Referendumul catalan de duminică înseamnă mai mult decât joaca de-a șoarecele și pisica cu secții de vot închise sau redeschise în alte locații și buletine confiscate sau retipărite. Înseamnă relansarea unei epoci în care populismul euro-sceptic și nu rareori eurofob se deplasează în mod substanțial către fenomene din spațiul fragmentării Europei, a separatismului și a rupturilor interne între regiuni puternice și bogate, cu baze etnice mai mult sau mai puțin discutabile dar cu rădăcini istorice fundamentale.
O epocă ce poate readuce conflictele în prim plan, confruntări fratricide ce mănâncă resursele din motive absconse și necredibile ale unei perspective de administrare mai bună în formate mai înguste, regionale, deși principiile subsidiarității și autonomiei administrative asigură instrumentarul necesar unor asemenea demersuri de probare a unei administrări în favoarea elitelor regionale și locale.
Referendumul catalan face parte dintr-o categorie de separatisme cu vagă relevanță etnică, dar profunde rădăcini istorice. Însă asta doar la nivelul motivațiilor, nu al cauzelor reale, nici al obiectivelor unei asemenea sciziuni profunde. Din contra, rațiunea acestor mișcări este profund descalificantă moral și greu de promovat în comunicare, odată ce vizează excepționalismul unei regiuni care nu mai vrea să întrețină guvernul central dar, în fapt, celelalte regiuni ale Spaniei mai sărace, o formulă de egoism și lipsă de solidaritate națională care se transpune în dorința de a păstra resursele doar pentru regiune, cu riscul de a le prăbuși prin efectul anunțat al ieșirii din UE.
Într-adevăr, există câteva noduri separatiste de această factură, egoistă, să-i spune generic, a bogaților care aruncă peste bordul Titanicului Spaniol sau Italian pe săracii din vapor, Catalunia alăturându-se aici Padaniei italiene, ca prototip de abordare a acestui tip de separatism. Spre deosebire de Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor, ba mai nou chiar și Anglia, acolo unde motivațiile sunt etnice, religioase și nu rareori determinate de costurile ieșirii din UE pentru regiunile britanice profund dependente de finanțările europene – Scoția și Țara Galilor (dar și Irlanda) pentru fondurile din agricultură și creșterea animalelor, Anglia mai ales în jurul Londrei de fondurile din învățământ și cercetare, Irlanda de Nord de introducerea frontierei europene terestre între cele două Irlande – Catalunia sau Padania nu au formule separatiste determinate de UE, din contra, Bruxellesul joacă un rol important de balansare a acestor porniri odată ce noul stat eventual rupt dintr-un stat membru UE trebuie să treacă prin toată suma de criterii și acorduri politice(inclusiv a statului din care s-a rupt, care e membru și are resentimente evidente) pentru a reveni în piața comună.
Brexitul va fi o bună indicație pentru orice stat separatist nou al epocii refragmentării Europei după linii nu rareori medievale, privind costurile unui asemenea demers. Separatismul catalan și alte separatisme egoiste, marcă a excepționalismului și fugii de solidaritatea economico-financiară națională actuală, vor experimenta direct o asemenea perspectivă. Din păcate, pentru Catalunia și poate pentru alte inițiative din dominoul separatist egoist european, lecțiile învățate vor veni prea târziu. Graba de a aplica planuri de independență cu relevanță strict de ambiție și acces exclusiv, nu numai privilegiat la resurse poate duce la relansarea unor formule conflictuale dure și la irosirea resurselor în confruntări fratricide inutile.
La ora la care scriu editorialul nu cunosc rezultatele scrutinului catalan, dar pot să-l prezum. Nu știu nici modul în care confruntările poliției naționale spaniole și a celei locale catalane s-au confirmat și cu ce efecte s-au soldat în final. Dar observ cu profundă neplăcere că, în timp ce Emmanuel Macron propune statalism european, suveranitate europenă, iar Comisia susține în continuare federalismul european, în Catalunia, separatismul împinge Europe nu spre integrare, ci spre fragmentare mai puternică, un proces care ar readuce mentalitățile la dimensiunile spațiului medieval istoric, iar abordările la faza înlocuirii autonomiei administrative locale cu preluarea deplină a resurselor de către elitele locale în regiunile bogate ale Europei, efect al acelorași politici integraționiste europene.