"Noi am guvernat pentru români, pe vremea noastră curgea lapte şi miere", spun adesea ex-premierii Năstase şi Tăriceanu. Destui români se uită în portofel şi le dau dreptate. Pentru ei, totul se reduce la sintagma "trăiam mai bine" sau "trăiam mai rău".
Nimeni nu le-a explicat de unde vine binele şi răul. Nu le-a spus că o ţară, la fel ca şi o familie, nu poate să cheltuie mai mult decât produce. Că o datorie antamată azi te obligă mâine să fii altfel. Fie să produci mai mult, fie să tai din cheltuieli, astfel încât atunci când tragi linie, din venitul lunar să poţi achita plăţile curente, rata şi dobânda la împrumut. Dacă nu poţi creşte veniturile, strângi cureaua. Ideal ar fi să creşti veniturile, în paralel cu reducerea cheltuielilor, ca să poţi achita toate hangaralele şi să pui şi un bănuţ deoparte. Altfel, mai devreme sau mai târziu, înglodat în datorii, ajungi în stradă, executat de creditori.
Toate guvernările postdecembriste au invocat dezastruoasa moştenire lăsată de predecesori. Şi atât. Nimeni nu a probat concret în ce constă moştenirea, nimeni nu a făcut publică predarea de gestiune de la un executiv la altul, nimeni nu a fost pedepsit material sau penal pentru "dezastru". Românilor nu li s-a explicat că spectrul falimentului de ţară i-a pândit prima dată în timpul regimului Constantinescu, când a venit scadenţa datoriilor făcute de guvernările Roman şi Văcăroiu. Iar nota de plată pentru producţia pe stoc, productivitatea redusă şi proasta administrare a ţării de până în 1996 a fost plătită - integral şi în mod nedrept - de Convenţia Democratică, în general, şi de ţărănişti, în mod special.
În 2001 a fost rândul guvernării Năstase să se plângă de moştenirea lăsată de guvernele Ciorbea şi Vasile. Sigur că Iliescu, Năstase şi ai lor n-au suflat o vorbă despre rolul PDSR în eşecul guvernării cederiste. PSD acuză azi regimul Băsescu că guvernează prost uitând că între 2001 şi 2004, mai mult de 70 % din averea statului a trecut în mâini private, fără ca ţara să se umple de şcoli, spitale sau autostrăzi, fără ca rezerva BNR să crească spectaculos, iar câinii să umble cu colaci în coadă. S-a privatizat în draci, cu dedicaţie, pe comisioane şi, mai ales, la vreme de boom economic mondial, banii obţinuţi nu se văd în nimic, dar nimeni nu-şi asumă corupţia, nu pune sub semnul întrebării competenţa şi buna credinţă a guvernanţilor. Odată cu guvernarea alianţei DA, am aflat despre dezastruoasa moştenire a guvernării Năstase, însă vinovaţii se lasă aşteptaţi, ca în povestea cu corupţia fără corupţi ce ne-a adus celebritatea în Europa.
În 2008, guvernul liberalului Călin Popescu Tăriceanu, sprijinit tacit de pesedişti în Parlament, a reuşit să cheltuie tot ce a câştigat, adică veniturile aferente unei creşteri de 8%, să se mai şi împrumute, astfel încât a încheiat anul pe minus, cu un deficit de 5%. Nu mai punem la calcul faptul că măririle de salarii şi pensii grefau şi bugetele viitoarelor guvernări. Cât de sănătoasă era creşterea economică, bazată aproape în întregime pe imobiliare şi servicii, nu pe producţie, câtă încredere aveau în noi investitorii străini cu care se laudă Varujan Vosganian, veniţi aici pentru costurile mici cu forţa de muncă, am văzut după ce criza a muşcat întreaga economie globală, aproape fără excepţii. Exporturile au scăzut, bula imobilară s-a spart, moneda naţională a căzut, robinetul creditelor s-a închis, unii investitori au fugit, economia a intrat în recesiune. Restul îl cunoaştem toţi, pe propria piele. Vinovaţii de serviciu au fost Traian Băsescu, Emil Boc şi miniştrii săi, parlamentarii PDL, la care se adaugă, în funcţie de interesele politice, FMI şi Banca Mondială.
Fără îndoială, guvernarea portocalie a făcut multe greşeli şi, probabil, va mai face, a comunicat defectuos sau deloc, a gestionat mai bine sau mai rău efecte în lanţ adunate în două decenii, dar rareori a fost cauza răului. Reaua credinţă a celor care compară indicatorii României din anii crizei cu cei din anii de creştere economică, neasumând greşelile guvernărilor anterioare sau rezistenţa sistemului şi omiţând contextul mondial, este evidentă. Miza anului 2012 este antidotul pentru acest tip de manipulare. Cine va comunica cu oamenii de-adevăratelea va câştiga.