1919. Palatul Parlamentului din Budapesta a fost pus sub paza unui pluton de vânători. Șeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, din Craiova. Românii nu dăduseră jos steagul Ungariei de pe Parlament după ocupare. Sergentul Iordan a vrut să răzbune nedreptățile maghiarilor față de români. Mai întâi și-a agățat opincile de steagul maghiar pentru a arăta tuturor cine controlează Budapesta. Așa a ajuns opinca românească pe Parlamentul de la Budapesta.
Bătălia de pe Tisa poate fi împărţită în două etape. Prima ar fi ofensiva maghiară peste Tisa (20-23 iulie 1919), urmată de contraatacul român care aruncă agresorii dincolo de râu (24-26 iulie) și drumul spre Budapesta.
Situația generală
La finalul ostilităților din Marele Război, situația românilor din Transilvania era încă dezbătută de Aliați. Cu toată intervenția energică a prim-ministrului Ion I.C. Brătianu în fața Conferinței de Pace (31 ianuarie-13 februarie 1919), Consiliul Militar Interaliat de la Versailles stabilește ca linie de demarcație între trupele românești și cele ungurești un aliniament care urma linia de cale ferată Satu Mare - Oradea - Arad, fără a permite trupelor românești să intre în ele. Ungurii trebuiau să se retragă, zona-tampon fiind ocupată de trupe aliate.
Guvernul maghiar, condus de contele Karolyi Mihaly, refuză această soluție și demisionează. Imediat este instaurată Republica Ungară a Sfaturilor, iar Bela Kun, un revoluționar bolșevic, preia conducerea.
Acesta, împreună cu câteva sute de agenți comuniști unguri și cu mulți bani primiți de la sovietici, se întorsese după război în Ungaria. Începe să-și formeze o rețea largă de colaboratori recrutată din rândul elementelor maghiare fanatice și rău famate. Prin angajamentul său de a readuce Ungaria în granițele ei vechi își crește popularitatea fiind văzut ca salvatorul națiunii.
Ungurii se pregătesc
Bela Kun ordonă armatei ungare să înceapă pregătirile pentru declanșarea unei ofensive în direcția trupelor românești. Are loc o primă acțiune militară, în 15-16 aprilie 1919, dar contraatacul românilor împinge trupele lui Bela Kun dincolo de frontiera stabilită de aliați, ocupând și zonatampon.
Pe 19 aprilie este ocupat Satu-Mare, pe 20 aprilie Oradea, 23 aprilie Debrețin; până la 1 mai românii ajung pe râul Tisa.
Statul Major al Armatei Roșii din Kiev ordonă ajutorarea armatei roșii ungare și încearcă să înainteze prin Galiția și Bucovina, însă înaintarea bolșevicilor nu a mai avut loc. Aflate în derută, trupele maghiare cedează. Pe 3 mai 1919 a fost încheiată o Convenție militară de încetare a ostilităților angajate de Ungaria împotriva României.
Însă, nici acest angajament nu va fi respectat de guvernul bolșevic al lui Bela Kun. Stabilirea frontierelor între Cehoslovacia, regatul sârbilor, croaților și slovenilor, România, pe de-o parte, și Ungaria, pe partea cealaltă, de către Consiliul Suprem interaliat în iunie 1919, va fi respinsă, din nou de Ungaria. Pe 5 iulie, Marele Cartier General al armatei ungare începe pregătirile pentru o ofensivă împotriva trupelor române de pe Tisa.
Al doilea conflict cu trupele lui Bela Kun
Având informaţii despre pregătirea ofensivă a ungurilor, Comandamentul Trupelor din Transilvania dispune forţele disponibile în două grupe. Prima, de 49.000 de oameni, în acoperire pe Tisa, pe un front de circa 300 km, iar restul, eșalonat în adâncime, pe poziţii succesive de apărare.
Al doilea eșalon (48.000 de oameni) grupat în adâncime, era îna poia centrului dispozitivului.
Această așezare a forţelor permitea C.T.T., în prima fază, să facă față ofensivei inamice ce ar fi trecut Tisa, să-i întârzie înaintarea și să-i macine forţele câștigând timp, prin dispozitivul eșalonat ce asigura o bună economie a forţelor în timp și spaţiu.
Faza a doua consta într-un contraatac decisiv la locul și momentul potrivit, executat de masa de forţe ce se va constitui în spate. Anticipând puţin, generalul G.D. Mărdărescu, comandantul trupelor din Transilvania, unul din eroii de la Mărășești, pentru a fi sigur de reușită, va însărcina cu conducerea acestui grup de manevră pe unul dintre cei mai capabili generali români, generalul Traian Moșoiu.
