Evenimentul istoric, un produs premium care se impune pe piața media din România. Cifrele o dovedesc

23 februarie, 2018. Actul de naștere al revistei Evenimentul istoric, care de la început a promis şi a livrat cititorilor săi lecturi aparte, bazate pe un melanj informaţional bine documentat, consistent şi rafinat, cu obiective clare: întipărirea pe retina şi în memoria cititorilor într-un mod care să-i facă să aştepte nerăbdători următorul număr şi satisfacţia descoperirii unor fapte dezgropate dibaci din negura anumitor timpuri. Totul în numele istoriei, această prima martoră a existenţei tuturor celor cunoscute şi totodată garanta solitară a nemuririi.

Nu s-ar fi pornit în acest demers jurnalistic de excepţie dacă nu ar fi existat semnalele puternic tuşate ale cititorilor dornici să descopere istorii care altfel ar fi fost greu de accesat în sursele şi formatele clasice. Pentru a nu înşela sub nicio formă aşteptările publicului, am adăugat puţin şi din sufletul nostru în procesul editorial, conştienţi fiind că pasiunea se va simţi dincolo de redacţie, în cele 100 de pagini color ale revistei.

Primul număr a fost lansat într-un tiraj de 8.000 exemplare, dintre care au fost vândute 5.945 de exemplare. Odată ce publicul a făcut cunoştinţă cu Evenimentul Istoric şi s-a convins că promisiunile editoriale au fost perfect acoperite, al doilea număr, care a avut un tiraj de 10.000 exemplare, a fost vândut în 6.268 de exemplare.

Al treilea număr din aprilie confirma poziţionarea fermă a revistei Evenimentul istoric pe piaţa publicațiilor intrate în sufletul cititorilor. Din tirajul de 9.000 exemplare au fost vândute 7.461, (n.r. procent retur 16%).

Echipa editorială a pregătit şi livrat în continuare dezvăluiri în premieră, astfel, în luna mai, odată cu publicarea numărului 4, dintre cele 9.000 de exemplare disponibile în magazinele de vânzare presă, au fost vândute 6.802.

Dezvăluirile lunii august ale Evenimentului Istoric ne pun față în față cu prima mare afacere de corupție din România și implicarea Regelui Carol I - Dosarul Strussberg. Începuturile construirii căilor ferate pe teritoriul României au coincis cu unul dintre cele mai mari scandaluri de corupție din istoria țării noastre. Un alt articol care va aduce o dezvăluire importantă este cel bazat pe un document recent desecretizat de arhivele britanice, care se referea la o tentativă de asasinat la adresa lui Nicolae Ceaușescu. Actul, niciodată publicat până acum în România, a fixat și data atentatului: noiembrie 1970. Subiecte ca "Sanctuarele din Munții Buzăului, milenii de sacralitate și de enigme", "Dosarele secrete ale FBI, Frank Sinatra si bunul său prieten, Salvatore "SAM" Giancana personaje reale acare au stat la baza filmului NAȘUL", "Mânia israelianâ i-a urmărit 20 de ani pe teroriștii arabi" vor seduce irevocabil cititorii care vor parcurge paginile revistei.

Pentru cititorii pasionați de istorie, care nu pot achiziționa revista de la punctele de vânzare sau prin intermediul abonamentelor, distribuția se poate reliza doar pe teritoriul României. Astfel, echipa de management a Editurii Evenimentul și Capital a dezvoltat și o platformă online accesibilă la adresa de web: http://evenimentulistoric.evz.ro/.  În această platformă, pe lângă subiectele publicate în ediția tipărită, vor putea găsi și alte file de istorie.