Crin Antonescu şi Victor Ponta se confruntă cu ceea ce în teoria jocurilor se numeşte paradoxul şantajistului.
Puterea poate fi a lor dacă reuşesc să o negocieze şi să o împartă pe cale amiabilă. Spre surprinderea lui Victor Ponta, al cărui partid e primul în sondajele de opinie, Crin Antonescu l-a anunţat cu o mină serioasă: "50% pentru PSD, 50% pentru Alianţa PNL+PC, altfel nu există nicio înţelegere şi nu veţi mai ajunge la putere". Victor Ponta este pe cale să accepte cererile excesive ale lui Crin Antonescu, practic o înţelegere din care partidul lui ar pierde ca imagine şi din putere, dacă ea va fi câştigată anul viitor de marea alianţă a opoziţiei.
Şantajul lui Crin Antonescu funcţionează pentru că liderul liberal a reuşit să transmită, cu ajutorul televiziunilor prietene, un mesaj de forţă, să se impună ca lider al opoziţiei şi să se prezinte, convingător, ca viitor preşedinte al ţării. Antonescu se crede soarele politicii româneşti şi toţi politicienii orbitează acum în jurul lui. Astfel i-a convins pe social-democraţii hămesiţi după anii mulţi de opoziţie că, fără PNL, PSD nu are nicio şansă să ajungă la putere. Iar PSD acţionează cu credinţa că este dependent de Crin Antonescu şi de liberali. Pentru cei care în 1990 strigau pe străzi "Jos Iliescu!", situaţia în care a ajuns astăzi PSD trebuie să fie o dulce revanşă. Marele partid de 80% condus de Ion Iliescu, încă un uriaş în mandatul lui Adrian Năstase, a ajuns să zgârie la uşa unei formaţiuni de nişă pentru un târg care, în mod evident, nu-l avantajează.
Cum a decăzut partidul postcomunist de la statutul de elefant al politicii la cel de şoricel al lui Crin Antonescu, în condiţiile în care majoritatea românilor au nostalgia comunismului şi aşteaptă de la stat o casă şi un loc de muncă? E adevărat că PSD a căpătat proporţii fireşti într-un sistem democratic, dar subiectul ar merita discutat măcar în conclavurile de partid. Un răspuns ar putea fi acesta: incapabil să se adaptaze la realităţile sociale şi la aşteptările alegătorilor, PSD a încetat să mai fie un partid, a rămas doar o confederaţie fragilă de interese personale şi de grup.
Victor Ponta este gata să accepte şantajul liberalilor, deşi el însuşi proclama victoria PSD de unul singur, în primul rând din calcul personal. Liderul PSD se bucură copilăreşte că astfel i-a stricat jocurile lui Mircea Geoană, rivalul din interior, care conspira nu ştim ce cu Crin Antonescu şi Dan Voiculescu. Ponta se teme pentru scaunul lui, este speriat că-şi va pierde funcţia, şi aşa contestată pe la colţuri, în favoarea lui Mircea Geoană dacă nu va aduce PSD la putere, cu orice preţ.
Ponta este şi sub presiunea baronatelor locale, deloc interesate că partidul ar putea ieşi slăbit şi cu onoarea terfelită dintr-o negociere cu liberalii, ci doar de munţii de bani pe care îşi imaginează că se vor aşeza. Baronii de Constanţa şi de Vrancea au anunţat deja că vor accepta orice înţelegere cu PNL, atât timp cât puterea lor va rămâne intactă. "În situaţia în care candidatul comun sunt eu, nu mă deranjează", declara recent preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, despre raportul de forţe din viitoarea alianţă. Poziţie împărtăşită de toţi liderii locali puternici ai social-democraţilor care ştiu că PNL şi PC nu au candidaţi cu şanse pentru posturile lor. Restul pesediştilor să piară, cum spunea, cu alte cuvinte, Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa: "Să nu judecăm după un judeţ sau altul interesul naţional al PSD". Nu în ultimul rând, Victor Ponta este îndemnat la o negociere în pierdere cu liberalii de cei care vizează portofolii guvernamentale pentru ei sau pentru clienţii lor, precum Liviu Dragnea sau Marian Vanghelie, care nu par derajanţi că PSD este umilit de un partid care, în sondaje, are cel mult 25%. Toate aceste socoteli şi ambiţii, trecute aici în revistă, împing PSD să cedeze şantajului practicat de liberalii lui Crin Antonescu.
PSD nu mai crede, ca anul trecut, că poate câştiga alegerile prin forţe proprii. Este adevărat că Victor Ponta nu e Crin Antonescu, dar nu acesta e defectul PSD, dezlegarea enigmei celor doar trei procente obţinute în sondaje pe fondul crizei economice şi prăbuşirii încrederii în guvernul PDL. Partidul a lipsit din toate dezbaterile în care ar fi putut face diferenţa, cu propuneri de stânga. De aproape două luni, guvernul discută despre noul Cod al muncii, hulit de sindicate. Dacă PSD ar fi acţionat ca un partid, şi nu ca o sumă de interese particulare, ar fi găsit ceva coerent de spus în apărarea intereselor salariaţilor în faţa patronilor.