Am stat lângă Dalai Lama. Călătoria spre Dharmashala începe în Amritsar, un oraș de talie medie din nordvestul Indiei. Oboseala din zborul de 10 ore, noaptea și escala în luxosul aeroport din Doha fac dificil momentul primului contact cu India.
Cum ieși din aeroport, un val de aer cald și umed te izbește în față. Se pare că sezonul musonului încă nu a trecut, ceea ce face ca ploaia să devină un însoțitor constant al călătoriei. Este o ploaie ciudată, un amestec de vapori cu picături mari de apă.
Ceva parcă amintește de o saună umedă și un duș rece în același timp. Soarele se vede rar, iar când norii dispar, se întrevăd, departe, primele culmi ale Himalaiei, muntele vrăjit al Indiei. Suntem un grup de 27 de persoane plecate din Romania într-o călătorie spirituală în așa zisul Tibet al Indiei, zona unde s-a refugiat Dalai Lama după invazia chineză. Din Amritsar, ne îmbarcăm în mașini de teren și pornim spre Dharamshala, orașul lui Dalai Lama.
Drumul este în el însuși o aventură
Suntem obosiți, ușor tulburați de primul contact, dar și curioși să aflăm ce ne așteaptă. Unii dintre noi nu sunt pentru prima dată aici; ne spun că India îți place, o iubești chiar, sau nu mai revii niciodată, lucru pe care aveam să îl înțelegem și noi în final.
Cei noi, sunt șocați de mizerie, dezordine și improvizație. Totul pare aruncat de departe și lăsat la voia întâmplării. Casele mici și dărăpănate sunt imediat urmate de mici palate sau centre de nunți impunătoare. Dar senzația de kitsch și improvizat, după standardele europene, nu dispare complet nici în cazul celor din urmă. Se întâmplă des să vezi mici eșarfe sclipitoare atârnând de porțile sau stâlpii construcțiilor monumentale.
Nu ai văzut însă nimic până la întâlnirea cu vacile care umblă nestingherite pe stradă; pe drumuri de țară, drumuri între localități, ”autostrăzi”, acestea nu par a avea vreo zonă cu accesul interzis. Unele merg agale pe mijlocul străzii, altele dorm sau lenevesc mai mult sau mai puțin aproape de axul drumului.
Vacile sfinte, prioritate absolută
Circulația este destul de aglomerată, mai ales după orele 07.00 dimineața, când străzile devin un spațiu de luptă pentru mașini, scutere, vaci și pietoni. Șoferii noștri se dovedesc foarte răbdători cu vacile, nu însă și cu celelalte mașini sau cu pietonii.
Vacile sunt sfinte și au prioritate absolută. Nu este nevoie de niciun indicator care să ne amintească asta. Cele mai multe sunt libere și se plimbă nestingherit pe unde simt vreo chemare. Începi să îți faci reproșuri pentru ultima dată când te-ai plâns de traficul din București.
Problemele serioase apar atunci când patru-cinci dintre ele decid că sunt obosite și au nevoie de odihnă pe ...mijlocul străzii. Atunci, șoferii trebuie să facă slalom printre ele și să aibă în același timp grijă să nu se ciocnească cu alte mașini sau alte ființe aflate în trecere. În jurul orei 07.30, ajungem la Dharamshala sau D’shala cum mai este cunoscut. D’shala este în nordul Indiei, mai aproape de Tibet. Este de fapt o dezvoltare a fostului orășel britanic, cunoscut sub numele Mcleondganj, și este capitala statului Himachal Pradesh din India.
Despre sosirea lui Dalai Lama
Dharamshala mai este numit de unii și capitala Tibetului în exil. Se numește așa deoarece acesta este locul în care s-a stabilit Dalai Lama al 14 lea în 1959, după ce s-a refugiat din Tibet. Unul din cele mai importante promisiuni ale Partidului Poporului din China era de a „elibera” Tibetul imediat ce vor veni la putere.
În octombrie 1950, cu o armată de peste 40.000 de soldați, China stabilește controlul total asupra zonei Tibet. Din acel moment, peste 150.000 de tibetani au plecat în exil și peste 6.000 de mănăstiri tibetane au fost distruse, așa cum poți afla din expoziția „A Long Look Homeward”, găzduită de la Muzeul Tibetului din Dharamshala.
