Cine este Eugen Nicolicea, propunerea pentru Ministerul Justiției. Cunoscut pentru scandaluri, a terminat Dreptul la „învățământ la distanță”

Deputatul Eugen Nicolicea este propunerea PSD pentru șefia Ministerului Justiției, după ce social-democrații i-au retras, miercuri, sprijinul politic actualului ministru al Justiției, Tudorel Toader.

Actualul deputat PSD, în vârstă de 63 de ani, a fost viceprimar în Drobeta Turnu Severin.

Din 1992 a devenit deputat în Parlamentul României, funcție pe care a menținut-o până în prezent.

În 2009 a plecat din PSDR și a trecut la UNPR, partidul condus de Gabriel Oprea. A revenit în PSD în 2012.

Eugen Nicolicea a atacat în diferite rânduri liderii PSD, inclusiv pe președintele de atunci al partidului, Victor Ponta.

În 2011, Nicolicea îl ataca pe Victor Ponta de la tribuna Parlamentului, spunând despre acesta că „a dus o viaţă de aurolac la Paris, dormind în gară, spălându-se în fântânile arteziene şi trăind din banii din cărucioarele din gară”.

Eugen Nicolicea a fost protagonistul mai multor episoade neplăcute, fiind dat afară din emisiuni, certându-se cu moderatorii sau invitații acestora și a fost apostrofat pe stradă.

În 2018 a avut un schimb de replici, la Antena 3, cu senatoarea PNL Carmen Hărău, aceasta din urmă amenințându-l că îl va da în judecată.

„Ce vreţi să-mi prezint CV-ul?”, a întrebat senatoarea PNL. „Ia, ce şcoală ai făcut?”, a venit şi replica social-democratului.

Nicolicea:  - Vă înjură oamenii şi pentru gunoiul din Hunedoara?

Hărău: - Vă dau în judecată. Asta nu mai e declaraţie politică, e calomnie.

În ianuarie 2019, Nicolicea a fost înjurat și scuipat de un protestatar, la Drobeta Turnul Severin, oraș în care social-democratul a fost viceprimar între 1991 și 1992.

„Sunt prost? Tu eşti deştept? De aia ai modificat toate legile, toate Codurile Penale? (…) Băi bolşevic, ciumă roşie ce eşti. Eşti toxic pentru democraţie. Pe cine reprezinţi în Parlament?”, i-a reproșat protestatarul.

La rândul său, Nicolicea i-a spus că este un „nesimțit” și un „prost”.

Conform CV-ului, acesta a absolvit Dreptul la Universitatea Spiru Haret, filiala Drobeta Turnu Severin, la „învățământ la Distanță”.

El a refuzat să dea detalii despre absolvirea facultății, rezumându-se să spună că a absolvit Dreptul cu media 10 și a amenințat un jurnalist că îi va retrage acreditarea de la Parlamentul României dacă va continua cu întrebările.

Eugen Nicolicea este propunerea PSD pentru Ministerul Justiției, după remanierea lui Tudorel Toader. Premierul Viorica Dăncilă urmează să trimită propunerea președintelui Klaus Iohannis.