În cadrul podcastului EVZ, moderat de jurnalistul Robert Turcescu, de pe pagina de YouTube „HAI România”, au fost prezenți Bogdan Comaroni și Octavian Hoandră. În atenția celor trei a fost raportul pe agricultură de la Uniunea Europeană, pe lângă alte subiecte.
Miercuri, Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, a primit raportul pe agricultură și viitorul acesteia în blocul comunitar.
„Raportul indică că producția alimentară și agricolă reprezintă un element esențial al securității europene și că diversitatea alimentației și a agriculturii europene reprezintă o resursă importantă. Membrii dialogului strategic sunt de acord cu privire la faptul că aspectele legate de sustenabilitatea economică, de mediu și socială în sectorul agroalimentar se pot consolida reciproc, în special dacă sunt sprijinite prin măsuri de politică coerente”, se arată în comunicatul de presă al Comisiei Europene.
Europa vrea să distrugă agricultura din România
„Noi, România suntem grânarul Europei. Suntem printre cei mai mari, dacă nu cel mai mare exportator din UE”, a transmis Comaroni. Cu toate acestea, România nu a fost invitată la masa dezbaterilor în ceea ce privește viitorul agriculturii din Europa. Jurnalistul este de părere că se urmărește distrugerea sectorului de activitate.
Conform jurnalistului, oficialii europeni doresc luarea producției din statul vecin cu România aflat în război: „practic să legalizăm și să oficializăm agricultura europeană ca fiind din Ucraina”.
Octavian Hoandră a spus „că ni s-a distrus intenționat agricultura. E o mare problemă”.
Ucrainenii, preferații Ursulei
Bogdan Comaroni vine în completarea acestei situații și-a spus că încă de la începutul războiului, Ursula von der Leyen a venit în ajutorul ucrainenilor, în special în privința agriculturii. Din cauza blocajelor, aceștia nu mai puteau exporta producțiile spre Africa. Atunci, șeful Comisiei Europene a decis că aceste livrări să se facă către blocul comunitar.
„Și au băgat pe butuci agricultura din România. Știm foarte bine silozurile, prețurile de dumping și a venit Ursula și a zis că noi în Europa nu avem voie să băgăm din alea (n.r. produse) modificate genetic. Și au venit toți ăia frumos și au zis că temporar suspendăm măsură pentru organisme modificate genetic. Temporar e de doi ani de zile”, a spus jurnalistul.
Hoandră a transmis faptul că România deranjează foarte tare europenii. Acest lucru se întâmplă tocmai din cauza faptului că „încă există mica fermă, mica gospodărie, care este puternică. Ce vedem acum cu oile și cu caprele este iar o încercare de radere a micului întreprinzător în agricultură. Acestora le scapă chestia asta”, a spus Hoandră.
El a oferit și un exemplu concret în acest caz. A amintit de achiziția gigantului american Smithfield Foods din 2004: complexul Comtim din Timișoara.
„Apar tot felul de boli care distrug. Vin alții din Europa și le iau (n.r. fabricile) care se aliniază și câștigă și ei. Noi rămânem fără agricultură”, a completat Hoandră.
Războiul, extrem de profitabil
Comaroni a spus faptul că războiul din Ucraina este extrem de profitabil, mai ales că sumele investite sunt de trilioane de dolari.
„N-ai cum să-ți închipui că americanii lasă din mână România la granița războiului. Un război atât de profitabil încât în 3 ani a adus peste 6,2 trilioane. Numai înarmarea cu toate conexe, adică tot ce înseamnă zona de înarmare globală. În aceasta, chinezii au băgat 400 de miliarde numai anul în curs, NATO 180 de miliarde și tot crește suma. În pandemie, în 3 ani, au fost băgate cu tot cu izolete, cu tampoane, cu vaccinuri 0,7 trilioane. Războiul este ultra profitabil față de asta( n.r. pandemie)”, a transmis Comaroni.
Puteți urmări întregul podcast aici.