În D’sala se află acum sediul Parlamentului și al Guvernului Tibetan, precum și numeroase alte instituții de conservare a culturii și civilizației tibetane (ex. muzeul mai sus amintit).
Despre mizeria și mirosul din India
Știam de la cei care au călătorit în India câte ceva despre mirosul greu de suportat care domină străzile din India. Însă, aceasta nu este regula generală în Dharamshala. În mănăstirile tibetane este curățenie și ordine; unele dintre ele chiar excelează.
Înțeleg aici că mizeria și mirosul se datorează în special unei anumite atitudini relaxate cu privire la lumea aparentă sau exterioară. Tibetanii și indienii par a acorda o atenție mai mare lumii interioare, emoțiilor și trăirilor personale decât contextului material în care trăiesc vremelnic. Demografia accelerată poate fi o altă explicație posibilă.
India este a doua cea mai populată țară din lume, după China, cu o populație de 1,3 milioane de locuitori și cu un ritm de creștere a populației de 19 milioane de locuitori în fiecare an. Foarte probabil infrastructura și serviciile publice din India sunt excedate de acest ritm de creștere.
India, o țară în care educația este un lux
Un alt factor important ce poate contribui la starea generală și la nivelul de trai este educația. Potrivit World Population Review, India are un grad de alfabetizare încă redus – cca. 74%. În India, învățământul public nu este gratuit.
Pentru fiecare copil înscris la școală, familia trebuie să plătească 3.000 de rupii, ceea ce pentru multe familii reprezintă o povară. Fetele au fost admise la școală doar de curând. În orice caz, guvernul actual pare decis să schimbe această stare de fapt și anunță măsuri pentru îmbunătățirea sistemului de educație și de protecție a mediului; deseori poți vedea pe ziduri publice îndemnuri serioase la strângerea gunoiului și curățarea zonelor publice.
Ca semn al contradicțiilor izbitoare, observăm că în India pungile de plastic au fost complet înlocuite cu pungi din material biodegradabil. În acest decor ai crede că lucrurile nu sunt luate în serios aici și, totuși, nu am văzut nicio pungă din plastic în India în cele două săptămâni.
Invățăturile lui Dalai Lama
De regulă, învățăturile lui Dalai Lama durează trei zile a câte trei sau patru ore fiecare. Din cauza stării de sănătate, învățăturile au durat de astă dată doar oră și jumătate în fiecare din cele trei zile. Accesul în Templul Tibetan Principal se face numai cu legitimație și numai după o verificare de securitate mai amănunțită parcă decât cea din aeroport. Niciun telefon mobil și niciun aparat foto nu sunt acceptate dacă nu ai o legitimație de presă.
Pentru un creștin, nu învățăturile în sine reprezintă principala atracție a momentului, ci prezența în preajma unui om de o forță și o naturalețe ieșite din comun. Mulți dintre cei prezenți în Templu vin în primul rând pentru”‘a fi în câmpul Sfinției Sale”.
Dalai Lama are 84 de ani, însă râde cu poftă ca un copil de șase ani, uneori chiar de propriile glume. Vine spre oameni, îi privește în față și îi ascultă ca și cum, pentru câteva secunde, ei ar fi singurele ființe pe pământ. Dacă te privește, ai sentimentul că tu ești tot ceea ce contează pentru el. Deși zâmbește aproape tot timpul și vine cu mâna întinsă către tine, emoția ce te cuprinde este uriașă.
Am plâns la atingerea sa
Din grupul nostru, puțini au fost cei care nu au izbucnit în plâns la atingerea lui Dalai Lama – o atingere caldă, umană, firească; și totuși, într-un anume fel greu de explicat, o atingere divină. Din loc în loc, se oprește și vorbește sau glumește cu un călugăr tibetan, o călugăriță din Mongolia, un occidental cu pantaloni largi și șuvițe de păr groase.
Este în permanență înconjurat de gărzi de corp și de soldați înarmați. Se pare că pericolul din est este încă prezent pentru oamenii Tibetului. Ajunge în încăperea principală de unde își va ține învățăturile și este ajutat să se urce pe un tron înalt.
Este evident că are dificultăți de deplasare, dar asta nu se vede pe fața lui; niciun rictus de durere sau semn al neputinței. Dalai Lama pare să existe numai pentru a transmite fericire, liniște și compasiune. Vocea lui Dalai Lama are o tonalitate joasă, dar caldă.
