Metoda islandeză pentru scăderea consumului de alcool și droguri

După 9 ani de la semnarea unui acord cu Primăria Bucureștiului, primarul Reykjavikului vorbește despre programul dedicat tinerilor

Programul „Tineri în Europa” este unul dintre cele mai importante proiecte pentru sănătate, care vizează reducerea consumului de droguri în rândul adolescenților din 18 țări, printre care și România.

Cheia succesului

Primarul Reykjavikului, Dagur Eggertsson, a povestit, pentru Evenimentul zilei, cum au folosit islandezii metode eficiente, în ultimii 18 ani, pentru a ajunge de pe primul loc în Europa la consumul de alcool și droguri, în rândul elevilor, la ultimul loc pe continent. Care este secretul? E nevoie de o mobilizare a tuturor resurselor umane: părinți, profesori, primărie, poliție, mediul academic - care să colaboreze îndeaproape la aplicarea strategiei.

„Am analizat, prin intermediul unor cercetări sociologice, factorii care provocau acest fenomen și factorii de risc. Am transmis apoi mesajul către comunitate: copiii trebuie să petreacă mai mult timp cu părinții, să participe la activități extrașcolare, precum sportul sau cursuri de artă, muzică, să fie încurajați, supravegheați și înconjurați de dragoste și afecțiune. Foarte important este și grupul prietenilor, al colegilor”, a explicat Dagur. Astfel s-a reușit transformarea unei culturi care trata cu lejeritate consumul de alcool al tinerilor, într-o cultură în care oamenii înțeleg că la vârste mici nu sunt permise alcoolul sau drogurile.

Sondaje în școli

S-au făcut studii, în toate școlile și s-a observat că strategia are succes, de la an la an. Elevii din ciclul gimnazial și din primii ani de liceu sunt întrebați cum își petrec timpul liber, dacă au gânduri sinucigașe, îngrijorări legate de economie, probleme în familie, etc. În 1998, situația era dramatică: adolescenții erau pe străzi noaptea (nopțile sunt cu lumină, vara - n.r.), dar acum este diferit. Dagur spune că este esențial, paradoxal, să nu se discute despre droguri - modul clasic de a educa copiii despre acest pericol nu funcționează! „Toți copiii știu că nu ar trebui să folosească droguri, nu ai nevoie de discursuri pe această temă. Trebuie încurajată încrederea între copii și părinți, implicarea în activități constante, alături de un lider adult și să transmiți mesajul prin alte mijloace”, a mai spus primarul.

Reykjavik, un oraș pentru tineri

Dagur Eggertsson (44 de ani) este primar din 2014. Este căsătorit cu Arna Dögg Einarsdóttir și au patru copii, doi băieți și două fete, cu vârste cuprinse între 5-12 ani.

Locuințele, prioritare

Primarul spune că gestionarea unui oraș este o provocare, pentru că tot mai mulți oameni se stabilesc în zone urbane. În 2014, 50% din populația lumii trăia în orașe, în 2050 se va ajunge la 75%, iar la finalul secolului, la 90%, potrivit predicțiilor ONU. Edilul (social-democrat) al capitalei Islandei - un oraș cu 130.500 de locuitori din cei 332.000 ai țării - spune că prioritatea sa a fost construcția de locuințe la prețuri rezonabile, dar și protecția mediului și amenajarea unor spații verzi. „Construim apartamente sociale, apartamente pentru studenți, pentru persoane cu dizabilități, pentru că prețurile sunt foarte mari, așa că este nevoie de locuințe mai mici și mai inteligent construite”.

FOTO: Primarul Reykjavikului se află mereu în mijlocul oamenilor, după cum o demonstrează și pozele de pe Facebook. Aici, la deschiderea unei cafenele din oraș FOTO: FACEBOOK

Contra segregării

În Islanda, un apartament mediu are 100 de metri pătrați și se dorește construcția unor locuințe de 35-50 de metri pătrați, pentru tineri. Blocurile noi sunt ridicate pe terenul Primăriei, care cere ca 5% dintre apartamente să fie sociale. „Vrem să avem locuințe sociale în cartiere de lux și apartamente scumpe în cartiere mai sărace, pentru a lupta contra segregării, chiar dacă este dificil”, a precizat Dagur.