Nu am văzut de când sunt ziarist o campanie electorală mai plictisitoare, marcată de atât de multe blaturi între partide care, la televizor, se urăsc de moarte.
De aceea, Victor Ponta îmi înseninează ziua atunci când vine şi spune câte o năstruşnicie, complet neaplicabilă şi pe care o va uita peste câteva zile. (Vă invit să citiţi pe site-ul guvernului stenograma conferinţei de presă în care primul-ministru îl roagă pe reporter să-i amintească ce a declarat în urmă cu o săptămână!). Povestea devine însă cu adevărat amuzantă când observi că exact aceleaşi basme pe care le lansează acum Ponta le spunea şi Emil Boc, pe la începutul mandatului. Azi, episodul "salarii nesimţite".
Vă mai amintiţi că Boc a consacrat termenul. Prin februarie 2010, fostul premier începuse să vâneze astfel de salarii în afara sistemului bugetar şi a lansat nişte aluzii chiar la veniturile guvernatorului BNR. Până la urmă, Boc s-a limitat la directorii de companii, care nu pot câştiga mai mult decât un secretar de stat. Acum, noul premier vine puternic din urmă şi perfecţionează proiectul Boc, propunând limitarea tuturor salariilor din companiile de stat, precum şi supraimpozitarea bugetarilor care câştigă peste 4.500 de lei pe lună. "Dacă sunt atât de buni să se ducă la companii private", i-a îndemnat Ponta pe subalternii săi.
Sunt convins că imensa majoritate a românilor, care au salarii sub 1.000 de lei pe lună, privesc cu bucurie la intenţiile lui Ponta. Şi probabil că au dreptate atunci când se gândesc că în majoritatea companiilor de stat avem un management ineficient şi corupt. Dar plafonarea, otova, a tuturor salariilor este o prostie, care nu va rezolva nimic. Nu va face decât să-i descurajeze pe puţinii care sunt corecţi şi competenţi. Îi va încuraja pe puţinii fraieri care nu fură să înceapă de acum înainte. În loc să ia astfel de măsuri populiste, executivul ar putea duce la capăt decizia de a angaja manageri privaţi, care să evalueze performanţa individuală a fiecărui angajat şi să-l salarizeze în funcţie de resursele companiei şi de rezultate. Sau, cel mai bine, ar trebui să privatizeze nenumăratele companii de stat, ineficiente şi care nu au decât rolul de a se lăsa mulse de către clientela partidelor aflate la putere. Dacă mai există vreun liberal în clanul aflat acum sub stăpânirea lui Antonescu, ar putea să-i explice social-democratului Ponta de ce este bine pentru o naţiune ca guvernul să se amestece cât mai puţin în economie. Ştiu că îmi fac iluzii!
Până acum, în materie de economie, tot ceea ce a făcut guvernul Ponta a fost să continue programul început de Boc şi convenit cu FMI. În esenţă, este foarte bine că USL a renunţat la proiectele populiste care ar fi putut ruina România. Trist este că, la fel ca şi în regimul PDL, noua Putere nu este capabilă să inventeze nimic pe lângă acordul cu Fondul. Nici măcar în materie de absorbţie a banilor europeni nu am văzut vreo noutate, o minimă intenţie de a schimba ceva.
Singura diferenţă pe care o văd între fostul premier PDL şi cel impus de PSD se limitează la faptul că unul era dirijat de Băsescu, iar altul este sub tutela lui Iliescu. Fără îndoială, ambele variante sunt bune prin comparaţie cu posibilitatea de a-l avea pe Dan Voiculescu sponsor şi mentor politic.