Pe 7 noiembrie 1944, într-un număr special al săptămânalului Democrația, condus de Anton Dimitriu, „crema” politicienilor și intelectualilor români aduce pentru prima dată în istorie un prinos Uniunii Sovietice. Continuăm să spicuim din aceste declarații. Titlul și intertitlurile aparțin EvZ.
Gheorghe (Ghiță) Popp ( n. 3 ian. 1883 Poiana Sărată, jud. Trei Scaune – d. 25 oct. 1967) om politic român, militant al Partidului Național Român, ulterior al Partidului Național Țărănesc, luptător dedicat înfăptuirii României Mari. A făcut parte din delegația semnatară, la Moscova, a Armistițiului impus de Stalin și Molotov. La 9 aprilie 1944, îi spunea lui Iuliu Maniu: „Nu am nici o incredere în ei (sovieticii - n.n.), ei sunt niște imperialiști mai turbați decât vechii țari; noi vom avea mult de furcă cu ei și anglo-americanii la fel; Rusia sovietică e tot așa de ostilă României Mari ca și Reichul german; singurul lucru care ne putea salva de primejdia acestor două imperialisme era alianța noastră cu anglo-americanii, singurii în stare să țină în frâu și Berlinul și Moscova; noi, desigur, va trebui să primim condițiile armistițiului, așa cum vor Sovietele, însă să nu ne facem iluzii asupra sincerității lor; ele vor căuta să ne facă toate mizeriile posibile pentru a ne menține în sfera lor de influență; mă îndoiesc mult dacă anglo-americanii vor putea să ne apere atât ca să riște supărarea cu Moscova; de aceea, eu cred în vederea (survenirea - n.n.) acestor dificultăți pentru viitor”.
Deținut politic (1947-1957) și domiciliu obligatoriu (1957- 1962 ):
„Rusia Sovietică de astăzi reprezintă icoana celei mai uriașe experiențe politice, sociale și morale, pe care a văzut- o istoria universală până în prezent. Experiența nu este încă terminată, dar în calea pe care a intrat, ea a realizat pași mari și hotărâtori, pași care impresionează o lume întreagă. Dar aceea ce este mai vrednic de admirația noastră a tuturora, este faptul că în toiul unei mari opere constructive, Rusia Sovietică a realizat o nouă înfăptuire, cea mai grea, cea mai însemnată dintre toate: și a învins pe Hitler și a salvat omenirea de primejdia hitlerismului.”
Corneliu Coposu, alături de Arlette, soția sa, și Iuliu Maniu FOTO: AGERPRES
„Poporul rus depășește, prin intensitatea trăirii, oricare alt neam”
Corneliu Coposu (n. 20 mai 1914, Bobota, Sălaj – d. 11 noiembrie 1995, București) a fost un politician român, liderul opoziției din România postcomunistă. Absolvent de drept și ziarist, om de încredere al liderului național-țărănist Iuliu Maniu, Coposu a fost membru al Partidului Național Țărănesc până la interzicerea acestuia în 1947, iar ulterior a fost deținut politic timp de 17 ani. După 1989, a reîntemeiat PNȚ sub numele de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat și a fost președinte al PNȚCD între 1990 și 1995:
„Marea putere vecină și aliată de la răsărit constituie o realitate biopolitică, pe care nimeni nu o poate ignora. Acum când politica oficială a Statului s-a împletit cu tendințele poporului, relațiunile noastre cu Uniunea Sovietică trebuiesc să fie organizate în toate aspectele și în toate dimensiunile impuse de realitatea vecinătății.
(...) Poporul rus este complex și profund; el dispune de resurse sufletești uimitoare, a căror cunoaștere și prețuire vor duce fără îndoială, la închegarea unui sentiment de afectuoasă apropiere
(...) Un popor care cântă acele melodii nostalgice, răscolitoare de doruri enigmatice și de emoții bogate și pure; un popor care râde și plânge cu zguduitoare accente de umanitate; un popor care cunoaște suferința, până în cele mai crude dureri- e un popor de suflet. Temperament putenic, cu deslănțuiri vijelioase atingând toate extremele stărilor afective, poporul rus depășește, prin intensitatea trăirii, oricare alt neam de oameni, timorat de formalismul pauper al unei existențe protocolare. (...)
