Florian Bichir: "Am intrat în Săptămâna Luminată. Săptămâna de după Paşte este socotită Săptămâna Luminată fiindcă e scăldată în Lumina Învierii şi prin aceasta cei puţini câţiva adunaţi în jurul lui Iisus Hristos în timpul vieţii sale pământeşti au căpătat certitudinea că într-adevăr, aşa cum făgăduise, Domnul a învins moartea."
Săptămâna Luminată reprezintă trăirea cea mai înaltă pe care o cunoaşte Biserica Ortodoxă. În cadrul slujbelor Triodului, credincioşii ortodocşi se întâlnesc cu Domnul Hristos cel Înviat, cu biruitorul morţii şi al iadului, cu Cel ce a călcat cu moartea pe moarte. Superbe sunt şi denumirile pe care le primeşte Hristos: „Veselia cea veşnică“, „Soarele dreptăţii“, „Cel ce este întru lumina cea pururea fiitoare“, „Izvorul nestricăciunii“, „Lumina cea fără de ani“. Ce peisaj al credinţei, ce forţă-n cuvinte... Iar Paştele este „Paştile cele de taină“, „Paştile cele curăţitoare“, „Paştile cele veşnice“, „Paştile care au deschis nouă uşile raiului“, „Paştile cele mari şi prea sfinţite“, „Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii“ sau „Ziua cea neînserată“ a Mântuitorului nostru.
În această perioadă, tradiţia spune că Raiul este deschis. De altfel, în Ziua de Înviere se scoate uşa din mijloc a altarului - uşile împărăteşti - şi se pune deoparte, unde stă apoi toată Săptămâna Paştilor sau Săptămâna Luminată. Datina susţine că cine moare în acest interval - şi mai ales în ziua de Paşte sau în săptămâna cea dintâi după Paşte - merge de-a dreptul în Rai, pentru că lumina Raiului străluceşte fiecăruia care moare în această săptămână şi pentru că, în timpul acesta, uşile Raiului sunt deschise, iar cele ale iadului închise. Cel care moare este primit în Rai, indiferent de păcatele pe care le-a făcut, căci toate i se iartă.
Dincolo de aceste tradiţii, impresionant mi se pare faptul că, la ţară, pentru că în mediul urban s-a pierdut acest obicei, oamenii se salută cu „Hristos a Înviat/ Adevărat a Înviat“. Acest salut nu este o urare, cum ar fi „Bună ziua“. De fapt, „Adevărat a Înviat“ este cea mai frumoasă şi mai scurtă formă de mărturisire creştină. Ţăranul român nu teologhisea, nu făcea dogmatică adâncă, dar prin răspunsul său - „Adevărat a Înviat“ - mărturisea credinţa sa în biruinţa lui Hristos asupra morţii. Mărturisea credinţa sa în Înviere, pentru că acesta este centrul de greutate al creştinismului. Fără Înviere, creştinismul ar fi fost o banală filosofie, un cod etic. Dacă n-ar fi înviat, zadarnică ar fi fost credinţa noastră, spune Sfântul Apostol Pavel.
Acest salut „Adevărat a Înviat“ - mărturisire şi vestire a Învierii lui Hristos din morţi - îşi are rădăcinile în cântările de la Paşte şi în mărturisirea îngerilor, a femeilor mironosiţe şi a apostolilor unii către alţii după arătările Mântuitorului după Înviere. Iar răspunsul „Adevărat a Înviat“ este şi el biblic: celor doi ucenici cărora li s-a arătat Domnul în drumul spre Emaus, cei unsprezece apostoli din Ierusalim le confirmă „că a Înviat cu adevărat Domnul“ (Luca 24, 34).
Sunt sătul de saluturile şmechereşti. Măcar acum, în această perioadă, să ne salutăm creştineşte!