De la începutul anului până în prezent, un medicament injectabil a devenit „vedeta internetului”. Celebritățile autohtone, dar și internaționale, promovează mascat substanța farmaceutică, sub umbrela întrebării adresate în interviuri: „Cum ați reușit să slăbiți atât de mult într-un timp record?!”. Și cu toate că promovarea medicamentelor în spațiul media este interzisă prin lege, nicio instituție nu s-a autosesizat. Mai mult, amploarea acestui „tratament miraculos de topit kilogramele” a căpătat proporții uriașe: medicamentul a ajuns să fie vândut fără rețetă, chiar și la negru, pe internet, iar cumpărătorii sunt adesea adolescenți inconștienți de faptul că se supun la riscuri uriașe asupra sănătății lor.
România se confruntă cu o situație nemaiîntâlnită în ultimul deceniu: un medicament care se eliberează doar pacienților care suferă de diabet, și doar cu prescripție medicală, e promovat intens în spațiul media. Vedetele îl promovează în interviuri, iar rețelele de socializare mustesc de povești cu rezultate fantastice, însoțite de oferte de cumpărare „la negru”. Rareori se menționează că acest tratament poate avea efecte secundare grave asupra organismului, chiar dacă pe prospect acestea sunt trecute.
Și mai grav este că soluția care se autoinjectează acasă, subcutanat, a ajuns să fie folosită preponderent de adolescenți – potrivit unor surse din industria farmaceutică.
Idolii adolescenților, utilizatori de semaglutidă
Vrei să slăbești 5-10 kilograme? E suficient să deschizi site-urile de presă sau rețelele sociale și vei afla de „medicamentul miraculos”.
În fapt, sunt două soluții injectabile (Ozempic și Saxenda) cu ajutorul cărora s-au subțiat marile celebrități Kim Kardashian și Elon Musk. După cum probabil deja știți, nu sunt două staruri care suferă de diabet sau alte boli metabolice, și nici nu au avut de „dat jos” mai mult de câteva kilograme. Kardashian a ales să folosească medicamentul pentru a intra într-o rochie care a aparținut lui Marylin Monroe, iar Musk și-a dorit să dea burta jos după ce a fost fotografiat de paparazzi la mare, pe un yacht.
Aceleași motive se regăsesc și printre utilizatorii tineri, adolescenți cu vârste de 15-17 ani, care folosesc injecțiile de slăbit. Niciuna dintre vedetele menționate, și nici altele, nu le-au spus fanilor că utilizarea acestui medicament fără a avea o indicație medicală poate duce la inflamări ale pancreasului și pancreatită – o afecțiune extrem de gravă, care pune viața într-un pericol major.
Caută în farmacii remedii pentru stările provocate de injecțiile pentru slăbit
„Copiii cumpără aceste injecții de slăbit care le provoacă o stare de rău atunci când vor să mănânce: greață, dureri abdominale, stare generală de rău. Nu le taie complet foamea așa cum se spune, cel puțin acestea sunt stările descrise de cei care le folosesc. Și din cauza acestor simptome, ajung în farmacii să ceară ajutor. Spun că au cumpărat de pe internet și acum își doresc tratament pentru ameliorarea simptomelor. Nu vorbim de două-trei astfel de cazuri, se întâmplă mai frecvent decât a putut cineva să numere sau să țină socoteli”, ne-a mărturisit Ana M., farmacist.
Efecte secundare: cancer!
Isteria Ozempic nu a acaparat doar România, ci și alte țări europene. Medicamentul produs de celebra companie Novo Nordisk, cea care produce și insulină pentru diabetici, face ravagii și în Franța, de exemplu. François Montastruc, farmacolog la Spitalul Universitar din Toulouse a spus la postul francez de televiziune France 3 că aceste injecții pot provoca chiar și cancer!
„Pot fi efecte secundare digestive ușoare, uneori constipație severă și inflamații ale pancreasului. În cazuri rare, acest lucru poate duce la cancer", a declarat François Montastruc, farmacolog la Spitalul Universitar din Toulouse, citat de Euronews.
În Franța a mai existat o astfel de situație, cu medicamentul „Mediator”, de asemenea, folosit pentru slăbirea accelerată ca inhibitor al apetitului. Ulterior a fost asociat cu probleme cardiace fatale și a fost retras de pe piața franceză în 2009.
Autoritățile cunosc situația, nimeni nu face nimic
Prima linie în prevenirea unor îmbolnăviri în masă din cauza utilizării unui medicament achiziționat fără drept (fără prescripție) sau de pe piața neagră ar fi trebuit să fie Ministerul Sănătății în colaborare cu Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România. Un prim semnal de alarmă ar fi trebuit să fie chiar notificarea primită de ANMDMR, în luna februarie a acestui an, din partea producătorului Novo Nordisk, în care anunță că cererea foarte mare a dus la golirea stocurilor, iar cei care chiar au nevoie de acest medicament, având indicație medicală, să fie informați că nu îl vor putea procura până la sfârșitul lui 2023 cel puțin.
