Exclusiv. Ciudățeniile amantlâcului din postul de poliție. Mascații aduși să spargă ușa și greșeala cu apelul de la 112

Anchetă internă la poliția din Argeș. Avem noi informații despre escapada amanților în uniformă, dar și despre modul în care șefii lor au intervenit la locul faptei: sediul poliției rurale.

În urmă cu câteva zile, doi polițiști - un el și o ea, au fost protagoniștii unei întâmplări cu iz sexual, plasată în zona senzaționalului, care s-a derulat în spatele ușilor închise ale postului de poliție din Schitu Golești, Argeș. Șeful de post și subalterna sa au fost scoși din respectiva încăpere cu mascații, într-o acțiune derulată ca în cazul luării de ostatici. Să vedem și povestea din spatele poveștii.

Să vină mascații!

Povestea amantlâcului de la Schitu Golești îi are ca personaje principale pe șeful de post și pe iubita sa, o agentă cu care, după orele de program, a mai zăbovit într-una dintre camerele sediului instituției. Pentru un sărut, spun cei mai mulți dintre colegi care cunosc povestea celor doi. Pentru a face sex, aruncă amenințător soțul femeii care susținea sus și tare că i-a filmat goi, înregistrări pe care însă nu le-a prezentat până acum.

Cum-necum, la ușa postului de poliție s-au înființat, șefi mari din Inspectoratul Poliției Județului Argeș (IPJ), alertați de soțul agentei care a sunat la 112. Surprinzător, toți au stat în fața ușii șubrede ore în șir așteptând ca subalternii, cei doi polițiști amorezi să le deschidă. S-a spus că motivau că le era frică să nu-i împuște soțul femeii, militar de carieră. Rugămințile și ordinele șefilor nu au fost îndeplinite, nimic nu s-a întâmplat, așa că numărul doi al poliției argeșene a luat o decizie inexplicabilă: a chemat mascații. Precum în cazul unei luări de ostatici!

„Exces de zel, o decizie greu de justificat”

„A fost luată o decizie greu de justificat, de ancorat într-o procedură polițienească. Vorbim de exces de zel. Exista posibilitatea obținerii dublurii cheii de la acea ușă pentru că la ofițerul de serviciu există dubluri ale cheilor din toată unitatea pentru a se putea acționa, și după orele de program normal, în cazul unor percheziții, a unor flagrante, a unor dosare penale urgente. Nimeni nu a luat această decizie. De ce, nu se știe? Mai mult, ușa aceea e de o vârstă cu clădirea și, dacă cineva se încorda puțin, se deschidea singură, cum se spune”, ne-au explicat surse din cadrul Internelor.

Intervenția mascaților nu a fost raportată la IGP

După încheierea episodului amoros, cu iz de comedie, s-a început o anchetă internă.

În derularea firească ulterioară - obligatorie conform ordinelor interne -, intervenția mascaților, oricum total nejustificată, trebuia raportată la IGP, printr-un raport de evenimente al ultimelor 24 de ore. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Ca și cum mascații nu ar fi fost scoși din unitate pentru acea intervenție hilară!

„Verificările ulterioare au scos la iveală că intervenția mascaților nu a fost trecută în raportul de evenimente, așa cum o cer procedurile interne. Și, cu toate acestea, nimeni nu este responsabil pentru folosirea abuzivă a mascaților, dar și pentru trecerea sub tăcere, scriptic vorbind, a acestui eveniment. Nimeni dintre cei care au luat această decizie nu este cercetat”, au continuat sursele EVZ dezvăluirile.

Filmarea polițiștilor-amanți a fost făcută prin fereastra de la stradă a postului de către soțul femeii

Scriptic, evenimentul nu a fost raportat ierarhic, însă, povestea celor doi polițiști blocați o vreme în postul de poliție, surprinsi când se sărutau stând pe o canapea și scoși de acolo cu mascații, a ajuns rapid la urechile presei. Informația s-a propagat rapid și s-a ajuns la acuze de genul „sex în secția de poliție”. Unele voci, atât din comună cât și din rândul polițiștilor, spun că a fost vorba de plata unor poliție pentru că seful postului de poliție din Schitu Golești nu era în cele mai bune relații cu șefii ierarhici din județ.

Șeful de post și iubita lui, agenta, cercetați pentru prejudiciu de imagine adus Poliției

„Șeful de post i-a cam supărat pe unii cu deciziile sale. Când, de exemplu, era sunat pe telefonul mobil de șefi îi ruga să îl caute prin stație, ca discuția să aibă caracter oficial. Are numai calificative foarte bune, ca și agenta implicată în această poveste. Se cam știa de povestea dintre ei. Amândoi au amânat momentul în care să facă publică relația, fiecare din motivul său. Scandalul creat de soțul agentei a fost, probabil, o oportunitate pentru plata unor polițe. Așa, amândoi s-au ales cu cercetare pentru prejudiciu de imagine creat Poliției. Cel mai probabil, totul se va încheia cu o mustrare scrisă”, au mai adăugat sursele citate.

Greșeală la întocmirea actelor

Un alt fapt de luat în seamă în ancheta care a urmat acestei întâmplări, în care au fost luate decizii ciudate, este acela că în acte a fost notat că apelul de urgență al soțului agentei a fost la ora 23.13. Cu o oră mai târziu decât în realitate. Ulterior, s-a revenit și a fost făcută modificarea raportându-se ora corectă, 22.13. „Eroare materială”, a fost justificarea celor care au completat documentul.