Dispunerea forțelor
În preziua ofensivei împotriva României, aproape întreaga armată maghiară se concentrase pe Tisa. Rămăsese doar o treime din divizia a 3-a pe frontul cehoslovac în zona Eipel-Retsag, două divizii de lucrători în Budapesta, divizia a 8-a, numai cu infanteria (artileria fiind trimisă pe frontul român), la vest de Dunăre în zona Hajmasker, în faţa forţelor franco-sârbe, și 3 brigăzi de grăniceri care păzeau celelalte frontiere, respectiv cea cehoslovacă, sârbă și austriacă.
Armata maghiară era grupată la 20 iulie 1919 în 4 corpuri de armată, cu un total de 10 divizii de infanterie, 7 brigăzi mixte independente și un detașament mixt „Szanto” de mărimea unei divizii. La acestea se adăugau un număr variabil de batalioane de gardă roșie, parte voluntari internaţionali (mulţi ruși). Se poate estima că ar fi fost vorba de 175 batalioane, 10 escadroane de cavalerie și 85 baterii de artilerie, total 100.000 de oameni și 314 guri de foc.
Lor li se opuneau trupele române din Transilvania, 8 divizii de infanterie și 2 de cavalerie, plus trupe nedivizionare, cum ar fi brigăzile 11 și 12 artilerie, 7 baterii de munte și 2 autotunuri, două trenuri blindate. Mai existau cele 2 batalioane de ardeleni (Cloșca și Crișan) și cele trei regimente de voluntari ardeleni (Alba Iulia, Avram Iancu și Horia), ca trupe de etapă, precum și 3 companii grăniceri. Total 95 batalioane, 58 escadroane și 85 de baterii. 90.000 de oameni eșalonaţi în adâncime, gata de apărare.
Ofensiva lui Bela Kun
Ofensiva maghiară începe printr-un puternic foc de artilerie și trupele reușesc să forțeze Tisa, stabilind câteva capete de pod. Ordinele gen. Mărdărescu vizau cedarea până la un aliniament care să permită declanșarea unei contraofensive.
În dimineaţa zilei de 22 iulie, generalul Constantin Prezan, șeful M.C.G., însoţit de locotenent-colonel Ion Antonescu (viitorul mareșal și conducător al ţării în al Doilea Război Mondial), șeful biroului operaţiuni din M.C.G., sosește la Oradea și va rămâne în zona de operaţiuni până la ocuparea Budapestei.
Odată cu oprirea înaintării trupelor ungare, pe 24 iulie începe ofensiva ostașilor români. În 24 de ore, armatele lui Kun se retrag la vest de Tisa.
Contraofensiva românească
Generalul Mărdărescu propune generalului Prezan „urmărirea imediată a inamicului peste Tisa până la distrugerea lui completă”. Răspunsul M.C.G. vine în seara de 26 iulie, când ultimele elemente inamice erau aruncate peste Tisa: „Trebuie să urmăriţi pe inamic până la completa lui distrugere. În acest scop, vi se mai pune la dispoziţie regimentul vânători de munte și diviziile 2 și 7 infanterie. Operaţiunea trebuie executată cu toată energia, pentru a profita de panica în care se găsește inamicul și a nu-i da timp să se reculeagă”. Pe 28 iulie 1919 începe trecerea Tisei și înaintarea armatelor române în Ungaria.
Guvernul lui Bela Kun pierde puterea
4 august 1919 Finalul Primului Război Mondial a adus în zona Transilvaniei o situație care trebuia rezolvată urgent. Din punct de vedere militar, urgența era dictată de faptul că guvernul Ungariei, condus de bolșevicul Bela Kun, nu avea de gând să cedeze teritoriul locuit de români și organiza numeroase acțiuni ofensive.
Pe 2 august, Corpul I de Armată ungar s-a predat lăsând calea deschisă spre Budapesta.
Victorioasă, armata română înaintează rapid spre capitala Ungariei, Budapesta, în care intră triumfal la 4 august 1919, sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu.
Astfel, Republica Sovietică Ungară și-a încetat existența iar liderul ei, Béla Kun, a demisionat și s-a refugiat în Austria.
