Lăcomia lui Dan Voiculescu de a pune mâna pe cât mai mult pământ, arendat pe mai nimic, l-a făcut pe acesta să intre în combinații cu afaceriști dubioși. Procurorii DNA au deschis deja o anchetă în care mogulul a fost turnat de unul dintre complicii săi la privatizarea ICA
Detalii inedite despre Alexandru Voinea (54 de ani), un om de afaceri din Oltenița (Călărași), cel care i-a dat pe tavă lui Dan Voiculescu moșia de 2.600 de hectare în Giurgiu. „Evenimentul zilei” a dezvăluit în ediția de marți că Institutul de Cercetări și Inginerie Tehnologică pentru Irigații și Drenaje (ICITID) de la Băneasa (Giurgiu) avea, în perioada 2000-2001, o datorie de 200.000 de dolari la firma Olex, administrată de Voinea.
Caracatița Grivco
Firma Grivco a cumpărat creanța de la Olex și s-a prezentat la stațiune pentru a cere ca în contul datoriei să primească cele 2.600 de hectare în folosință. „Cum nu erau bani, s-a acceptat”, ne-a explicat Gheorghe Sin, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice, în subordinea căreia se află institutul de cercetare. Sin a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) și a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru favorizarea lui Dan Voiculescu.
Grivco folosește și în prezent terenurile pentru care doar subvenția anuală de la stat se ridică la 400.000 de euro și pentru care plătește o arendă modică. Comercializarea producției anuale de cereale poate ajunge până la trei milioane de euro.
Acuzațiile DNA
Voinea, aflat acum în stare de arest preventiv, este acuzat că a cerut mită afaceristului Ioan Blidaru pentru a interveni pe lângă mai mulți oficiali, printre care fostul ministru de Finanțe, Daniel Chițoiu (PNL). La începutul scandalului, fostul ministru a dezmințit că ar avea vreo legătură cu cei doi. În acest caz, Voinea l-a avut complice pe Viorel Amariei, un interlop din Satu Mare. Miza afacerii: deblocarea sumei de 24.000.000 lei, pe care firma lui Blidaru trebuia să o primească de la Electrocentrale SA (CET Oradea) pentru mai multe livrări de cărbune. Potrivit DNA, șpaga cerută: 3 milioane de lei. Altă „combinație” era atribuirea unui contract de 9.150.900 de lei, pentru ecologizarea și închiderea Carierei de cărbuni Vărzari II, în schimbul unei mite de 18%.
Ministerele la care Voinea trebuia să intervină erau cel al Economiei (codificat „problema 1” sau „subiectul 1”) și al Finanțelor (codificat „problema 2” sau „subiectul 2”).
Întâlnirile conspirative la restaurant
Potrivit DNA, Voinea „are o relaţie strânsă atât cu oameni politici cu funcţie de decizie, ne referim aici la Ghervasie Georgian – consilier al primului ministru și membru în Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) din cadrul Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor (ANRP), cât şi cu oameni de afaceri aflaţi în relaţii de prietenie cu funcţionari cu putere de decizie din Guvernul Românie. Ne referim la Adrian Volintiru, fost preşedinte AVAS şi secretar de stat la Ministerul Economiei”.
În timpul monitorizării, potrivit rechizitoriului DNA, Voinea l-a invitat pe ginerele lui Ioan Blidaru, Marius Nevelits, la o întâlnire conspirativă la București, pentru a discuta
Interesele imobiliare
Alexandru Voinea și Viorel Amariei evitau discuțiile telefonice cu denunțătorul Ioan Blidaru. Detaliile le discutau doar în întâlnirile directe. În mesajele urgente, ei foloseau un limbaj codificat: „te-am programat la doctor”, „semnalul de la medic e maxim”, „patronul de la fabrică de aici”, făcând referire la influențele promise și persoanele la care fac aceste intervenții.
