Politizarea excesivă, până în cele mai adânci straturi ale societăţii româneşti, este principalul fenomen responsabil pentru felul (ca să nu zic halul) în care arată astăzi România.
După 20 de ani de la Revoluţie, "structurilii" PCR au fost înlocuite cu structurile PDL, PSD, PNL, PRM, UDMR şi PC, pline de "cadre de nădejde", care se rotesc o dată la patru, respectiv, cinci ani.
Am fost la Bruxelles la sfârşitul anului trecut. M-am convins că o ţară poate funcţiona foarte bine fără a avea guvern multe luni (disensiunile politice dintre valoni şi flamanzi sunt binecunoscute). Singura condiţie este ca politicul să dicteze doar până la nivelurile superioare ale administraţiei, iar restul aparatului de stat să fie deservit de funcţionari publici veritabili. Dacă România n-ar avea guvern luni întregi, ţara ar intra în colaps din cauza gradului excesiv de politizare. Primăriile, şcolile, spitalele, secţiile de poliţie, majoritatea conduse de oameni de partid, nu ar mai funcţiona. Asta în condiţiile în care, atunci când nu e criză politică, ele funcţionează prost.
Toate aceste lucruri sunt bine-cunoscute. Nu mai trebuie demonstrate. Cazul lui Constantin Nicolescu, PSD-istul cercetat pentru fapte de corupţie, a fost hârtia de turnesol perfectă pentru a vedea cât de grotesc este fenomenul politizării şi cât de mult a cangrenat el societatea românească. Filmul evenimentelor merită derulat în scop demonstrativ. După ce a fost reţinut de DNA pentru o serie de acuzaţii de corupţie, instanţa a decis că Nicolescu trebuie arestat pentru 29 de zile. Pe acest fond, el a suferit o cădere fizică. Acesta a fost momentul în care au intervenit "medicii de partid". Ei au pus "diagnostice de partid". Nu s-au sincronizat cum trebuie. Primul a pus un diagnostic grav: atac de cord. Greşit! Şi din punct de vedere politic, şi medical. Politic, diagnosticul e un dezastru. Îl victimizează pe Constantin Nicolescu în ochii opiniei publice. Actul de justiţie este astfel afectat, pentru că, sub oprobriul opiniei publice, procurorii ar putea fi legaţi la stâlpul infamiei şi omorâţi cu săgeţi liberale, social-democrate sau de altă culoare politică. Al doilea medic al puterii a schimbat diagnosticul: "Nu a fost vorba în niciun moment de stop cardiac", a tunat el. Greşit medical, dar corect politic. La Spitalul Floreasca din Bucureşti, medicii Şerban Brădişteanu şi Mircea Beuran - fost senator, respectiv ministru PSD - au pus alt diagnostic: pacientul se află în iminenţa unui accident vascular cerebral.
În cele din urmă, a fost supus ieri unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis. În acest timp, liderii PSD au declanşat "revoluţia de hârtie cu miros de iasomie", ca să adaptez un termen la modă la realităţile autohtone. Adrian Năstase şi Viorel Hrebenciuc au acuzat statul poliţienesc al lui Traian Băsescu, uitând că acesta a fost precedat de regimul Adrian Năstase. Atunci era mai multă linişte pentru că partidul-stat era foarte puternic. Acum este mai mult scandal pentru că forţele politice sunt echilibrate. Şi atunci, şi acum se striga că "unii procurori acţionează la comandă politică". "Aşa o fi...", ar zice un naiv. "Aşa este", ar comenta un bun cunoscător al realităţilor româneşti. Niciunul nu se îndoieşte de acest lucru. În România, politicienii nu dau telefoane procurorilor ca să le traseze sarcini de serviciu. Există procurori care gândesc şi acţionează ca politicienii. Reciproca este şi ea valabilă. România nu mai are demult politicieni buni şi politicieni răi, ci doar politicieni care joacă fiecare propriul rol în beneficiu personal. Scena politică este ca o scenă de teatru, într-o sală din care, la fiecare cinci minute, pleacă un grup de spectatori dezgustaţi. Sper ca, într-un final, când sala va rămâne goală, teatrul ăsta ieftin şi plin de saltimbanci să dea faliment. Doar aşa vom putea vedea şi noi o piesă bună. Am putea-o numi simplu: "Normalitate!".