„Olanda nu aplică legislația Schengen!” Deficiențe grave constatate de eurodeputatul Eugen Tomac

Schengen. Sursa foto: Arhiva EVZ

Documente care arată că Olanda nu respectă legislația Schengen au fost publicate de un europarlamentar român. Asta în timp ce olandezii vor să dea lecții României și Bulgariei.

Eugen Tomac, afirmă că sunt documente oficiale ale Consiliului Uniunii Europene care arată că Olanda nu aplică legislația Schengen, susţinând că această ţară este acuzată de deficienţe „grave” privind aplicarea acquis-ului Schengen în domeniul politicii comune a vizelor.

Consiliul UE: Olanda nu aplică legislația Schengen

Eugen Tomac, europarlamentar PMP afirmă că documente ale Consiliului UE arată că Olanda nu aplică legislația Schengen. Mai mult, el spune că Olanda este acuzată de deficiențe „grave” privind aplicarea acquis-ului Schengen în domeniul politicii comune a vizelor.

„În mod ironic, și cel de-al doilea stat care s-a împotrivit, de-a lungul timpului, intrării României în Schengen are mari deficiențe în ceea ce privește implementarea legislației Schengen. Sunt date oficiale, prezentate în două documente ale Consilului UE. În primul, Olanda este acuzată de deficiențe „grave” privind aplicarea acquis-ului Schengen în domeniul politicii comune a vizelor.

În acest sens, Olandei i se face practic un instructaj oficial privind modul în care ar trebui să-și reorganizeze întregul sistem consular pentru a nu vulnerabiliza spațiul Schengen. Sunt formulate, prin urmare, 25 de propuneri pe care aceasta trebuie să le implementeze de îndată”, a anunţat europarlamentarul Eugen Tomac.

„Cele două documente pot și trebuie să fie folosite de autoritățile române”

Eugen Tomac mai afirmă că cele două documente „pot și trebuie să fie folosite de autoritățile române și cele bulgare în negocierile de săptămâna viitoare din Suedia”.

„Cea de a doua recomandare a Consiliul Uniunii Europene este elaborată pe baza unui Raport din 2021 în ceea ce privește implementarea de către Olanda a legislației Schengen privind returnarea. Astfel, Olanda este obligată să implementeze o serie de modificări legislative pentru o aplicare uniformă a Directivei privind returnarea în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Cele două documente pot și trebuie să fie folosite de autoritățile române și cele bulgare în negocierile de săptămâna viitoare din Suedia. Bineînțeles, nu pot să nu apreciez decizia politică a Olandei de a susține în prezent aderarea țării noastre la spațiul Schengen.

Nu putem uita însă că, timp de 11 ani, ne-a fost îngrădit acest drept în mod nejustificat de către o țară care astăzi este “certată” pentru deficiențe grave ce țin chiar de protejarea spațiului Schengen. Guvernele român și bulgar trebuie să acționeze în mod coordonat și eficient. Este limpede că în spațiul Schengen putem și trebuie să intrăm doar împreună”, a mai subliniat Eugen Tomac.

Tomac: „Olanda se opune accesului Bulgariei, iar această decizie ne afectează în mod direct și pe noi”

Europarlamentarul PMP mai spune că situația în care ne aflăm nu mai ține de relația dintre state sau instituții.

„Olanda se opune accesului Bulgariei, iar această decizie ne afectează în mod direct și pe noi. Prin urmare, consider că, dacă pe 26 ianuarie, la Consiliul JAI, nu avem o concluzie și un calendar asumat de corectare a votului discriminatoriu din 8 Decembrie 2022, atunci singura și cea mai rapidă cale de a intra în spațiul Schengen rămâne acțiunea la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Situația în care ne aflăm nu mai ține de relația dintre state sau instituții. Acum, miza este demnitatea noastră și trebuie să luptăm pentru a o recâștiga! România merită în Schengen!”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.