins într-o discuție cu procurorul DNA, căruia ar fi vrut să-i ia ca suvenir insigna cu însemnele instituției. Procurorul i-ar fi dat-o, dar i-a spus că o are pe inventar. Așa că “Ceaușescu” a rămas și fără Pinalti și fără insignă.