3 august 1919 - intrarea în Budapesta. Animozitățile generalilor
Un episod mai puțin cunoscut este acela al ocupării efective a capitalei Ungariei care s-a realizat în data de 3 august 1919, când patru escadroane de roșiori români au intrat în Budapesta, fiind urmate, a doua zi, de grosul Armatei Române.
Comandantul trupelor care au pătruns în Budapesta era generalul de brigadă Gheorghe Rusescu.
La 3 august 1919, patru escadroane de roșiori, dintre care unul din Craiova, sub comanda colonelului Rusescu, au pătruns în Budapesta, fără ordin, spre seară. Pe parcurs, colonelul fusese ajuns din urmă de un ostaș de legătură, care avea ca ordin să-l oprească pe Rusescu pe aliniamentul atins. Acesta i-a spus ostașului să raporteze că nu a găsit escadroanele române. După aceea a ordonat cavaleriștilor săi să pornească în galop spre Budapesta.
Grupul avea patru sute de cavaleriști și era dotat cu două tunuri și zece mitraliere
În jurul orei 20.00, detașa mentul de cavalerie român a descălecat în curtea cazărmii de husari „Arhiducele Josif”din Budapesta, notează Vladimir Roșculescu, pe blogul său dedicat istoriei.
A doua zi a intrat în Budapesta și generalul Gheorghe Mărdărescu. La 4 august 1919, împlinea 53 de ani și ce cadou mai frumos pentru orice general ar fi putut fi intrarea în capitala cucerită tocmai de ziua sa.
În aceeași zi, la ora 18.00 avea loc o defilare pe bulevardul Andrassy compusă dintr-un detașament format din Regimentul 4 vânători, un escadron din Regimentul 23 artilerie și un divizion din Regimentul 6 roșiori.
Ulterior, Mărdărescu îl va marginaliza pe Rusescu, deoarece considera că a încercat să-i sufle onoarea de a ocupa capitala inamică, suprema apoteoză pentru cariera oricărui militar. Actele oficiale vor recunoaște 4 august 1919 ca dată a ocupării Budapestei. A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta prin acțiune militară directă în cursul său ca urmare a Primului Război Mondial.
La 14 noiembrie 1919, armata română a părăsit Budapesta, care a rămas sub conducerea armatei naționale ungare. La data de 16 noiembrie 1919, amiralul Miklós Horthy, fostul comandant al flotei Imperiului Austro-Ungar, a intrat în Budapesta, urmând a deveni conducătorul Ungariei. La 25 februarie 1920, armata română a părăsit teritoriul Ungariei la cererea Antantei.
Salutul regal pentru soldați
Regele Ferdinand și regina Maria, aflați în Transilvania, au asistat în ziua de 30 iulie la trecea Tisei de către trupele române, în dreptul satului Tiszabo. Regina nota : „Toți erau atât de plini de elan, se bucurau că trec Tisa ca să-i alunge pe bolșevici, ei doreau să ajungă la Budapesta.”
Eroul și opinca lui
Și au intrat trupele noastre în Budapesta, iar Palatul Parlamentului maghiar de pe malul Dunării a fost pus sub paza unui pluton de vânători de munte. Șeful gărzii era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat și foarte vioi. El a văzut cum flutură în vânt deasupra Parlamentului flamura maghiară roșu, verde, alb. Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut. Dându-și capela de pe cap și-a zis să dau jos steagul unguresc și să pun fanionul de la companie? Asta ar ști și madama de la popota ofiţerilor s-o facă… am să chibzuiesc în așa fel ca să rămân de pomină și să fie răzbunată și talpa României. Chemându-l pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei și au scoborât steagul maghiar, și luând apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs și a pus-o drept căciulă, în capul steajerului, lăsându-i nojiţele să atârne-n vânt. Și așa a fâlfâit multă vreme pe cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui”.
Marcel Olteanu, martor ocular la eveniment. A scris lucrarea „Din amintirile unui luptător”, care a apărut în anul 1937.
Generalul Mărdărescu a fost cel care i-a raportat regelui Ferdinand Victoria
Majestăţii Sale Regelui
Am onoarea a raporta, că ieri, 4 august, orele 18, trupele au ocupat Budapesta fără rezistenţă. După luarea măsurilor de menţinerea ordinii, am trecut în revistă și am primit defilarea (o brigadă din divizia I de vânători, un divizion a 3 baterii și un divizion din Brigada a 4-a de roșiori) pe Andrasystrasse. Guvernator al Budapestei l-am numit pe Generalul Holban. Populaţia a primit trupele noastre în mod simpatic.
Comandantul trupelor din Transilvania