Dacian Cioloș a făcut o manevră cam dubioasă și a reușit să ne anunțe că va prelua un partid. De unde ne așteptam să înființeze Mișcarea România Împreună, să se bată în instanță pentru înființarea lui, a procedat ușor securistic. Astfel m-a făcut să-mi aduc aminte de un alt personaj politic controversat al anilor ’90, Theodor Stolojan.
Pentru cei mai tineri trebuie spus că Theodor Stolojan după mineriada din septembrie 1991, care a condus la căderea guvernului Petre Roman, Stolojan este învestit de către Ion Iliescu în funcția de prim-ministru (octombrie 1991 - noiembrie 1992).
Theodor Stolojan a luat câteva decizii controversate: recapitalizarea băncilor, liberalizarea prețurilor, dar fără liberalizarea cursului de schimb, ceea ce a determinat confiscarea valutei întreprinderilor, a societăților comerciale și a populației, obligate s-o schimbe în lei, la un curs fixat arbitrar.
Imediat după alegeri a plecat din România a lucrat pentru Banca Mondială. În 1996 a susținut candidatura la președinție a candidatului PDSR Ion Iliescu.
În 2000 a reintrat în politică, candidând pentru președinție din partea Partidului Național Liberal, obținând 11,78% din voturi, a treia poziție după Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor.
La Congresul Extraordinar al PNL din august 2002, a fost ales președintele Partidului Național Liberal. În 2003 PNL s-a aliat cu Partidul Democrat, condus de Traian Băsescu, primarul Bucureștiului, formând Alianța D.A. - Dreptate și Adevăr.
În februarie 2004, și-a anunțat candidatura la președinție din partea Alianței. Pe 2 octombrie 2004, Stolojan își anunță retragerea din fruntea PNL și, de asemenea, din cursa prezidențială, invocând probleme grave de sănătate, o minciună evidentă. Locul său este preluat de Traian Băsescu, cel care începe să plângă în momentul în care Stolojan a făcut anunțul retragerii.
După alegerile din 2004 devine consilier pe probleme economice al președintelui Traian Băsescu. Dat afară din PNL, Stolojan lansează, în octombrie 2006, Platforma liberală, împreună cu alți liberali excluși din partid sau nemulțumiți de conducere: Valeriu Stoica, Radu F. Alexandru, Mona Muscă, Cristian Boureanu și Raluca Turcan. În decembrie 2006 liberalii platformiști anunță constituirea Partidului Liberal Democrat (PLD), iar Stolojan devine președintele noii formațiuni politice.
La alegerile europarlamentare din 25 noiembrie 2007 a candidat pe prima poziție a listelor Partidului Liberal Democrat și a fost ales deputat în Parlamentul European.
La începutul lunii decembrie 2007 s-a decis fuziunea între Partidul Democrat (PD) și PLD. Denumirea noii formațiuni politice este Partidul Democrat Liberal (PD-L), iar Theodor Stolojan deține funcția de prim-vicepreședinte.
În perspectiva alegerilor generale din 30 noiembrie 2008, pe 12 septembrie 2008, Colegiul Director al PD-L l-a propus, în unanimitate, drept candidat al partidului la funcția de prim-ministru. La 15 decembrie 2008, însă, a renunțat la candidatura pentru funcția de Prim-Ministru. De atunci este etern europarlamentar.
De ce am ținut să vă prezint toate aceste detalii legate cariera politică a lui Theodor Stolojan?
Pentru că este un exemplu clasic de politician “dirijat”, specialistul dispus să se “sacrifice” pentru un post în afara României, cu mișcări politice bruște, în unghi ascuțit, care seamănă foarte mult cu Dacian Cioloș. De zici că au absolvit aceleași cursuri. La aceleași școli.
O să încerc să vă dau câteva exemple.
Dacian Cioloș, ca și Dragă Stolo, are o relație specială cu zona serviciilor de informații. Unchiul său, celebrul Virgil “Vulpea” Ardeleanu, fost șef la 0215, l-a introdus în această lume. Atât de bine încât una din măsurile propuse de acesta ca prim-ministru a fost remilitarizarea Unității de Protecție Internă a Ministerului de Interne. Mai mult, șeful său de cabinet, Dragoș Tudorache a preluat același minister, cu serviciul secret în subordine. Recentele dezvăluiri ale Antenei 3 ne arată cum premierul Dacian Cioloș era sunat direct de angajații acestui serviciu secret, le răspundea și le trimitea un consilier pentru a-i asculta.
Dacă la această situație mai adăugăm și faptul că, așa cum dezvăluia Gazeta de Cluj “în 1990, pe vremea când Dacian Cioloș era student în Cluj-Napoca și locuia în Căminul Hașdeu a pus umărul la consolidarea Asociației ”Junimea Vatra Românească” ce avea sediul în Casa de Cultură a Studenților din Piața Păcii nr 1-3 (actualmente Piața Lucian Blaga). Concret, Asociația respectivă s-a constituit ca organizație de tineret în cadrul Uniunii Vatra Românească, o organizație neguvernamentală naționalistă de extremă dreaptă înființată în 7 februarie 1990 la Târgu Mureș”.
