Aventura hoțului care, timp de doi ani, a fost spaima mall-urilor, s-a sfârșit. Bărbatul, urmărit internațional, a fost prins tot la furat de polițiștii bucureșteni.
Angajații magazinelor din București care vând haine și parfumuri de firmă pot răsufla de ieri ceva mai liniștiți pentru că unul dintre cei mai versați hoți care le călca constant pragul a fost capturat.
EVZ a aflat în exclusivitate detalii inedite din ancheta judiciariștilor de la Poliția Capitalei care l-au prins, chiar înainte ca acesta să dea o nouă lovitură, pe Ștefan S., în vârstă de 55 de ani, spilcuitul infractor.
Doar haine și parfumuri scumpe
Încă de acum doi ani, angajați ai foarte multor magazine care funcționează în marile centre comerciale din Capitală și care comercializează haine și parfumuri scumpe, de firmă, au semnalat faptul că au căzut victimele unor furturi. De pe rafturi lipseau produse a căror contravaloare nu se regăsea în socotelile făcute seara, la închiderera programului. Un sacou, un pantalon, un tricou sau o cămașă de calitate, ba chiar și parfumuri de câteva sute de lei bucata erau scoase din magazine prin metode care au învins de fiecare dată sistemele de securitate.
Abia la studiul amănunțit al imaginilor de pe camerele de supraveghere, misterul disparițiilor acestor produse scumpe, de firmă, a fost elucidat, iar principalul suspect a devenit un bărbat îmbrăcat întotdeauna elegant, cu un aer de personaj pentru care banii nu sunt o problemă.
Chiar și dat în urmărire, nu s-a oprit din furt
Suspectul a primit și o identitate: Ștefan S., un bărbat în vâstă de 55 de ani, din București. Un hoț de profesie despre care surse judiciare au dezăluit în exclusivitate pentru EVZ că nu ar fi muncit niciodată în viața lui. Un profesionist în brealsa sa care, chiar dacă a fost condamnat în lipsă de Judecătoria Sectorului 1 la peste doi ani de închisoare (n.r. un an și 400 de zile la data de 10 ianuarie 2023) pentru furt în formă continuată și a fost dat în urmărire națională și internațională, a sfidat până în ultima clipă ”potera” care era pe urmele lui. Adică nu numai că nu s-a ascuns, dar nici nu s-a oprit vreo clipă din ceea ce știa să facă mai bine: să fure.
”Mă îmbrac întotdeauna bine, mă parfumez, pun o batistuță la sacou și ies la treabă”
Spaima magazinelor care comercializează în mall-uri produse scumpe - haine și parfumuri - a fost prins ieri, în Mall Afi-Cotroceni, în timp ce pregătea o nouă lovitură. Firește, îmbrăcat ca de obicei, la patru ace. Pantaloni scumpi, un tricou și încălțăminte de firmă și un sacou de la buzunarul căruia nu lipsea o batistă din mătase, obișnuitul său ”echipament” de lucru.
”Cum am reușit? Mă îmbrac întotdeauna bine, mă parfumez, pun o batistuță la sacou și ies la treabă. Uită-te la mine cum arăt! Arăt eu a hoț? Cine să stea cu ochii pe mine? De ce să mă ascund? Am ieșit (n.r. la furat) până în ultima clipă. Și poate aș mai fie ieșit, dar...”, a spus Ștefan S. în ancheta judiciariștilor de la Poliția Capitalei, hoțul care timp de doi ani a prădat magazine din Afi Cotroceni, Plaza Romania, Unirea Shopping Center.
Din ce fura, hoțul, care acum e ”locatarul” unei celule de la Penitenciarul Rahova-București, nu păstra prea multe. Se mulțumea să oprească un rând două de haine cu care să se schimbe când merge la furat și firește, un parfum de calitate care să-i contureze imaginea de bunăstare pe care o afișa prin mall-uri, când alegea magazinul care urma să fie prădat. Restul erau vândute celor care voiau să se îmbrace elegant la prețuri fără concurență.