1 decembrie 1918 nu este o dată oarecare, inscripţionată în Cartea de Aur a neamului. O zi revolută, ci o zi care mai provoacă dispute.
Evident cea mai mare parte a contestărilor vine din partea unor maghiari care atacă furibund pacea încheiată în 1920 la Palatul Marele Trianon de la Versailles. O pace care a consimţit definitiv apartenenţa Transilvaniei la România. Nu mă miră astfel de atitudini, care nu există de ieri de azi, iredentismul şi revizionismul maghiar fiind în plină expansiune. Mai rău mă doare că o parte a intelectualităţii româneşti din Transilvania, inima României, încearcă să creeze un curent "transilvănean" sau "ardelenesc" autonom.
Să fim oneşti. Intrarea Transilvaniei sub administraţia românească nu a fost o reuşită. A fost nevoie de ani de zile ca administraţia românească să se impună în Transilvania. Prin anii 1930, încă mai puteai descoperi lucrând în administraţie funcţionari cezaro-crăieşti, care nu ştiau limba română şi foloseau pentru documente oficiale hârtii cu antetul defunctului Imperiu Austro-Maghiar! Ordinea de esenţă germană a fost înlocuită de corupţia balcanică. Lucrurile astea au produs supărări, iar mulţi intelectuali transilvăneni şi-au adus aminte că, la un moment dat, Iuliu Maniu a dorit, dacă nu o Transilvanie independentă pentru câţiva ani, până la unirea definitivă, cel puţin o negociere cu Bucureştiul. În speranţa unui statut special al Trasilvaniei! De aici şi dispreţul ardelenilor faţă de "Miticii" din Vechiul Regat, incapabili să se organizeze sau să chibzuiască banul public, fiind cuprinşi de o corupţie endemică, de origine oriental-bizantină!
Cedarea Ardealului de Nord prin Dictatul de la Viena din 1940 a produs din nou supărare. Mai mult de o treime din Transilvania a fost cedată de laşitatea politicienilor de la Bucureşti, în frunte cu licheaua de Carol al II-lea, fără a se trage un singur foc de armă. Un gest care a contat şi a demonstrat dacă mai era nevoie slăbiciunea statului român.
Ei bine, şi astăzi au apărut voci româneşti care susţin că Transilvania trebuie să se autoguverneze, că "Miticii" de Bucureşti îşi bat joc de banii lor. Şi că la urma urmei pot să se înţeleagă cu maghiarii într-un spaţiu complementar. De aici şi până la secesiune nu ar mai fi decât un singur pas. Mulţumesc lui Dumnezeu că această teorie halucinantă nu este îmbrăţişată decât de o minoritate infimă. De altfel nu este nicio noutate în acestă teorie, fostul legionar Ovidiu Guleş, emigrat - minune, în Ungaria, a lansat manifestul "Dacia 2000 - Autonomie administrativă şi hegemonie politică pentru Transilvania". O teorie asemănătoare cu cea a lui Sabin Gherman, care a publicat cartea: "M-am săturat de România".
Propagandiştii acestei teorii, pe care nu mă grăbesc să-i consider în stilul xenofob exaltat cozi de topor, uită un argument istoric. Circa 500.000 de "Mitici", bieţi soldaţi români, şi-au dat viaţa pentru România Mare. Da, aceşti români din Vechiul Regat şi-au vărsat sângele pentru întregirea ţării. Pentru ca astăzi românii să fie liberi în propria lor ţară, să nu ma fie umiliţi în Transilvania, ci, dimpotrivă, să caricaturizeze Sudul României, dar şi Moldova.
Un răspuns zguduitor a dat Mareşalul Antonescu la acestă problemă: "Deci, nu stau de vorbă. Am mai făcut altă dată greşala că am stat de vorbă cu Ardealul, când s-a făcut Unirea, ceea ce ne-a produs numai încurcături. Ar fi trebuit să facem ceea ce a făcut Bismarck (...) La noi au intervenit ardelenii, ca să ne înveţe să tâlhărim mai bine, deşi noi avusesem 800.000 morţi în războiul cel mare. Acum, în acest război, am avut 130.000 de morţi, răniţi, tot Neamul Românesc cel vechi, acela de "ţigan". Deci astfel de lucruri nu admit şi nu stau la discuţie cu nimeni". (Stenogramele Şedinţelor Consiliului de Miniştri - Guvernarea Antonescu)
Da, acesta-i adevărul istoric. "Miticii", "ţiganii" ăştia au fost primii care şi-au dat sângele. Terminaţi cu visele voastre de autonomie.
Cu sângele vărsat şi cu naţiunea nu se negociază.