Am ieşit acum 29 de ani din comunism crezând că am scăpat de el. Din când în când mă întrebam totuşi dacă nu cumva trăiesc genul ăla de coşmar, în care, după ce te dedulceşti la bine, te trezeşti de fapt înapoi în acelaşi imperiu al răului.
În timp am înţeles, şi am şi scris, că comunismul nu a murit, ci doar şi-a schimbat blana. Că răul nu a fost anihilat, ci doar ascuns pentru vreme. Iată o dovadă cruntă că aşa este.
Pe site-ul poliţiei londoneze, mai precis la adresa https://www.cityoflondon.police.uk/advice-and-support/protecting-you-and-your-family/Pages/Hate-crime.aspx, în legătură cu delictul de ură (hate crime) se pot citi următoarele:
Un delict de ură este definit ca:
Orice incident, care constituie o infracţiune, perceput de către victimă, sau de oricare altă persoană, ca fiind motivat de prejudecată sau de ură.
Incident de ură
Un incident de ură este orice incident, care, în sine, poate să nu constituie o infracţiune, dar care este perceput de către victimă, sau de oricare altă persoană, ca fiind motivat de prejudecată sau de ură.
…….
Un delict poate fi clasificat ca delict de ură dacă victima sau un martor îl consideră astfel.
Şi acum din „1984”:
Fie că scrie JOS FRATELE CEL MARE, fie că nu scrie, e totuna. Fie că a ţinut un jurnal, sau nu a ţinut, nu e nicio diferenţă. Poliţia Gândirii îl va lua la fel. El a comis – ar fi comis, chiar dacă nu a pus niciodată creionul pe hârtie – delictul esenţial, cel care le conţine în sine pe toate celelalte. Ei îi spun, delictul de gândire. Delictul de gândire nu este ceva ce poţi ascunde la nesfârşit. Te poţi furişa o vreme, poate chiar câţiva ani, dar tot pun ei laba pe tine.
Ca să traducem pe înţelesul tuturor: pe siteul poliţiei londoneze scrie că s-a legalizat delictul de a gândi şi poţi fi condamnat pentru ceea ce s-ar putea presupune că ai gândit. De exemplu, vorbeşti sau scrii ceva public şi dacă cineva/oricine crede că ceea ce ai spus este motivat de ură te denunţă; şi dacă poliţia crede şi ea că aşa este, vei fi judecat.
Ei ţi-au citit intenţiile. Ei au intrat în mintea ta şi au citit gândurile şi sentimentele tale. Şi chiar dacă ceea ce ai spus, sau ai scris, nu constituie în sine o infracţiune, gândirea din spatele acelei declaraţii, stabilesc ei, a conţinut ură şi a fost instigată de ură. Deci, eşti vinovat!
Şi nu se referă neapărat la opinii şi declaraţii; orice act scris, sau constatare profesională scrisă sau spusă se poate constitui într-un delict de gândire. De exemplu, o relatare jurnalistică, o ştire pe net, sau un raport, chiar al unui poliţist, despre violarea celor 1000 de copile din Telford de către o bandă formată din migratori musulmani. Menţionarea religiei acestora, deşi un detaliu concret, imposibil de negat, poate fi considerată a fi motivată de ură, iar autorul relatării aruncat în puşcărie, deşi el poate fi, în mod real, chiar un simpatizant al islamului.
Orice spunem cu voce tare, în orice mediu, inclusiv acasă, orice este aşternut pe hârtie devine un prezumtiv delict de ură în măsura în care cineva, oricine, un vecin care te-a auzit discutând ceva cu ai tăi, consideră că şi-a dat seama că dincolo de aparenţele textului rostit sau scris, stau prejudecăţi sau ura. Orice constatare, critică, informaţie, relatare faţă de şi despre diverse minorităţi etnice, religioase, sexuale şi de orice altă natură, poate fi un delict de ură, având la bază o atitudine de ură.
Trebuie să recunosc câteva lucruri:
- Orwell îşi cunoştea foate bine concetăţenii atunci când a plasat acţiunea distopiei sale în Anglia, mai precis chiar în Londra.
- S-a îndreptat o nedreptate: nu statele comuniste au fost vinovate de comunism, nu Estul european, ci Vestul, inspiratorul, organizatorul şi beneficiarul comunismului. Iată cum se ies tot mai mult la iveală bazele profunde ale acestuia.
- Comunismul răsăritean mai avea încă multe de învăţat de la cel apusean.
- Telepatia, citirea gândurilor capătă o concreteţe şi robusteţe de neimaginat de cei care le clasifică ca fenomene paranormale şi ies din această categorie pentru a deveni elemente ale realităţii palpabile.