După problemele centralei de la Fukushima, din Japonia, s-au înteţit atacurile unor rechini verzi asupra energiei nucleare, inclusiv aici, în România.
După o serie de lupte drepte şi corecte contra spintecătorilor de balene din Japonia şi a terminatorilor de păduri din România, ce le-o fi lipsind militanţilor Greenpeace să ducă o bătălie strâmbă împotriva energiei nucleare? Nu aş fi scris despre acest subiect dacă nu aş fi observat o campanie mediatică furibunda. Se folosesc trei ustensile: amintirea recentă a accidentului din Japonia (corectă, dar prost prezentată), aniversarea a 25 de ani de la explozia de la Cernobâl (corectă, regretabilă), dar şi informaţia că centrala de la Cernavodă este într-o zonă seismică (falsă).
Să le luăm pe rând. Este adevărat că din 442 de centrale nucleare din lume (încă 65 sunt în construcţie), au existat trei incidente nucleare în cei aproape 60 de ani de când s-a descoperit energia atomului. Cernobâlul a avut consecinţe dezastruoase din cauza unei erori de proiectare şi a unor greşeli umane majore - greşeli dublate de o gestionare foarte proastă a situaţiei de către Imperiul Sovietic, aflat atunci în disoluţie. Despre incidentul din Japonia, nu s-a explicat clar că explozia prezentată poporului - după un cutremur de 9 pe scara Richter şi un tsunami devastator - sub formă de ciupercă televizată nu era explozia miezului atomic, ci a unor instalaţii auxiliare. Adică nu vine sfârşitul lumii, ci există o defecţiune critică la instalaţiile auxiliare, ce trebuie remediată urgent. Radiaţiile la Tokio sunt echivalentul a trei-patru radiografii dentare.
Semnificaţia incidentului este totuşi legată de instalaţiile care asigurau răcirea instalaţiilor principale - ele trebuiesc repornite pentru stabilizarea centralei. Centrala de la Cernavodă nu a avut niciun incident major în funcţionare, are o tehnologie canadiană care nu a produs niciun accident major de când e dată în exploatare, iar baubaul scris pe site-ul Greenpeace, cum că centrala noastră ar fi într-o zonă cu risc de cutremure a fost infirmat cu subiect şi predicat de specialiştii de la Institutul pentru Fizica Pământului. De ce e important sprijinul pentru această industrie? Pentru că, astăzi, aproximativ 10% din energia ţării provine din această sursă, deci şi o parte din energia laptopului Greenpeace de pe care se înfierează cu mânie proletară tot ce ţine de nuclear. Franţa are 75% din consum asigurat de energia nucleară, iar noi trebuie să ajungem la 30%, măcar. Altfel, vom continua să ne asigurăm energia pentru becurile patriei din complexurile energetice depăşite ca tehnologie şi, cel puţin în cazul celor pe cărbuni, mult mai poluante. Militanţii nu spun niciodată care sunt opţiunile alternative, întrucât ne este imposibil să ne asigurăm măcar jumătate din energie din fermele de vânt din Dobrogea şi din energia hidro. În lume, experienţa cu energia atomică ajunge la un total de 14.174 de ani de operare şi 64.600 miliarde de kilowaţi-oră produşi efectiv. Ca atare, a trage targa pe uscat în continuare cu construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, având în vedere retragerea investitorilor străini, nu este o soluţie. Construcţia ar trebui demarată de urgenţă pentru a putea avea energie suplimentară în 2016, iar un acord putere-opoziţie în această zonă ar grăbi lucrurile şi ar spori încrederea. În plus, alegerea unei locaţii (din cele 104 propuse) pentru a doua centrală ar trebui grăbită - chiar dacă militanţii au început agitaţia şi pe acest subiect. O locaţie logică ar fi în Transilvania sau Banat, pe cursul unui râu important, relativ aproape de zona de vest a ţării, acolo unde va exista şi cea mai mare creştere economică în viitor. Ar fi ideal dacă guvernanţii ar reuşi să se mişte mai repede decât cu viteza melcului radiat, măcar în acest domeniu!