Interceptările din dosarul spațiilor duty free din incinta Aeroportului Otopeni Robert Turcescu și invitații săi, Victor Ciutacu și Mirel Curea, au comentat mizele controversatului dosar al închirierii spațiilor duty free de la Aeroportul Otopeni.
Stenogramele din dosarul spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni, în care un fost director și trei oameni de afaceri sunt în arest la domiciliu, au fost trimise presei în variantă extinsă: nu mai puțin de 384 de pagini.
Se vehiculează șpăgi de sute de milioane de euro și sunt menționate numele unor politicieni din prima linie, precum Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu sau Rareș Bogdan. Cătălin Lăscuț, asociat la firma Millenium Pro Design, este fiul lui Pavel Lăscuț, fostul șef al Direcției de Supraveghere și Control din Direcția Generală a Vămilor.
Mirel Curea: Este cel mai complet document emis în faza asta
DNA redă, în dosar, discuţii dintre George Ivan, fost şef al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, arestat la domiciliu în dosar, şi omul de afaceri Hardan Saadeh, reprezentant al Dnata Catering SA, firmă care administrează spaţiile în care funcţionează restaurantele din Aeroportul Otopeni.
După ce a lecturat integral documentul, așa cum a mărturisit în podcastul HAI România, jurnalistul Mirel Curea apreciază că este vorba de „cel mai complet document emis de vreun procuror vreodată, din câte am citit eu, în faza asta. În măsura în care el va fi susținut în instanță și de niște probe, poate să fie un proces absolut serios. Eu am văzut multe interceptări, cele mai multe în dosare politice, și erau multe trunchiate, falsificate, mânărite", a argumentat jurnalistul EVZ.
DNA a dat toate informațiile și ceva în plus
În opinia jurnalistului de televiziune Victor Ciutacu, dă de gândit faptul că din documentul cu interceptări care însumează aproape 400 de pagini sunt informații cheie lipsă cum ar fi interceptările cu persoanele menționate, însă alte informații sunt oferite de DNA cu un exces de zel suspect.
„Lipsesc numele persoanelor despre care se vorbește. În buna tradiție a DNA, sunt interceptați doi care vorbesc de un al treilea, care lipsește. Am încercat să te corup și pe matale sau nu? (...) DNA ne prezintă suspecții, <regele duty free-urilor>, zici că e din Cancan. Mai avea să ne spună că e băiat de oraș și că umblă cu curve, atât lipsește din descrierea DNA. Sunt două dosare, e contractul de duty free al lui Lăscuț Cătălin și cel de catering, cârciumile, care e al unui arab reprezentant al președintelui Emiratelor Arabe Unite (...)".
Veriga slabă dintre Lăscuț și omul de afaceri arab
Cunoscutul realizator de la România TV a observat că există o legătură între cele două contracte. „Supărarea mare e pe al lui Lăscuț (n.red. - contractul), care nu e oricine și nu a făcut singur banii. Povestea e cu prelungirea contractului de duty free, nu și a celui de catering. Numai că în buna noastră tradiție s-a băgat să-l ajute un pic până când a pus microfoanele pe el celălalt, respectiv reprezentantul firmei din Emiratele Arabe", a argumentat Victor Ciutacu.
„Eu cred că unii dintre ăștia despre care se vorbește se vor cuminți brusc și vor face brusc ce trebuie", a completat Mirel Curea.
Gazda emisiunii, Robert Turcescu, a remarcat că bătălia la vedere pentru aceste spații extrem de bănoase e alarmantă. „Înseamnă că trăim într-o iluzie a democrației. Credeam că mai lasă pe culoar și unul doi care...", a observat jurnalistul EVZ în podcastul său.