EU ies la vot! este ultima găselniță de campanie care ne bântuie televizoarele. O mișcare tip grassroots, adică plecată de la firul ierbii, care este însă o mișcare de marketing menită să angreneze numeroase vedete media sau influenceri, într-o încercare de a scoate oamenii la vot la alegerile europarlamentare.
Niște alegeri care în mod normal nu au o miză electorală internă s-au transformat într-o bătălie pe viață și pe moarte între liderii politici. Retorica actualei campanii electorale îmi aduce aminte de niște alegeri prezidențiale, mult mai pline de speranțe și posibilități de schimbare. Numai că nu sunt alegeri prezidențiale, ci niște amărâte de alegeri europarlamentare.
De unde atâta încrâncenare v-ați putea întreba.
Un prim răspuns este dat de apropierea alegerilor prezidențiale, la doar câteva luni distanță de cele europarlamentare, ceea ce dă scrutinului de săptămâna viitoare caracterul unei repetiții generale, asemenea unor manevre militare la care se folosește muniție de război. Klaus Iohannis s-a insinuat într-un mod previzibil în evenimentele politice, folosind ca pretext un referendum dedicat corupției. Sau luptei anticorupție, depinde cum vrei să privești lucrurile.
Folosind structurile PNL pe post de trupe de geniu, președintele României sapă tranșee și construiește fortificații menite să încercuiască PSD și ALDE, o eventuală validare a rezultatului referendumului dându-i aripi pentru lunile ce urmează. Singura competiție cu adevărat interesantă și importantă, ce merită analizată după votul de la europarlamentare nu va fi bătălia între PNL și PSD, ci cea între PNL și USR-Plus. Pentru că pericolul la alegerile prezidențiale pentru actualul președinte al României va veni doar din partea USR-Plus, o eventuală candidatură a lui Dacian Cioloș, ca să folosesc un nume oarecare, putând pune probleme titularului postului.
O a doua explicație vine din faptul că problematica europeană interesează foarte puțin electoratul român, așa că, vrând-nevrând, politicienii sunt nevoiți să se certe pe teme din agenda internă ca să fie auziți și de alți oameni decât membrii de partid. Toți, de la PSD la Pro-România, de la PNL la ALDE, trecând prin Alianța România 2020, folosesc atacul la persoană ca element central de discurs. Excepție notabilă o face doar PMP, Traian Băsescu fiind singurul lider pe care l-am văzut vorbind despre ceea ce înseamnă Uniunea Europeană, care sunt proiectele și proiecțiile sale.
EU ies la vot! ne spun diverși prezentatori de programe de știri, care și-au construit faima și educat audiența cu știrile de la ora 5.
De altfel, modul în care România este privită în UE este rezultatul acestui tip de discurs, așa cum am mai spus, țara noastră devenind un exemplu negativ clasic în discursul socialiștilor și popularilor, mult mai interesați să discute despre ordonanțe inexistente decât despre viitorul sumbru al structurii continentale. Este și acesta un mod de a face politică, sau mai precis de a fi politician. O distincție similară cu cea între om de afaceri și afacerist.
O a treia explicație vine din evitarea asumării unei responsabilități față de locul ocupat de România în ierarhia europeană. Ca să fiu mai precis, nimeni nu vrea să explice de ce România primește mai puțini bani pe cap de locuitor decât Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Grecia, fondurile de coeziune ce ar trebui să reducă decalajul între țările dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate fiind împărțite după un algoritm care are legătură cu influența politică și înțelegerile făcute pe sub masă, în detrimentul celor mai fraieri. În cazul de față, românii.
EU ies la vot! se aude peste tot în ...
De ce nu vor să explice aceste lucruri cei care ne cer votul pentru a salva România de la Bruxelles este simplu de înțeles. Pentru că în 2013, anul negocierilor noului buget, era președintele României Traian Băsescu, USL (PSD plus PNL și partidul lui Dan Voiculescu pentru cei care au uitat!) câștigase alegerile și îl propulsase pe Victor Ponta, ca prim-ministru într-un guvern în care se regăseau Daniel Chițoiu, Rovana Plumb, Leonard Orban, Orlando Teodorovici, Liviu Dragnea. Cam toți cei care azi ne cer (încă o dată) votul pentru a salva România de la Bruxelles.
De fapt vom trimite în Parlamentul European vreo 30 de oameni care vor fi egalii celor din Franța, Germania, Benelux, doar în ceea ce privește salariul și beneficiile aferente, votul lor urmând să aibă mult prea puțină legătură cu interesele României, în fapt fiind subordonat intereselor de moment ale grupului politic din care vor face parte. Adică nu votează după cum îi taie capul, ci după cum hotărăște liderul de grup. Și cu cât grupul este mai mare, cu atât votul românilor este mai puțin important.
Iar noi, cei care rămânem la București vom bifa încă un moment agitat din viața politică în care am găsit vinovații pentru toate neîmplinirile și eșecurile unui sistem în care minciuna și adevărul sunt cele două fețe ale zeului Ianus, cel care veghează de mii de ani asupra fenomenelor de tranziție. Iar EU ies la vot! va rămâne doar un slogan drăguț de campanie electorală.
EU ies la vot! Dar oare știu pentru ce?