Exclusiv. Familia lui Dinu Patriciu nu a ajuns nici până acum la un consens legat de averea omului de afaceri. Deși au trecut aproape 10 ani, mai exact în august se împlinesc de când omul de afaceri a decedat, soția și fiicele se luptă în instanță. Și nu doar ele sunt cele care s-au așezat la masa credală.
În procesul de partaj al bunurilor sunt și mai multe bănci care își așteaptă plățile. Războiul este dus de ultima soție a lui Dinu Patriciu. Dana Rodica Patriciu este cea care a dat în judecată pe fiicele omului de afaceri dar și pe mama lor.
Familia magnatului se întâlnește în instanță
Femeia este total nemulțumită de ceea ce a primit în testamentul omului de afaceri, așa că a ajuns la proces. Deși i-a stat alături în ultimii ani de viață, cei doi ajunseseră să nu se mai înțeleagă. Ba mai mult când a decedat omul de afaceri, soții erau în proces de divorț. Și nu a fost unul lipsit de scandaluri, Dana Patriciu a făcut acuzații dure în acel proces.
Una dintre ele a fost aceea că omul de afaceri nu mai e sănătos mental. Drept urmare acesta a fost obligat să își facă o expertiză la IML care să arate dacă e sănătos sau nu. Desigur că potrivit medicilor, Dinu Patriciu a fost în deplinătatea facultăților mentale până în ultima clipă, dar nu a iertat-o pe soție că l-a supus la această umilință.
Melanie Chen a dispărut
Drept urmare atunci când a scris testamentul Dinu Patriciu a avut grijă ca acesteia să nu-i revină mare lucru. Fetele lui și Melanie Chen au fost principalele beneficiare ale averii magnatului.
Cu toate acestea se pare că Melanie a decis să renunțe la o parte din moștenire, astfel că ea nu mai apare în proces. Cu toate acestea Dana și restul familiei omului de afaceri urmează să se întâlnească din nou în luna mai în dosarul de partaj.