Asasinarea jurnalistului Jamal Khasoggi chiar în consulatul țării sale de la Istanbul a pus Arabia Saudită într-o postură extrem de neplăcută. Criticile venite din toate părțile l-au enervat cumplit pe prințul moștenitor.
Iată ce susține scriitorul francez Alexandre Del Valle, citat de site-ul de dreapta fdesouche.com:
„Mohammed ben Salman are un avantaj pe care l-a reamintit în timpul summitului G20 din Argentina. Ce a spus el când Macron l-a criticat un pic și alți oameni de stat au comentat? A replicat foarte sigur pe el : << Eu am în mâinile mele o serie de țări occidentale prin investiții, petrol, dar și prin posibilitatea ca în America sau în altă țară să retrag bani din bănci sau bonuri de tezaur sau să nu acord împrumuturi>>. El știe că are mare putere în Occident, pentru că banii pot cumpăra orice. Când ești Mohammed ben Salmane și poți cumpăra pe oricine, când mulți politicieni occidentali au fost <<unși >> de tine sau de părinții tăi, timp de decenii, e clar că ai un avantaj.”
Dar Alexandre Del Valle nu e singurul care crede că unii dintre politicienii occidentali sunt mituiți de dictatori din Africa de Nord și Orientul Mijlociu. Justiția franceză l-a inculpat pe Nicolas Sarkozy sub acuzația că și-ar fi finanțat campania electorală din 2007 cu bani de la Muammar Gaddafi. Evident, fostul președinte francez neagă vehement toate acuzațiile și se plânge că trăiește un „infern al calomniei”, dar unul dintre colaboratorii săi a fost condamnat deja după ce a fost prins cu o sumă imensă asupra sa la revenirea în Franța
Că puțini politicieni, în Occident sau în România, sunt ușă de biserică, e un lucru cunoscut. Dincolo însă de afacerile lor murdare, se pune și o altă întrebare. Pentru ce avantaje plătesc dictatorii din lumea musulmană sume fabuloase? O explicție ar putea fi cea oferită de o carte celebră, despre care am mai vorbit- “Eurabia și Europa, Globalizarea și Vestirea Califatului Universal a scriitoarei Bat Ye`or. Potrivit lui Gisele Littman, alias Bat Ye`or, Eurabia este „o realitate geo-politică preconizată în 1973 printr-un sistem de alianțe informale între, pe de o parte, cele nouă țări ale Comunității Europene (CE) (de la acea vreme n.r.) care, s-au extins, și au devenit Uniunea Europeană (UE) în 1992 și, pe de altă parte, țările mediteraneene arabe. Alianțele și acordurile au fost elaborate la nivel politic de top al fiecărei țări din Comunitatea Europeană cu reprezentantul Comisiei Europene și cu omologii lor arabi. Acest sistem a fost sincronizat sub acoperișul unei asociații numită Dialogul Euro-Arab (EAD), creat în iulie 1974 la Paris. Un organism de lucru format din comisii și prezidat întotdeauna în comun de un delegat european și arab a planificat agendele și a organizat și monitorizat aplicarea deciziilor. ”
Mai mult, într-un alt articol numit „Eurabia, Cât de departe s-a ajuns?”, Bat Ye`or scrie: „În 40 de ani, Eurabia și-a construit rețeaua, finanțarea, puterea hegemonică, controlul totalitar asupra mass-media, universităților, culturii și minții oamenilor. (…) Comunitatea Europeană a corelat o masivă imigrație musulmană cu strategia de pace și stabilitate în Marea Mediterană, sperând că simbioza euro-arabă prin dezvoltarea economică, diplomație cu mănuși și multiculturalism va garanta pacea, (dar mai ales n.r) piețele și petrolul”. Dar mai e încă o miză pentru care elitele politice și economice europene sunt atât de deschise în promovarea islamului. „Uniunea Europeană este condusă de ambiția sa de a distruge statele-națiune, pentru a crea (…) o guvernare supranațională globală în care instituțiile internaționale să domine politica și cultura, condiționând oamenii să devină niște simpli roboți!”