Apropierea strânsă de Uniunea Sovietică nu este o chestiune de raporturi sociale, ci una de raporturi naționale. Orice cale lăturalnică s-ar căuta, ar duce în mod firesc la fărâmițarea marelui întreg pe care trebuie să rămână raporturile României cu Rusia Sovietică”
„Doi prieteni trebuie să aibă două pungi egale”
Petre Pandrea (n. 26 iunie 1904, Balș, Oltenia - d. 8 iulie 1968, București), avocat, scriitor, publicist și eseist român. Deținut politic (1948-1952; 1958-1964) :
„Pe vremuri, împreună cu Profesorul Petre Constantinescu Iași, cel mai strălucit exponent al antifascismului român am înființat un comitet „Amicii U.R.S.S.” de atunci, sub cele trei dictaturi, în calitate de avocat al muncitorimii române și al luptătorilor antifasciști la curțile marțiale (unicul sediu al democrației în anii 1938-1944) am avut prilejul să reflectez sub baionete și înaltă tensiune psihică asupra amiciției româno-sovietice. Rezultatele sunt, poate, nițeluș „trouble-fete”. Vă rog să mă iertați. Iată concluziile.
Prietenia este un sentiment înălțător și greu de definit. Dar nu-l socotesc irealizabil. Avem fragmente mărețe în Cicero, Platon, Schopenhauer etc.
Dacă analizăm prietenia între doi oameni ai vremii noastre, constatăm cu stupefacție că nu există prietenie între un bancher și un cizmar, între un președinte de Casație și un pălmaș. Prietenia se mișcă, îndeobște, într-o zonă de omo genitate econonomicosocială. Doi prieteni trebuie să aibă două pungi egale, două educații similare, un ideal comun și – pe cât posibil- profesiune identică. Și- mai presus de orice- să nu uităm pungile…
Amiciția între două popoare devine o magnifică realitate (osmoză permanentă de valori culturale și economice) numai în cadrul similarităților infrastructurale și al unor epifenomene înrudite. Nu ne-a învățat minte războiul actual? Statele fasciste și profasciste au mers mână în mână. Marile democrații formale ale Engliteriei, Franței și Statelor Unite s-au aliat cu democrația socială reală din U.R.S.S. S-au format, deci, două tabere.
Ce vreți? Sociologii materialismului istoric dialectic au avut dreptate: conflictele militare dintre popoare au tot mai multe aspecte ideologice- grefate pe conflictele economice adânci ale imperialismului, etapă ultimă a capitalismului monopolistic.
În ce chip s-ar putea înfăptui prietenia româno-sovietică? Printr-o democratizare formală de tipul occidental. Sau ceva și mai simplu. Tot atât de simplu ca oul lui Columb: prin socializarea capitalului monopolistic din cele trei sectoare (bancar, industrial, agrar) de către un guvern al muncitorilor și țăranilor Tout le reste este faiblesse”.
În paginile numărului festiv al săptămânalului, după opt ani de restricții la exprimarea liberă a opiniilor, mai apar nume de prim-rang ale culturii românești: Ion Vinea, Ion Biberi, Basil Munteanu, Petre Pandrea, Edgar Papu, I. Zamfirescu, Alexandru Mironescu, George Enescu, Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Dimitrie Gusti, Tudor Vianu, Victor Eftimiu, Tudor Teodorescu Braniște, dar și matematicianul Simion Stoilov, profesorul G. Oprescu, dr. Marin Enăchescu , Ștefan Voitec, Nicolae Carandino, Gheorghe Apostol, din partea mișcării sindicale, și mulți alții.