După cum începuseră lucrurile la finalul mileniului trecut, în primii ani după decembrie 1989 nu speram să mai apuc vremuri normale. Vedeam cum nimic nu se distruge ci totul se transformă. Din rău în mai rău, dintr-o societate ţinută cu capul sub apă, în mare pericol de a se îneca, în alta care poate să înoate în voie dar nu ajunge nicăieri. Pentru că ţărmul este din ce în ce mai departe şi, dacă se vede este străjuit de otravă. Care te omoară când o atingi. Au trecut două decenii, timp în care destul de mulţi români s-au îmbogăţit, chipurile legal şi foarte sfidător. Mult mai dureros decât în vremea lui Nicolae Ceauşescu, pentru că ce era atunci o Dacie cu număr 1-B cu trei cifre, faruri de ceaţă şi volan de curse, s-a transformat în automobile care costă cât un bloc întreg.
Ce era un video , dublat de un televizor color s-a transformat în vile, haine refuzate la export şi luate pe ochi frumoşi s-au transformat în cele mai năucitoare şi cele mai scumpe mărci din lume. Banii de la CEC au luat-o razna către offshoreuri de vis, meditaţiile mai simandicoase, dinainte s-au pulverizat pur şi simplu şi anumiţi copii au plecat direct la studii foarte scumpe în străinătate, în speranţa că banul rezolvă chiar totul.Media care se găsea sufocată, cu ochii scoşi din orbite ca în desene animate, în decembrie 1989 s-a îmbrăcat în haine frumoase, s-a parfumat cu cele mai tentante miresme, dar nu se spală şi pute, cu foarte mici excepţii. Ţara s-a mutat încet, încet în buzunarul unor oameni care au calitatea, când vorbesc să spună şi adevărul şi să şi mintă în acelaşi timp. Din aceste motive şi din multe, multe altele, credeam că suntem blestemaţi, că ne-o facem cu mâna noastră, fără drept de apel. Şi, pentru că nu a fost posibil să realizăm un mic schimb de popoare cu Elveţia sau cu o ţară nordică, totul mi s-a părut lipsit de orice orizont şi speranţă.
Mai ales că anumiţi oameni se consolidaseră printre miliarde (de euro) şi se găseau pe alt tărâm decât noi ceilalţi, în vreme ce în Epoca de Aur ei (sau cei care se găseau în aceste poziţii) aveau doar un tur, două de stadion înainte. Nimic nu mai părea să îi oprească, o serie de infracţiuni parcă fuseseră eliminate din Codul penal şi magistraţii lucrau numai cu faţa către poporul muncitor şi îi sancţionau doar lui drastic abaterile. De la un timp treburile s-au schimbat. Magistraţii au fost încurajaţi şi au început să îşi facă meseria. Dacă mult timp performamţele lor au fost legate în mod telenovelistic de interese ale Puterii, făcându-se tot felul de scenarii între aceasta şi cei care fură, ne apropiem de un punct zero. Poporul a înţeles că majoritatea dintre cei condamnaţi şi deja încarceraţi au furat efectiv. Toţi s-au speriat. Premierul declara ieri zâmbind, dar nu era zâmbetul lui, că la Guvern nu se mai semnează nici o hârtie de frica DNA-ului.
Sute de oameni aşteaptă să fie chemaţi la Parchet şi, după cum merg treburile, le va veni rândul tuturor celor care au furat enorm. Căci pentru hoţi mai mici nu avem încă nici procurori, nici judecători şi nici locuri în puşcării. În prezent, marii corupţi stau la coadă să se toarne între ei, sperând că vor scăpa. Eu aştept procese corecte, care vor transporta întreg poporul în lumea viselor. Pentru că vom visa la milioane de euro, urmărind anchetele şi nu doar când la loto se strânge un pot mai mare. Votez doar pentru ca aceste acte de justiţie să continue pentru că aşa este corect şi ne vom simţi toţi mai bine dacă simţim că nu mai suntem dispreţuiţi de nişte hoţi ordinari. Nici nu sper să se întâmple altceva în bine, ar fi suficient să trăim într-o Românie mai frumoasă.