Potrivit unei investigații EVZ, pe lângă Olex SRL, firma dizolvată în 2001, Voinea a înființat în același an, alături de soția sa – Victoria Carmencita - firma Loctrans SA Oltenița care avea ca obiect de activitate tot activitățile agricole. El a mai înființat, în 2003, și societatea Olvagen Oltenița. După cinci ani deschide și Alexcom International SRL Oltenița. Tot în 2008, a deschis și prima firmă în Capitală (Romland Forest). Ultima firmă în care Alexandru Voinea s-a implicat este Forest Project Invest. Societățile bucureștene aveau ca obiect de activitate domeniul imobiliar.
„Atâta mi-a zis Chițoiu: Băi, ocupă-te cine este lichidatorul”
Alexandru Voinea şi Viorel Amariei s-au întâlnit, pe 10 noiembrie 2013, cu denunţătorul Ioan Blidaru, cu care au discutat până unde a ajuns influența lor și despre „comisionul” de 18%. Alexandru Voinea: Vineri m-am întâlnit cu
I-a arendat lui Felix și a fost turnat de un complice al mogulului
Profesorul Alexandru Bogdan, fostul președinte al Fundației „Patrimoniu” a Academiei Române, este cercetat penal pentru încheierea de contracte dubioase de arendă cu 20 de firme - printre care și una a lui Dan Voiculescu - chiar în urma unei plângeri a complicelui mogulului Antenelor din dosarul privatizării frauduloase a ICA. Este vorba de profesorul Gheorghe Sin, actualul președinte al fundației, cel care este condamnat la cinci ani de închisoare, pe fond, în cazul ICA.
„Eu i-am urmat la șefia fundației. Când am fost numit, conducerea Academiei Române era nemulțumită de gestiunea dusă de profesorul Bogdan. Nu se știa nici ce proprietăți avea Academia, așa că s-a comandat un audit al contractelor fundației. Rezultatele au relevat nereguli în multe situații”, ne-a precizat Gheorghe Sin.
Acesta ne-a mai spus că a fost nevoit să semneze plângerea penală a Academiei făcută la Poliție și la Parchetul General și care acum a ajuns la Direcția Națională Anticorupție (DNA).
„Oligarhul” nu ar fi plătit nici rentă
„Din aceste motive, noi nici nu ne mai înțelegem foarte bine. Alexandru Bogdan este supărat că s-a făcut această sesizare”, a mai adăugat profesorul Sin. Plângerea către anchetatori a fost realizată în urmă cu trei ani, ne-a mai precizat actualul președinte al fundației.
Printre contrectele cu probleme, găsite în urma auditului, erau unele încheiate prin Galați, Constanța și Călărași.
Reamintim că „Evenimentul zilei” a dezvăluit încă de săptămâna trecută că Agro Seed Muntenia, așa cum a fost rebotezată Grivco Agro - firmă din imperiul de societăți înființat de Dan Voiculescu, deține în arendă aproape 2.000 de hectare în comuna călărășeană Perișorul. Mare parte din acest pământ a fost arendat de la Academia Română, în baza unei arende care nu este precizată exact în contract.
Dacă Gheorghe Sin ne-a asigurat că firma lui Voiculescu a plătit în jur de 500 de kg/pe hectar (altfel spus 10% din producție de pe terenurile roditoare din zonă), procurorii au dubii că s-a încasat și această rentă. „Pentru perioada 2007-2009, la suprafaţa de teren de 1.484,31 hectare şi pentru perioada 2008-2009, la suprafaţa de 641,51 hectare, Fundația „Patrimoniu” nu a calculat valoarea arendei și nici nu a comunicat arendașului obligația de plată.La 31 decembrie 2009, arendaşul figurează cu o arendă restantă în valoare de 94.109 lei”, se precizează în ordonață DNA de începere a urmării penale pentru Alexandru Bogdan.
Cu toate acestea, fostul șef al fundației a declarat: „Categoric nu am încheiat contracte de arendă care să-i fie favorabile lui Dan Voiculescu