Există un conflict de interese între reforma instituţională şi interesele financiare ale partidelor politice. România este prinsă ca într-o menghină în această schismă iar apropierea alegerilor va accentua presiunea.
Va conta tot mai mult să aduci bani la partid decât să fii de partea reformei. Singurul gând pe care îl au în minte politicienii este cum să obţină cât mai multe ouă de aur fără să omoare găina. Oamenii politici pot înţelege treaba cu reformele dar până la un punct: găina rămâne la ei. Dar cele două condiţii nu se pot îndeplini simultan, deci toate spasmele pe care le vedem la televizor sunt o iluzie.
Noi suntem vinovaţi. Societatea civilă a dispărut din democracţia românească, iar poporul a regresat în populaţie. Există o valorizare socială tot mai puternică a apartenenţei la un partid. "Cutare e de la PDL", auzim frecvent, iar informaţia este vehiculată pentru că a căpătat greutate în conştiinţa noastră, are impact. E o revenire la ierarhiile arbitrare, nomenclaturiştii sunt temuţi sau măcar priviţi cu ceva mai mult interes. Capitularea civică înseamnă supunere. Datorezi supravieţuirea conducătorilor. Un milion şi jumătate de români îşi iau salariul de la stat şi trepidează de grija zilei de mâine, iar alte 3 milioane de români au sentimentul că salariul pe care îl primesc de la patron are cumva legătură cu politicul. Ramurile economice depind de măsurile luate joia în Guvern sau poţi pierde comenzi de la stat dacă nu eşti atent. Nu e bine să crâcneşti, nu e bine să te îmbeţi şi să debitezi prostii în public, cel mai sigur e să cotizezi la toate partidele şi să te ai bine cu toţi.
Acest teritoriu pârjolit nu poate fi schimbat de un om, de câţiva oameni sau de către partide. Succedarea contigentelor politice n-a modificat nimic esenţial. Cartelurile politico-financiare se confundă în tot mai multe judeţe cu crima organizată. Asocierea a devenit reflexă, percepţiile sunt deja întipărite şi foarte greu mai pot fi schimbate. Partidele le tolerează până în ultima clipă pentru că sunt principii care li se par în regulă, e normal să fii puternic, să abuzezi de judeţ, de resurse, să fii grobian şi să îţi tragi seva din economia subterană. Asta înseamnă să fii important, să ai la orice oră 50.000 de voturi, ca o armată regulată în serviciul partidului în caz de război electoral.
PDL îl sprijină pe primarul din Deta pentru că e puternic în organizaţia judeţeană dar nu înţeleg de ce era importantă implicarea elementului politic într-un măcel între mafioţi. Răspunsul firesc ar fi fost: nu comentăm, urmărim cu interes ancheta penală. O membră PDL a cerut în schimb ca Petru Roman să-şi dea demisia din partid. Totul se învârte în jurul organizaţiei politice. În aceeaşi zi, Antonie Solomon redevine primar al Craiovei. Adună toată suflarea Primăriei în sala de festivităţi, oamenii aplaudă frenetic şi o mână de şefi de servicii, unşi cu toate alifiile, îi fac temenele la televizor dintr-un singur motiv: omul e tare politic! E un sistem de valori uşor de asimilat şi seamănă izbitor cu subordonarea absurdă din regimul comunist: un mare savant pupa mâna unui prim-secretar cu patru clase.
Liviu Dragnea a fost şi ar putea redeveni unul dintre cei mai puternici oameni din stat. Probabil unul dintre primii cinci. Dar Dragnea este profund viciat moral. A sifonat zeci de milioane de euro din bani publici în buzunare proprii, şi-a împânzit domeniile prin tot Teleormanul, câştigă de o mie de ori alegerile dacă îşi propune. Omul refuză să se justifice, răspunde cu "La revedere!" şi un rânjet la orice întrebare directă, deşi faptele sale sunt vizibile din spaţiul cosmic iar o anchetă serioasă l-ar înfunda. Liviu Dragnea este un comunicator impecabil. Dar extrem de nociv într-o democraţie europeană. Sebastian Lăzăroiu însuşi l-a gratulat pe Vanghelie după aceleaşi criterii: omul adună când vrea 10.000 de susţinători, e bun de conducător. Există un grad de toleranţă foarte mare a politicienilor la crima organizată. E un mediu cu care pot convieţui. Economia subterană e un spaţiu privilegiat, sondat doar de marii rechini. În fine, contractele cu statul sunt un univers invizibil în care sălăşluiesc monştri pe care nu ni-i putem imagina. Actele adiţionale la lucrările publice sunt intangibile marelui public. E o Românie obscură, un Sin City scufundat în întuneric. Există legi care pot dezvălui această Românie ascunsă, însă nu politicienii le vor susţine, ci e nevoie de presiunea societăţii civile. Sunt lucruri pe care nu ţi le dă nimeni. Trebuie să le ceri singur.