Învățăturile încep cu o rugăciune și un salut în limba pali – o limbă foarte veche, chiar mai veche decât sanscrita, susțin unii, dar imediat este înlocuită cu limba tibetană, care este mult mai accesibilă celor peste 3.000 de participanți la învățături.
Limba tibetană este și ea o limbă veche
Limba tibetană este și ea o limbă veche, însă nu este vorbită de prea multe persoane. Se pare că au mai rămas circa 6 milioane de tibetani din care în jur de 150.000 dintre ei sunt în exil. Cei mai mulți refugiați se află în India.
Deși unii lingviști încadrează limba tibetană în familia limbilor sino-tibetane, foarte mulți înțelepți, inclusiv Dalai Lama, nu văd nicio asemănare între limba chineză și cea tibetană. Dimpotrivă, ei susțin unicitatea limbii tibetane.
Discursul lui Dalai Lama este tradus în 10 limbi, iar pentru recepția interpretării sunt folosite aparate de tip IPod. Engleza este pe canalul 93 Hrz. Subiectele învățăturilor se succed rapid. Sunt citate multe sutre, iar apoi sunt explicate succint de Dalai Lama, prin tot felul de metafore si povești.
Ce înseamnă deșertăciune
Totul pare mai simplu și mai accesibil chiar și pentru mintea carteziană a unui european. Conceptul de deșertăciune (în engl. emptiness) este explicat prin intermediul unei metafore:
„Imaginați-vă că vă puneți mâna în foc. Evident că vă arde. Simțiți flacăra. Vă răniți. Avem aici două entități: mâna și focul. Ele există, dar sunt realități aparente, convenționale. Noi am decis să le numim așa. Dacă încercăm să aflăm care este identitatea acestor două entități, nu vom putea găsi niciun răspuns pentru că ele sunt părți ale unui întreg – numit deșertăciune (engl. emptiness) – care nu este, așa cum o arată cuvântul, un spațiu vid, ci un spațiu al compasiunii”.
Toate ființele – umane sau non-umane – sunt părți componente ale acestui spațiu al compasiunii, de aceea pentru budiști este important să nu ucizi nici măcar un țânțar (ceea ce ar fi o provocare mare în București).
Cele Patru Adevăruri Nobile
Un spațiu important în discursul lui Dalai Lama îl ocupă Cele Patru Adevăruri Nobile și caracteristicile lor. Se pare că Cele Patru Adevăruri Nobile au fost enunțate de Buddha ca urmare a întâlnirii cu viața aspră din afara palatului său și se află la baza înțelegerii cauzelor fericirii și suferinței. Ele sunt: Dukkha, Samudaya, Nirodha și Magga.
Pentru a facilita înțelegerea celor Patru Adevăruri Nobile, Dalai Lama se folosește de o analogie enunțată de Maitreya cu omul bolnav.
Într-o primă fază, omul trebuie să își dea seama că este bolnav – dukkha/suferința - și să realizeze că oamenii trăiesc o existență condiționată de karma, iluzie și emoții negative. Apoi, omul trebuie să înțeleagă cauza bolii – samudaya/originea suferinței – care, în budism, este ignoranța și karma. Următorul pas logic este ca omul să își dorească însănătoșirea – nirodha/eliberarea – ceea ce echivalează în budism cu înțelepciunea și mintea liniștită. Al patrulea Adevăr Nobil este Calea/Magga.
Dacă știm că eliberarea este posibilă, cum poate fi aceasta atinsă?
În budism sunt multe căi prin care eliberarea este posibilă. Spre exemplu, calea Shavakayana vorbește despre trei tipuri de formare: formarea moralității, meditația și înțelepciunea sau inspirația. Calea Mahayana pune în centrul preocupărilor compasiunea.
Budistul practicant poate să aleagă dintre aceste căi, pe cea sau pe cele care i se potrivesc cel mai bine. În finalul învățăturilor, Dalai Lama ne-a amintit că în baza învățăturilor de secole trebuie să înțelegem secolul viitor ca pe unul al dialogului și al non-violenței. Dar aceste deziderate nu pot fi atinse doar meditând sau rugându-ne, ci prin muncă și efort și, apoi, prin și mai mult efort.
