PSD este în declin, iar câştigarea puterii alături de PNL îl va adânci în criza de identitate. Încercarea, total neinspirată, a lui Victor Ponta de a reconecta partidul cu ideologia prin Che Guevara, astăzi un brand global ironizat de anarhi ştii greci pe tricouri prin asocierea cu Mickey Mouse sau McDonald’s, a eşuat.
Liderii PSD plâng cu lacrimi de crocodil pe umerii pensionarilor militari ale căror venituri au scăzut de la 8.000 de lei, ori peste, la 3.500 de lei, considerând probabil că toţi pensionarii sub 3.000 de lei sunt proşti. Şi orbi pe deasupra: nu văd că interesul partidelor, mai ales al PSD, de a-şi crea grupuri electorale fidele a format o castă a pensionarilor. PSD s-a simţit obligat să participe la acestă dezbatere din moment ce este creatorul inechităţilor din sistemul de pensii şi să susţină, imoral, dreptul la privilegiu al unor cetăţeni. Victor Ponta s-a trezit în faţa următoarei alegeri: dacă s-ar fi delimitat ideologic de practicile perverse ale înaintaşilor săi politici, ar fi fost automat perceput ca un susţinător al lui Traian Băsescu. Dar avea la îndemână o a treia cale: să lase liberalilor demolarea sistemului unic de pensii şi să critice puterea de pe flancul stâng, adică pe tema Codului Muncii.
Sunt două explicaţii pentru care, şi în al 12-lea ceas, PSD ignoră proiectul de Cod al Muncii propus de guvern şi acuzat de sindicate că ar restrânge drepturile angajaţilor, supunându- i cererilor, chiar şi imorale prin anularea clauzei de conştiinţă, ale angajatorilor. Prima ar fi aceea că PSD, un partid oportunist pentru care beneficiul în voturi este mai important decât identitatea de stânga, nu crede în potenţialul electoral al temei. E posibil să nu se înşele dacă pornim de la ipoteza, verificabilă pe muncitorii migranţi care au acceptat să lucreze în orice condiţii, că angajatul român este dispus să consimtă la contracte precare, sarcini imorale sau remuneraţii umilitoare pentru o slujbă, cu alte cuvinte să se subordoneze necondiţionat angajatorului.
O a doua explicaţie ţine de identitatea oamenilor care susţin financiar PSD şi care-l împing într-un proiect politic cu liberalii. Aceştia sunt patroni locali transideologici care susţin principiile noului Cod al Muncii şi care s-au trezit acum în tabăra sindicatelor doar din orgoliu, reproşând guvernului că n-au fost ei cei chemaţi la consultări, ci investitorii străini. Aceeaşi patroni care, potrivit ultimului barometru de incluziune socială, nu prea sunt dispuşi să angajeze persoane de peste 40 de ani, cu un aspect fizic mai puţin plăcut, cu alte opinii politice ori să promoveze femei cu copii mici în întreţinere.
Politicienii români se duc în fabrici doar în vizite electorale, iar partidul ce se pretinde de stânga nu face excepţie. Codul Muncii ar fi fost o oportunitate pentru PSD să-şi întâlnească electoratul activ, urban, industrial, să se întoarcă la rădăcinile stângii. Pentru asta ar fi fost însă necesar ca liderul PSD să se închidă câteva zile într-o cameră, dar nu cu patronul Sebastian Ghiţă într-un hotel de lux din Dubai, ci cu câteva cărţi care să-l limpezească ideologic. Pe blogul Kiselleff.ro am iniţiat deja dezbaterea "ce-i recomandaţi lui Victor Ponta să citească".
Paradoxul este că în timp ce PSD îşi recrutează alegătorii exclusiv printr-un discurs monomaniacal anti-Băsescu şi îşi consolidează electoratul pensionar, în România a început să se structureze, pe internet şi pe filieră universitară, o mişcare de stânga, critică la adresa capitalismului. Dacă a început, asemenea predecesorului său, să se oglindească în Realitatea TV şi Antena 3, Victor Ponta va rata întâlnirea ideologică cu electoratul pe care părea că-l căuta după instalarea în funcţia de preşedinte.