Elena Udrea: Ce credeţi că trebuie să facă Udrea pentru ca procesul său să se desfăşoare, aşa cum este firesc, cu ea în libertate sau măcar în arest la domiciliu?

Într-o postare făcută de echipa sa de comunicare pe Facebook, Elena Udrea comentează pe marginea subiectului trimiterii în instanță a dosarului “Gala Bute”.

“Odată cu trimiterea în instanţă a dosarului „Gala Bute”, nu mai există niciun motiv pentru ca Elena Udrea să rămână în arest. Şi, totuşi, asta se întâmplă, în ciuda faptului că prejudiciul imputat este incomparabil mai mic decât în alte cazuri“, scrie echipa sa de comunicare pe Facebook, făcând comparație și cu alte persoane acuzate.

“Spre exemplu, oameni precum Crinuţa Dumitrean sau Sergiu Diacomatu, beneficiari direcţi ai mitelor de la ANRP, acuzaţi că au primit multe milioane de euro mită, stau bine-merci în arest la domiciliu şi mai şi cer control judiciar. Asta în condiţiile în care Horia Georgescu, acuzat de abuz în serviciu, stă şi el în arest.

S-a făcut o întreagă tevatură cu privire la faptul că s-ar fi finanţat incorect organizaţia de Bucureşti a PDL în timpul mandatului lui Udrea. Aproape numai despre asta se discută, dar nimeni nu-i întreabă pe vechii PDL-işti, deveniţi noi PNL-işti, cum rămâne cu acuzaţiile aduse de Dorin Cocoş şi de Gabriel Sandu privind finanţarea PDL. Dacă Udrea stă în arest acuzată fiind că a făcut parte dintr-un Guvern care a tăiat pensii şi salarii, de ce pe Blaga şi pe ceilalţi nu-i întreabă nimeni de acuzaţiile concrete aduse împotriva lor?

Poate să explice cineva care sunt raţiunile procurorilor pentru care în toate celelalte cazuri nu se întâmplă nimic, oamenii sunt liberi şi fără griji, mai şi toacă banii cu care s-au ales, iar Elena Udrea este în continuare arestată?

Ce credeţi că trebuie să facă Udrea pentru ca procesul său să se desfăşoare, aşa cum este firesc, cu ea în libertate sau măcar în arest la domiciliu?”, este mesajul postat de echipa de comunicare a Elenei Udrea.