Efectele negative ale ordonanței privind testele antidrog. Sorin Ovidiu Bălan: Sunt oameni care fără permisul de conducere nu au serviciu. Video

Brigada Mobilă, sursa foto: arhiva companiei

Alecu Racoviceanu, Sorin Ovidiu Bălan și colonelul în rezervă Dan Antonescu au realizat în ziua de marți, 9 iulie, o nouă ediție a podcastului „Brigada Mobilă”. Aceasta poate fi urmărită integral pe canalul de YouTube Hai România.

Unul dintre subiectele care s-au discutat în cadrul acestei noi ediții a fost ordonanța de urgență cu privire la testele antidrog. Conform acesteia, persoanele care refuză să sufle în testul antidrog rămân fără permis până ajung rezultatele de la Institutul de Medicină Legală (IML).

Rezultate importante

Conform informațiilor oferite de colonelul în rezervă Dan Antonescu, ceea ce face, în prima fază, aparatul de la IML, este să comunice un lucru important.

„În primă fază îți comunică un lucru, zic eu important, prezența sau absența în organism, a unor substanțe prevăzute în lista respectivă. Numai că, acea cantitate, care este mult mai importantă, apare după foarte multe zile. L-am ascultat pe doctorul Gorun, în declarațiile lui, el este șeful laboratorului, care este extraordinar de serios și de bine documentat.

El a spus clar: << Da, noi putem în cele 72 de ore sau poate chiar și mai devreme, putem să spunem dacă se confirmă prezența unei substanțe în proba adusă la noi.>> Dar cantitatea, pentru că dacă vorbim de acea pastilă de Nurofen, ei or să spună <<Da, ai substanță opiacee în proba adusă>>. Dar acum să vedem câtă cantitate. Pentru că asta contează foarte mult. Dacă îmi spune că este procentajul prevăzut pentru o pastilă, este clar că nu am nicio vină”, a explicat Dan Antonescu, colonel în rezervă.

Efecte negative

În cadrul discuției s-a subliniat și cum va afecta această nouă ordonanță de urgență viețile șoferilor. În special a celor care își câștigă existența cu ajutorul permisului de conducere.

„Cei care livrează pizza prin oraș. Ei fără permisul de conducere nu au serviciu. Dacă stă șase luni după rezultatul de la IML patronal nu are ce să îi facă. Nu are cum să îl țină șase luni pe leafă fără să facă nimic. Și atunci, ăsta iese nevinovat, șase luni nu a luat leafă, când se întoarce la patron postul este ocupat. Pentru că el e patron, trebuie să câștige. Ce face? Se duce să î idea în judecată. Pe ce bani, în primul rând? Să zicem că se împrumută la bancă. Dar procesul durează aproape doi ani. Ce face omul ăsta? Ce mănâncă omul ăsta?”, a mai declarat Sorin Ovidiu Bălan.

Expunerea media

În cadrul podcastului „Brigada mobilă” s-a mai vorbit și despre faptul că autoritățile au început să se gândească la efectele ordonanței după ce s-a discutat în mass-media.

„Dacă nu s-ar fi luat poziție. Fie pe rețelele de socializare, fie cu exemple concrete tot pe aceleași rețele, oameni care au demonstrat cu hârtie, cu subiect și predicat Am stat atât, m-au verificat, și s-a constatat după n zile că eu n-am consumat, dar eu am stat degeaba, fără permisul de conducere”. Dacă nu ar fi fost această campanie mass-media, cu siguranță ordonanța rămânea în forma respectivă”, a mai evidențiat Dan Antonescu.

Ediția integrală a podcastului „Brigada Mobilă” din ziua de marți, 9 iulie, poate fi vizionată aici.