„Cererea crescută pentru medicamentul Ozempic a generat cu intermitență deficit de stoc, situație anticipat să persiste pe tot parcursul anului 2023 • Aceste deficite de stoc pot avea ca rezultat faptul că pacienții nu își mai administrează dozele necesare, cu consecințe clinice, cum ar fi apariția hiperglicemiei • Vă rugăm să vă asigurați că pacienții care utilizează Ozempic sunt informați despre această situație, iar pacienții cu risc de a rămâne fără tratament cu Ozempic sunt trecuți în siguranță pe un alt agonist de receptor al peptidei umane 1 asemănătoare glucagonului sau alt tratament alternativ, în baza aprecierii dumneavoastră clinice”, transmite compania daneză Novo Nordisk în comunicarea cu ANMDMR.
Așadar, cei care chiar trebuie să-și trateze bolile metabolice rămân fără medicament, în favoarea celor care vor să dea burta jos pentru sezonul estival.
Contactat de EvZ.ro, fostul director al ANMDMR Marius Șișu a acceptat să explice gravitatea acestei situații.
Promovarea Ozempic, ilegală!
„Salutăm apariția pe piață farmaceutică din România a acestor produse inovative. Ele contribuie indiscutabil la o mai bună calitate a vieții pacienților din România. Discutând de un medicament de uz uman, acesta nu poate fi recomandat de persoane care nu au pregătirea și calitatea necesară; medicamentele de uz uman cu regim de eliberare pe baza de rețeta medicală. Mai mult, nu este permisă încurajarea consumului de medicamente prin astfel de „recomandări către publicul larg” încălcându-se legislația aplicabilă din cadrul Legii 95/2006 și Ordinului Ministrului Sănătății nr. 194/2015”, explică, în exclusivitate pentru EvZ.ro, Marius Șișu.
„Discutăm de două medicamente de uz uman ce au indicații terapeutice foarte clar definite, unul se adresează strict pacienților cu diabet zaharat tip II (Ozempic) și altul pentru pacienții ce necesită scăderea masei corporale (Saxenda). Ambele medicamente sunt clasificate că și medicamente Rx ce se eliberează doar în baza prescripției medicale. În situația în care sunt pacienți care le-au putut achiziționa fără prescripție și le-au administrat în urmă unor “recomandări”, trebuie să știe că pot ajunge să aibă afecțiuni foarte grave în urmă numeroaselor reacții adverse pe care aceste produse farmaceutice le pot avea”, avertizează fostul director al Agenției Medicamentului.
Ministerul Sănătății se face că nu vede?
„În România autorizarea și supravegherea de piață a unităților farmaceutice intră în sfera de atribuții a Ministerului Sănătății, prin Intermediul Direcției Politica Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale. Supravegherea de piață a unităților farmaceutice se face și de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, prin departamentul de Inspecție Farmaceutică.
Considerăm că Ministerul Sănătății poate furniza date în acest sens referitoare la unitățile farmaceutice inspectate și dacă au fost sau nu încălcări ale legislației aplicabile în Legea 95/2006, Legea 266/2008, Ordinul Ministrului Sănătății nr 444/2019 etc.
Agenția Națională a Medicamentui și Dispozitivelor Medicale din România a informat părțile interesate despre acest aspect încă din luna Februarie a acestui an prin publicarea pe website-ul ei a acestei informații la rubrica Comunicări Directe Către Profesioniști (n. https://www.anm.ro/_/COMUNICARI%20DIRECTE/Ozempic_Comunicare%20catre%20profesionisti_Feb23.pdf)”, a mai spus Marius Daniel Șișu.
La ce riscuri se spun cei care utilizează aceste medicamente injectabile, fără a avea indicație medicală:
- a) Ozempic (DCI: Semaglutida)
Este indicat pentru tratamentul adulților cu diabet zaharat de tip 2 insuficient controlat, ca tratament adjuvant la dietă și exerciții fizice:
- sub formă de monoterapie atunci când administrarea de metformin este considerată inadecvată din cauza intoleranței sau contraindicațiilor
- în asociere cu alte medicamente utilizate pentru tratamentul diabetului zaharat.
Reacții adverse:
Hipoglicemie când se utilizează în asociere cu insulină sau sulfoniluree, Hipoglicemie când se utilizează cu alte medicamente antidiabetice orale (ADO), Apetit alimentar scăzut, Amețeli, Complicații ale retinopatiei diabetice, Disgeuzie, Creștere a ritmului cardiac, Vărsături Dureri abdominale, Distensie abdominală, Constipație Dispepsie, Gastrită, Boală de reflux gastroesofagian, Eructații Flatulență Pancreatită acută, Evacuare gastrică întârziată, Oboseală până la Reacție anafilactică.
- b) Saxenda (DCI: Liraglutid)
Saxenda este indicat ca adjuvant la un regim alimentar hipocaloric şi o activitate fizică crescută pentru scădere ponderală la pacienţii adulţi cu un Indice de Masă Corporală (IMC) de:
- ≥30 kg/m2 (obezitate), sau
- ≥27 kg/m2 până la <30 kg/m2 (supraponderali) în prezenţa a cel puţin unei comorbidităţi legate de hiperponderabilitate, reprezentate de modificări ale controlul glicemic (pre-diabet sau diabet zaharat tip 2), hipertensiunea arterială, dislipidemia sau apneea obstructivă în somn.
Reacții adverse:
Pancreatită, Litiaza biliară şi colecistita, Boala tiroidiană, Frecvenţa cardiacă crescută, Deshidratare, Hipoglicemia la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2 etc.