Locuri de văzut în Dharamshala
D’shala este o așezare oarecum atipică pentru India. În niciun caz nu poate fi considerată o așezare exclusiv indiană. Dimpotrivă, este un mix de indieni, tibetani și ... mulți turiști. Cele mai mari atracții sunt desigur mănăstirile tibetane foarte primitoare și pline de pace.
Unele mănăstiri tibetane sunt organizate ca institute ce combină practica budistă cu predarea diverselor forme de meditație sau cu oferirea serviciilor de retragere temporară din societate (engl. retreat). Un astfel de loc este Tushita Meditation Center unde poți participa la doua meditații importante: una generică și una analitică.
Centrul adăpostește și câteva așezări destinate celor care vin pentru una, trei, șase sau chiar 12 luni pentru meditație în singurătate.
Locurile se pare că sunt ocupate cu mult timp în urmă; mulți dintre doritori sunt europeni, în căutarea păcii interioare pierdute. Meditația se practică oriunde, dar niciunde nu este mai puternică sau liniștitoare decât în pacea unui templu sau în timpul unei ceremonii budiste – puja.
Nu știu dacă acesta este scopul dar trăirile interioare generate sunt greu de descris. Ceremonialul budist începe cu cântece fredonate pe tonalități joase și, apoi, intră într-un ritm crescendo, dublat de tobă, talgere, clopote și, uneori, de trompete. Stările pe care le generează acest ritual sunt foarte puternice și pot duce uneori la descărcări emoționale importante.
După fiecare din aceste ritualuri te simți ușor și energizat. Dharmasala găzduiește nu doar temple; aici poți vizita muzee, precum Muzeul Tibetului gradini de ceai, poți fi consultat de medici tibetani sau îți poți afla viitorul de la ghicitorii în palmă de pe marginea drumului, poți merge în centre de yoga sau centre de masaj tibetan, poți face drumeții până la cascadă.
Și, dacă te încearcă încă dorințe pământești, te poți lăsa atras în magazine de pietre prețioase și semi-prețioase, de suveniruri specifice sau de eșarfe superbe din vestitul cașmir. O lume colorată ... o lume magică...
Mâncarea tibetană și mâncarea indiană
Restaurantele din Dharamshala sunt în mare măsură modeste ca aspect, însă fantastice ca bucătărie. Cele mai multe servesc din bucătăria indiană și cea tibetană. Multe sunt vegetariene, însă lipsa cărnii este suplinită de nenumărate feluri de mâncare ce folosesc cu generozitate brânză, tofu, nuddles din orez, legume.
Contrar așteptărilor, bucătăria indiană și tibetană nu este în exclusivitate picantă, totul este să nu uiți să spui cât de picant își dorești să mănânci și vei primi o mâncare absolut delicioasă și plină de nutrienții de care ai nevoie.
Am descoperit în Dharamshala o bucătărie plină de fantezie și gusturi inedite. Dacă ajungeți aici, vă invit să încercați veg momo in soup sau veg chowmein din bucătăria tibetană și malai kofta sau palak paneer din bucătăria indiană, iar la final să vă delectați cu minunatul ceai de lămâie și ghimbir.
Dacă m-aș întoarce aici?
Lumea tibetană combinată cu cea indiană este o lume magică, diferită de ceea ce cunoaște un european obișnuit cu city break-ul sau cu all inclusiv-ul din Turcia sau Bulgaria.
Europeanul ajuns în India are nevoie de timp și efort să înțeleagă lumea de aici. Are nevoie să își suspende așteptările legate de curățenie, promptitudine, organizare perfectă .... Dacă reușește să facă asta, primește în schimb pace sufletească, un nou mod de a înțelege lumea și viața, sănătatea și, de ce nu, rețete noi de mâncare delicioasă.
Că tot veni iarăși vorba de mâncare, timp de două săptămâni aproape niciunul dintre noi nu a simțit nevoia să mănânce carne. În România, eu, personal, nu am reușit niciodată performanța de a nu mânca măcar o dată în zi carne.
Cum și de ce am reușit două săptămâni aici, este un mare mister și pentru mine. Până la urmă, lumea aceasta este plină de necunoscut. Tocmai asta este una dintre frumusețile ei. Le mulțumim aici celor de la Călătorii Inițiatice pentru excelenta organizare și dedicare pentru noi descoperiri.