În ciuda războiului declanșat contra Ucrainei și a anexării Crimei,Vladimir Putin continuă să aibă destui prieteni printre politicienii Europeni. Dacă despre personaje ca Schroeder, Merkel sau Marine le Pen se știa de mult, acum s-au aflat și politicienii români care îl apreciază sau susțin pe liderul de la Kremlin.
Diana Șoșoacă și Adrian Severin au mers la ambasada Rusiei de la București. Senatoarea Diana Șoșoacă a sărbătorit Ziua Unității Naționele a Rusiei la ambasada rusă de la București, după cum reiese din fotografiile publicate de către Ambasada Rusiei în România.
Printre invitați s-au numărat reprezentanți ai Parlamentului României, ai partidelor politice extraparlamentare, mediilor academice, organizațiilor neguvernamentale, inclusiv Asociația de prietenie româno-ruse, ai mass-media, precum și ai asociațiilor de compatrioți ruși, inclusiv Asociația Camera de Cooperare Economică și Culturală Romano-Rusă, Obștea Cazacilor din România, Uniunea Rușilor Subcarpatici, filiale regionale ale Comunității Rușilor Lipoveni din România, Asociația „Lumea Noastră”, Grupul de Prieteni lui Vladimir Vîsotski și alții.
Sursa foto: Ambasada Rusiei în România- Facebook
Ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, a folosit elementele de propagandă ale Kremlinului în discursul său.
El a vorbit despre „operațiunea militară din Ucraina”, despre ”politica agresivă de extindere a NATO spre est”, despre cum Rusia este „nevoită să reziste nu numai forțelor renaște ale neonazismului ucrainean, ci și încercărilor Statelor Unite și ale vasalilor săi din NATO”.
Diana Șoșoacă nu este la prima „abatere” de acest gen
Diana Şoşoacă a făcut parte dintr-o delegație formată din parlamentarii Mihai Lasca, Francisc Tobă și Dumitru Coarnă (PSD), care s-a întâlnit pe data de 31 martie, în urma unei cereri depuse în acest sens, cu ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, potrivit unui comunicat dat de către fosta sonatoare AUR.
Cei patru parlamentari au prezentat o propunere privind o așa-numită ”poziție de neutralitate” a României în războiul declanșat de Rusia în urma invadării Ucrainei.
În discursul său de bun venit, Ambasadorul Rusiei Valery Kuzmin a remarcat că, în actuala situație internațională dificilă, marea majoritate a cetățenilor ruși, precum și compatrioții noștri din străinătate, sunt conștienți de provocările la adresa intereselor naționale legitime ale Patriei create de politica agresivă de extindere a NATO spre est.
El a subliniat că popoarele Rusiei păstrează cu grijă tradițiile unice de secole de existență pașnică și solidară într-o societate care menține relații de respect reciproc între zeci de naționalități și adepți ai principalelor religii ale lumii.
Această formulă unică de „unitate națională” a fost cea care a permis, în mod repetat, de-a lungul mai multor secole, statului rus să mențină suveranitatea și independența în ciuda atacurilor ostile ale colonialiștilor și să respingă cu succes diferitele tipuri de invazii străine.
Și astăzi, a declarat diplomatul, aceste tradiții s-au manifestat în mod clar în timpul operațiuni militare speciale în Ucraina, în care Rusia este nevoită să reziste nu numai forțelor renaște ale neonazismului ucrainean, ci și încercărilor Statelor Unite și ale vasalilor săi din NATO de a-și păstra prin orice mijloace hegemonia mondială, care este iremediabil un lucru al trecutului.
Ambasadorul a atras o deosebită atenție asupra declarației Ministerului de Externe al Rusiei din 2 noiembrie, în care se precizează că „în actuala situație dificilă și tulbure, care a devenit rezultatul unor acțiuni iresponsabile și nerușinate și vizează subminarea securității noastre naționale, prioritatea sarcina este de a preveni orice ciocnire militară între puterile nucleare”, se mai arată în postarea de pe Facebook.