Plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL a făcut clasa politică să se cutremure.
Dacă ditamai Ayatollahul (aşa cum era "alintat" de trustul de presă al lui Dan Voiculescu) pleacă, atunci ce aşteptări să mai ai de la un amărât de primar, sau un deputat fără speranţă de realegere. Ca să înţelegem mai bine dimensiunea dezastrului ar trebui să ne imaginăm că Khomeini trece în tabăra forţelor armate americane, deplângând soarta iranienilor şi promiţând iniţierea unei opoziţii unite, de factură laică. Sau că Barack Obama se refugiază în Coreea de Nord, susţinând că a venit să caute pacea sufletească pentru că nu mai suportă presiunile complexului militaro-industrial!
De ce era atât de important Frunzăverde pentru PDL? Pentru că făcea parte din mitul fondator al partidului, fiind considerat unul dintre alchimiştii care a pus bazele unei construcţii politice miraculoase, unul din oamenii din spatele (succesului) lui Traian Băsescu. Frunzăverde era considerat totodată ca fiind un teoretician al mişcării populare, aripa luminată a partidului. De cele mai multe ori, Frunzăverde era asemuit cu Viorel Hrebenciuc, o comparaţie fără nici o valenţă peiorativă, menită să scoată în evidenţă capacitatea combinativă şi calitatea rezultatelor livrate. Ce a făcut la Caraş-Severin era un alt exemplu de management politic, fiind considerat stăpânul politic etern al judeţului, peste 40 de primari şi 3 parlamentari fiind contabilizaţi în dreptul său. Din toate aceste considerente, Sorin Frunzăverde a ajuns ministru al Apărării, preşedinte al Consiliului Judeţean, prim-vicepreşedinte al partidului. Această ultimă calitate a dobândit-o în ciuda faptului că a fost, la ultimul congres, promotorul soluţiei Blaga! De fapt, alegerea sa a vrut să demonstreze că aripa învinsă are un reprezentant în conducerea partidului de guvernământ.
După cum spunea un cititor al blogului meu, dându-mi ideea titlului : "Acţiunea lui Sorin Frunzăverde seamănă cu un vechi banc cu închisoarea de femei: -Fetelor, astăzi vă schimbaţi chiloţii... -.....URAAAAA! - Între voi...".
Cam aşa arată şi pentru mine, fără a avea pretenţia că prezint semne de naivitate politică. Aplombul cu care a fost îmbrăţişat (fostul) prim-vicepreşedinte al PDL de către Crin Antonescu şi de cei din jurul său a depăşit limitele unei simple lovituri aplicate adversarului politic. Liberalii păreau o comunitate de vechi creştini care îl primeau în mijlocul lor pe unul dintre Apostoli. Numai că adevăratul mesaj transmis electoratului este unul foarte simplu: USL nu mai reprezintă alternativa Binelui la Răul-Băsescu, ci o doar o altă formă de manifestare a dorinţei de a smulge scaunul Puterii de sub fundul PDL. Şi îl tot zgâlţâie, când Antonescu, când Ponta. Sarcina unui partid nu este aceea de a câştiga puterea cu orice preţ, cu atât mai mult cu cât te-ai prezentat ca fiind un nou început în politică. Ce traseism politic? Dacă USL ajunge la putere, s-a terminat cu el, răcnea Crin de se zguduiau geamurile! Şi mulţi chiar l-au crezut!
Numai că episodul Frunzăverde a demonstrat cum Revoluţia-Bunului-Simţ iniţiată de liberali s-a transformat în Contrarevoluţia-Ciolanului, în văzul a milioane de români. Care se întreabă ce se mai întâmplă cu democraţia. Aşa cum au învăţat-o la şcoală: puterea poporului.
P.S.: După cum se vede, Contrarevoluţia-Ciolanului continuă....