Pentru cei mai puțin familiarizați cu măruntaiele ardelenești ale acestei organizații le stau la dispoziție sursele deschise, cărțile scrise de istoricii Dennis Deletant, Tom Gallagher dedicate fenomenului naționalist post-Ceaușescu și legăturile cu fosta Securitate.
Iată ce spunea o activistă pentru drepturile omului, extrem de cunoscută, Smaranda Enache: ”Conducerea inițială (n.n. a Uniunii Vatra Românească), o mână de medici, avocați și academicieni, a reprezentat doar vârful aisbergului. În spatele acestor figuri mai puțin compromise s-au aflat armata de rang înalt și ofițerii Securității, poliția, judecătorii, diplomații și așa mai departe, toți cei implicați în implementarea politicilor de omogenizare a lui Ceaușescu în Transilvania. Strategia lor a fost să convingă opinia publică că instituțiile lor erau indispensabile țării, pentru a-și crea o nouă legitimitate pentru a-și recâștiga rolurile și privilegiile înainte de revoluție”. Citat din cartea ”Free to Hate: The Rise of the Right in Post-Communist Eastern Europe de Paul Hockenos, pagina 175.
Cu alte cuvinte, Dacian Cioloș intrase într-o organizație care urma să legitimeze ura interetnică și înființarea SRI. Era conștient de acest lucru? Greu de spus, dar…
Undeva există și o continuare. În vara anului 1995, a luat ființă Organizația de tineret a Partidului Unității Naționale Române, o organizație politică ce făcea parte din structura PUNR. Oportunist, așa cum Gazeta de Cluj îl descrie, Dacian Cioloș a ajuns președintele PUNR Tineret. Partidul ieșit dintr-o coastă a Vetrei Românești, partidul ce avea să-l aibă ca președinte pe Gheorghe Funar și să facă parte din “Patrulaterul Roșu” care a susținut guvernarea post-comunistă a lui Ion Iliescu&Co, perioada 1992-1996.
Mă opresc aici cu detaliile legate de trecut, pentru că mai sunt cel puțin trei aspecte de analizat, mult mai apropiate de timpurile noastre.
Primul vizează măsurile pe care le-a luat ca prim-ministru și o să mă refer la celebra Ordonanță de Urgență 6/2016, a cărei urgență a fost cu greu explicată, mai ales că a introdus și alte modificări ale Codului Penal și Codului de Procedură decât cele cerute de o decizie a CCR. Ca și Theodor Stolojan, care peste noapte a naționalizat valuta, moment în care unii au făcut averi uriașe, Dacian Cioloș s-a grăbit să servească Binomul. În trei zile, s-a realizat o modificare substanțială a Codului Penal, pentru că așa cerea urgența altora. Plus alte modificări, acoperite de fiecare dată prin felurite dezinformări.
Al doilea aspect vizează apetența pentru cariera externă, ca și Theodor Stolojan. Plecat din funcția de președinte al Organizației de Tineret a PUNR direct la o bursă în Franța, Dacian Cioloș devine un favorit al administrațiilor prezidențiale din Hexagon. Este omul care primește susținerea directă a trei președinți ai Franței, Sarkozy, Hollande, Macron, în cariera sa, atât de bătător la ochi încât îți pui întrebarea dacă a depus vreun jurâmânt pe tricolor, iar în fundal se auzea Marseilleza.
Cel de-al treilea element care mi-a atras atenția a fost versatilitatea personajului. Ca și Theordor Stolojan, care trece de la Ion Iliescu la liberali, apoi la Traian Băsescu, Dacian Cioloș face același slalom. De la ultranaționalismul PUNR, devine simpatizant liberal, secretar de stat, ulterior ministru plin în guvernul Tăriceanu, sărind în barca adversarului, Traian Băsescu imediat după alegeri.
Ajunge comisar european cu susținerea popularilor europeni, dar vrea să treacă la adversarii acestora, social-democrații, numai ca să-și păstreze postul. Scandalul care s-a declanșat pe firele politicii europene l-a făcut să renunțe, bâlbâind o scuză. Această informație o știu din sursă directă, dar nu mi s-a dat voie să o citez, așa că nu o fac.
Ultimul exemplu este de la alegerile parlamentare din 2016. Când și-a pus poza pe afișele liberalilor, dar a avut grijă să se delimiteze de ei. Nu mai reiau considerațiile pe care le-am făcut întrucât sunt aceleași.
Concluzia?
După părerea mea, analizând cele două exemple, pot spune că Dacian Cioloș va rămâne (doar) o eternă speranță a Dreptei românești, atât timp cât nu-și va schimba din nou orientarea politică. Pentru că, din păcate, nu este nici Omul Nou, nici Omul Proaspăt. este o construcție de imagine menită să dea speranță, după care să acționeze potriivt intereselor altora.
Singura mea curiozitate este cui îi va răsări o lacrimă în colțul ochiului, când va spune: Dragă Daciane…