Elena Udrea, fostul ministru al Dezvoltării, a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare, în Dosarul Gala Bute. De la momentul în care a fost închisă, Udrea a încercat să obțină elibearea, însă toate cererile au fost respinse.
Avocații Elenei Udrea mai fac o încercare să o scoată din închisoare, invocând o afecțiune medicală de care ar suferi aceasta. Aceștia vorbesc despre teama pe care Elena Udrea o are de insecte - arahnofobie, dar și despre o alergie la insecte.
Potrivit publicației Rețete și Vedete, apărătorii fostului ministru susțin că afecțiunea sa îi provoacă probleme mari, iar menținerea în regim de detenție i le-ar putea agrava. Elena Udrea se teme de păianjeni, dar are alergie și la gândaci, iar avocații susțin că în cazul în care a fi mușcată sau înțepată de o insectă ar putea intra în șoc anafilactic.
Într-o asemenea situație, tensiunea arterială scade brusc și căile respiratorii se îngustească, fiind nevoie de un tratament injectabil de urgență. Dacă medicația nu este aplicată în timp util, victima poate chiar să și moară.
Specialiștii arată că șocul anafilactic poate să apară la câteva secunde sau minute după ce își face efectul factorul alergic declanșator. Primele simptome sunt un puls rapid, erupție cutanată, greață și vărsături. Ulterior se instalează paralizia și panica, presiune în piept și nevoia irațională de a fugi. Pacientul care se află într-o astfel de situație are nevoie urgentă de tratament, înainte de a fi prea târziu.
Elena Udrea a mai scăpat de o condamnare
De menționat că zilele trecute, pe 11 iulie, Elena Udrea și Ioana Băsescu au scăpat de condamnările la închisoare, primite în primă instanță, în procesul finanțării campaniei electorale a fostului președinte Traian Băsescu, din anul 2009.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis încetarea procesului penal, în cazul celor două, deoarece faptele pentru care au fost trimise în judecată s-au prescris. Decizia este definitivă.
Fostul ministru Elena Udrea se află în prezent în Penitenciarul de femei Târgșorul Nou, unde execută șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Sentinţa definitivă de condamnare a fost dată în iunie 2018, după care a fost confirmată în aprilie 2022 prin respingerea unei contestaţii în anulare.